Bursa transferurilor: Sepsi a luat un închizător japonez

2024-07-20 15:58:54

Sepsi a câștigat lupta cu Rapid și cu Dinamo pentru Mino Sota (foto, în alb), închizătorul japonez care a avut evoluții apreciate la FC Hermannstadt. FC Botoșani a punctat în compartimentul median, transferând un argentinian format de River Plate.
Mino Sota (mijlocaș defensiv japonez, 29 de ani, cotă de piață 800.000 de euro) a venit la Sepsi Sf. Gheorghe de la FC Hermannstadt. Asiaticul a ajuns în fotbalul românesc în 2018, când a semnat cu divizionara secundă Metaloglobus. După trei ani, s-a transferat la FC Hermannstadt, unde a avut evoluții constant bune. Sibienii nu l-au putut convinge să își prelungească înțelegerea scadentă în această vară, astfel că a plecat liber de contract.
Gaston Manuel ”Chapi” Romano (mijlocaș central argentinian, 26 de ani, cotă de piață 300.000 de euro) a venit la FC Botoșani de la Belenenses (Portugalia). Poate evolua și ca mijlocaș ofensiv în spatele vârfului. „Chapi” s-a format la Academia lui River Plate, apoi a venit în Europa în 2019, la Espinho (Portugalia). A mai jucat pentru Estrela (Portugalia) și Taranto (Italia) înainte să fie transferat de Belenenses. În stagiunea 2023-2024 a jucat în 33 de partide (1 gol marcat, 5 pase decisive).
Jordan Kadiri (atacant nigerian, 24 de ani, cotă de piață 200.000 de euro) a venit la UTA Arad de la Lommel (Belgia 2). Sezonul trecut a marcat 10 goluri din 21 de partide jucate. În 2020, Lommel a plătit 1,2 milioane de euro pentru transferul său, de la Ostersund (Suedia).
Ronaldo Deaconu (mijlocaș ofensiv, 27 de ani, cotă de piață 500.000 de euro) a semnat cu U Cluj după despărțirea de Farul Constanța. A marcat de la 18 metri în primul joc pentru „șepcile roșii”, în amicalul cu azerii de la FC Zira (1-2). U Cluj l-a transferat și pe Mario Șfaiț, unul dintre golgheterii sezonului trecut din Liga a 4-a, cu 24 de goluri marcate.
Alexandru Stănică (fundaș central, 23 de ani, cotă de piață 150.000 de euro) a venit la Petrolul Ploiești de la Concordia Chiajna, semnând un contrat valabil pe 3 sezoane.
Sorin Șerban (fundaș stânga, 24 de ani) a plecat de la FCSB la CSC Șelimbăr, în Liga a 2-a.
Crediti foto: sportpictures.eu
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai multPonturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii