El e ca vinul - cu cât e mai "bătrân", cu atât mai bun! Buffon a fost prezentat oficial la PSG

Imediat după ce suedezii le-au întrerupt dureros drumul italienilor către Mondial, Gigi Buffon a anunţat că-şi agaţă ghetele în cui. Numai că super-ofertele venite pe adresa lui Juve pentru el l-au făcut să se gândească mai bine. Aşa au ajuns să scrie jurnaliştii din Italia despre interesul şeicilor de la PSG pentru legenda campioanei Italiei. 

Ajuns la 40 de ani, Buffon (foto: psg.fr) a semnat cu parizienii un contract valabil un an, cu drept de prelungire pentru încă un sezon. Cu alte cuvinte, el se poate retrage de pe teren de la Paris, pentru că e puţin probabil ca el să mai continue la acelaşi nvel şi la 42 de ani. 

Super-mulţumiţi de achiziţia făcută, campionii Franţei i-au făcut o super-prezentare lui Buffon - filmuleţul cu a făcut deja înconjurul lumii. 

Buffon a plecat cu inima îndoită la Paris...“Pentru prima dată în cariera mea părăsesc Italia şi numai un proiect atât de îndrăzneţ m-a făcut să iau această decizie. Îmi voi folosi toate puterile, toată experienţa şi toată pofta mea pentru performanţă, pentru ca PSG să-şi atingă obiectivele”, a spus Gigi Buffon. 

“Ne mândrim cu acest transfer şi îi urez lui Gianluigi Buffon bun venit în familia PSG! Cariera sa imensă, precum şi personalitatea sa îl fac unul dintre cei mai admiraţi şi respectaţi jucători din lume. La 40 de ani, pasiunea sa pentru fotbal e intactă, iar Gianluigi a găsit mediul perfect pentru a-şi fixa obiective îndrăzneţe”, a declarat şi şeful lui PSG, Nasser Al-Khelaifi. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi