Englezii de la Leeds vor să atace promovarea în prima ligă cu Maxim în echipă!

Maxim joacă de trei ani la Stuttgart, dar nu a reușit să se impună. Cu toate astea, internaționalul român este curtat în aceste zile de Leeds, scrie DigiSport. Maxim e văzut o variantă bună pentru echipa din Championship, care vizează promovarea în prima ligă în acest sezon. Managerul Garry Monk vrea să întărească echipa la mijlocul terenului și i-a anunțat pe șefii săi că jucătorul lui Stuttgart este o opțiune perfectă.

Monk l-a vrut pe Alexandru Maxim și anul trecut, atunci când o antrena pe Swansea, dar transferul a căzut din cauza nemților care au cerut o sumă mult prea mare pentru jucătorul român. Antrenorul lui Leeds s-a sfătuit cu secundul sau, Pep Clotet, care îl cunoaște foarte bine pe Maxim. Acesta i-a fost antrenor mijlocașului de 26 de ani pe vremea când juca la Espanyol.  

Maxim a fost titular în doar 9 partide din Bundesliga în sezonul trecut, când echipa a şi retrogradat. Acum joacă în al doilea eşalon şi poate a venit timpul pentru o schimbare. În ciuda faptului că a ajuns la 26 de ani, încă are un potenţial imens. E un fotbalist pe profilul lui Pablo Hernandez, care este accidentat, şi ar fi o soluţie excelentă pentru înlocuirea spaniolului. Poate juca şi în banda stângă şi are 27 de selecţii la naţionala României. Cu siguranţă ar aduce calitate la Leeds,

---scrie presa din Anglia

Clotet a fost secundul lui Monk și la Swansea și l-a dorit insistent pe Maxim și acum doi ani, când fotbalistul român era considerat unul dintre cei mai buni tineri jucători din Bundesliga. În 2013, când s-a transferat la Stuttgart, Maxim a fost dorit și de Liverpool.

3 milioane de euro e cota de piață a lui Maxim, sumă pe care șefii lui Leeds sunt dispuși să o plătească, mai scriu englezii, care anunță că internaționalul român va sosi mai mult că sigur în ianuarie la echipă. Leeds e pe locul șase în Liga a două engleză, poziție care îi asigură locul la barajul pentru accederea în Premier League.  
  
Pentru Stuttgart, Maxim este o afacere bună - nemții au plătit pentru el în 2013 celor de la Pandurii 1,5 milioane de euro. Stuttgart e pe locul doi în liga a două din Germania, cu 32 de puncte, la un punct în spatele liderului Eintracht Braunschweiger. Maxim nu și-a ajutat prea mult echipa în acest sezon - în 16 etape a marcat doar 2 goluri și a reușit cinci pase decisive.  

 

Foto -  Răzvan Păsărică  / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi