CFR Cluj se desparte de doi jucători, FC Voluntari se întărește
2022-05-16 22:11:40
La o zi după câștigarea celui de-al cincilea titlu consecutiv, CFR Cluj a anunțat că se desparte de Omrani (foto) și de Sigurjonsson. Finalista Cupei, FC Voluntari, aduce un portar și un mijlocaș ofensiv.
Deschide cont și joacă acum la una din casele de pariuri online recomandate cu un superpachet de bun venit!
Bilel Omrani (atacant francez, 28 de ani, cotă de piață 1,7 milioane de euro potrivit transfermarkt.com) a anunțat că pleacă de la CFR Cluj, la scurt timp după finalul meciului cu Universitatea Craiova (2-1).
”Suntem campioni, asta e cel mai important. A fost foarte greu tot sezonul, mai ales după play-off. Aveam 14 puncte avans și deodată s-au făcut 7. Toate echipele și-au dat viața cu noi. Pentru mine a fost ultimul meci la CFR. Acum nu știu ce o să fac, discut cu multe cluburi din străinătate. Nu rămân în România”, a spus Omrani, care a câștigat 5 titluri de campion și o Supercupă cu echipa din Gruia.
Runar Mar Sigurjonsson (mijlocaș central islandez, 31 de ani, cotă de piață 1 milion de euro) a anunțat și el că pleacă de la CFR: „Am decis să-mi închei contractul cu CFR Cluj, așa că vreau să le mulțumesc tuturor fanilor și coechipierilor pentru ultimele 18 luni petrecute împreună. Trei trofee și multe amintiri frumoase”.
Pe lângă cele două titluri ale Ligii I, Sigurjonsson a mai câștigat o Supercupă a României cu CFR, plus un titlu de campion al Kazahstanului. În fiecare dintre cele două sezoane a marcat câte trei goluri pentru clujeni.
Octavian Vâlceanu (portar, 25 de ani, cotă de piață 700.000 de euro) vine la FC Voluntari din postură de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de Gaz Metan Mediaș. Goalkeeper-ul a mai jucat la Academica Clinceni și la Viitorul Domnești.
Mihai Răduț (mijlocaș ofensiv, 32 de ani, cotă de piață 250.000 de euro) vine la FC Voluntari de la Aris Limassol. Fost internațional, Răduț are în palmares un titlu de campion și o Cupă a României, cucerite pe când juca pentru FCSB. Cea mai mare valoare de piață, de 1,3 milioane de euro, a avut-o în 2012.
Credit foto: as.ro
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai multPonturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii