Bursa transferurilor: Universitatea Craiova plătește 500....
  1. Home »
  2. Transferuri »
  3. Bursa transferurilor: Universitatea Craiova plătește 500.000 de euro pentru Lameira

Bursa transferurilor: Universitatea Craiova plătește 500.000 de euro pentru Lameira

Caramavrov
Caramavrov

2026-09-02 13:02:32

image Bursa transferurilor: Universitatea Craiova plătește 500.000 de euro pentru Lameira

Universitatea Craiova l-a transferat pe Joao Lameira (foto) de la Oțelul, cu 500.000 de euro. Aly Abeid a plecat de la CFR Cluj în Algeria, pentru 300.000 de euro, iar FCSB s-a despărțit de Florin Tănase, care va juca în Cipru. 

Joao Lameira (mijlocaș defensiv portughez, 27 de ani, cotă de piață 800.000 de euro) vine la Universitatea Craiova de la Oțelul Galați. Potrivit Fanatik, pe lângă jumătatea de milion de euro, gălățenii vor primi și 15% din viitorul transfer al fostului lor căpitan. 

Aly Abeid (fundaș stânga din Mauritania, 28 de ani, cotă de piață 800.000 de euro) a plecat de la CFR Cluj la JS Kabylie (Algeria). Apărătorul cu 69 de jocuri și 3 goluri marcate pentru naționala țării sale a câștigat Cupa României cu echipa din Gruia, pentru care a jucat de 81 de ori. CFR l-a adus de la UTA în februarie 2024, cu 100.000 de euro.

Florin Tănase (mijlocaș ofensiv, 31 de ani, cotă de piață 1.800.000 de euro) a plecat de la FCSB la Omonia Nicosia (Cipru), după ce a fost exclus din lot pentru indisciplină. În acest sezon, a înscris doar o dată în 8 jocuri. El a bifat 329 de meciuri pentru echipa lui Becali, marcând 106 goluri. Tănase (28 de selecții/5 goluri pentru prima reprezentativă) are în palmares două titluri de campion al României (unul cu FCSB și unul cu Viitorul), Cupa și Supercupa României (ambele cu FCSB).

Ștefan Bană (aripă dreapta, 21 de ani, cotă de piață 400.000 de euro) s-a transferat de la Universitatea Craiova la Al Kharaitiyat (liga secundă din Qatar), semnând pe un an cu opțiune de prelungire pentru încă unul. 

Dean Zandbergen (atacant olandez, 24 de ani, cotă de piață 500.000 de euro) a marcat o „dublă” pentru VVV-Venlo (liga a 2-a din Olanda), contra celor de la Emmen, iar apoi a anunțat că sunt șanse mari să ajungă la Dinamo București. El este căpitanul și golgheterul lui Venlo în acest sezon, cu 4 goluri marcate în 4 meciuri. Pe de altă parte, președintele Andrei Nicolescu a anunțat că „roș-albii” se pot despărți de Mamoudou Karamoko (atacant francez, 27 de ani, cotă de piață 750.000 de euro), existând discuții avansate pentru un transfer. 

Karlo Muhar (mijlocaș defensiv croat, 30 de ani, cotă de piață 1.200.000 de euro) ar putea fi luat de Universitatea Craiova după despărțirea de CFR Cluj, club care, potrivit spuselor sale, îi este dator cu 300.000 de euro. Campioana caută un înlocuitor pentru Anzor Mekvabishvili, care a plecat la Chicago Fire (SUA) pentru 3.000.000 de euro.

Credit foto: sportpictures.ro

Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...

Citeste mai mult
CALENDARUL CU OFERTE ZILNICE

Case de pariuri online legale recomandate