Bursa transferurilor: Top 5 cele mai scumpe achiziții din Serie A
2025-08-20 14:19:05
Cluburile din Serie A au investit 941.090.000 de euro pentru transferurile din această vară, aproape cât cele din LaLiga (519.000.000 de euro) și Ligue 1 (480.000.000 de euro) la un loc, dar mult mai puțin decât cele din Premier League (peste 2,3 miliarde de euro).
„Campioana” perioadei de mercato este Juventus Torino, cu 118.500.000 cheltuite. La polul opus se află Genoa. Clubul patronat de Dan Șucu este singurul care nu a realizat niciun transfer pe bani. Nicolae Stanciu a venit liber de contract de la Damac, iar alți patru fotbaliști au fost împrumutați.
Nouă cluburi au făcut profit în urma transferurilor: Bologna (53.500.000), Genoa (52.000.000), Parma (48.050.000), AC Milan (38.000.000, deși a făcut achiziții de 106.000.000), Udinese (34.100.000), Torino (21.400.000), Verona (13.050.000), Napoli (19.350.000 de euro), Lecce (1.550.000) și Fiorentina (1.050.000).
Iată primele 5 transferuri realizate până acum ca sumă plătită (potrivit Transfermarkt.com):
1. Ardon Jashari (mijlocaș defensiv elvețian, 23 de ani, cotă de piață 32.000.000 de euro) a fost luat de AC Milan de la Club Brugge (Belgia), pentru 36.000.000 de euro
2. Flavio Conceicao (foto, mijlocaș ofensiv portughez, 22 de ani, cotă de piață 28.000.000 de euro) a ajuns la Juventus de la FC Porto (Portugalia), pentru 32.000.000 de euro
3. Sam Beukema (fundaș central olandez, 26 de ani, cotă de piață 28.000.000 de euro) s-a transferat la Napoli de la Bologna, pentru 31.000.000 de euro
4. Nico Gonzalez (mijlocaș ofensiv argentinian, 27 de ani, cotă de piață 24.000.000 de euro) a venit la Juventus de la Fiorentina, pentru 28.100.000 de euro
5. Wesley (fundaș dreapta brazilian, 21 de ani, cotă de piață 20.000.000 de euro) a fost achiziționat de AS Roma de la Flamengo (Brazilia), pentru 25.000.000 de euro
Cât au cheltuit primele trei favorite la titlu
Potrivit agenției Betano, primele trei favorite la cucerirea „Il Scudetto” sunt Napoli (cotă 2.95), Inter (3.55) și Juventus (5.50).
Napoli a investit 107.100.000 de euro pentru jucători cu valoare totală de piață de 139.500.000 de euro și vârstă medie 24,3 ani. Cei mai mulți bani au fost dați pe Sam Beukema (31 milioane). Campioana en-titre a încasat 126.450.000 de euro pentru fotbaliștii vânduți sau împrumutați, deci a ieșit pe plus cu 19.350.000 de euro până acum. Pe Victor Osimhen (atacant nigerian, 26 de ani, cotă de piață 70.000.000 de euro) a luat 75.000.000 de euro de la Galatasaray (Turcia).
Interul „lui Cristi Chivu” a cheltuit destul de puțin pe transferuri până în acest moment: 66.000.000 de euro. Valoarea de piață a celor aduși este de 71.000.000 de euro, iar vârsta medie este de 22 ani, așadar se pune accent pe tinerețe. Cel mai scump transfer: Ange-Yoan Bonny (atacant francez, 21 de ani, cotă de piață 20.000.000 de euro, adus de la Parma cu 23.000.000 de euro). Milanezilor le-au intrat în conturi din transferuri 42.000.000 de euro. Balanță: -24.300.000 de euro
Aflată în căutarea gloriei pierdute, Juventus a plătit 118.500.000 de euro pentru transferurile din această vară, aducând fotbaliști cu cotă totală de piață de 169.000.000 de euro și vârstă medie 25,3 ani. Cel mai scump este lusitanul Flavio Conceicao (32 milioane). „Bătrâna Doamnă” a încasat 64.000.000 în schimbul jucătorilor de care s-a despărțit. Balanță: -54.500.000 de euro.
Credit foto: Juventus.com
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai mult
Case de pariuri online legale recomandate