Dinamo, încă un transfer! Se salvează de la retrogradare?

2021-04-22 15:22:20

Dinamo a mai reușit un transfer în aceste zile, cel al fundașului dreapta Constantin Nica (28 de ani), care a mai evoluat pentru echipa din „Ștefan cel Mare” în sezoanele 2012-2013 și 2017-2018.
Nica este, de fapt, un produs al Centrului de copii și juniori de la Dinamo. El a fost promovat la echipa mare în 2012, pentru ca, un an mai târziu, să fie transferat la Atalanta, în Serie A, pentru 1,6 milioane de euro! A jucat 15 partide în două sezoane pentru această echipă, fiind apoi împrumutat la Cesena, Avellino și Latina Calcio. A revenit la Dinamo în sezonul 2017-2018, când a prins doar 3 jocuri!
Ultima oară, a evoluat la Vojvodina Novi Sad, în prima divizie din Serbia, dar s-a despărțit de această echipă în iulie 2020, iar de atunci este liber de contract, deci n-a mai disputat un meci oficial de aproape 10 luni! Cota lui de piață este acum de numai 50.000 de euro.
Sorescu avansează la mijloc
Nica a fost adus pentru a acoperi postul de fundaș dreapta, pe care a jucat până acum Sorescu. Antrenorul Dushan Uhrin a acerut expres un fotbalist pe acest post, pentru a-l avansa pe Sorescu în poziția de mijlocaș dreapta, pentru a-i specula calitățile ofensive.
Dinamo e pe locul 8 (din 10), de baraj, în play-out, nu a câștigat niciuna din ultimele 8 confruntări oficiale și are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, dar și câștigarea Cupei României, unde a jucat manșa tur a semifinalelor, 0-1 cu Astra Giurgu.
„Câinii” au mai făcut două transferuri în ultima lună: atacantul camerunez Akpala (34 de ani), care s-a accidentat după câteva zeci de minute juate în culorile roș-albe, și fundașul central spaniol Albentosa (32 de ani).
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai mult



Ponturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii