Bursa transferurilor: FC Botoșani a transferat doi jucători de perspectivă

2025-04-05 21:15:09

FC Botoșani i-a transferat pe Darius Pașcalău și Luca Popa (foto), doi fotbaliști de 19 ani care au jucat în Italia. Și Dinamo și-a asigurat semnătura unui tânăr talentat, care tocmai a marcat un gol pentru naționala de tineret.
Darius Pașcalău (mijlocaș central, 19 ani) a venit la FC Botoșani liber de contract. Ultima oară a jucat pentru CSC Șelimbăr U19. Jucătorul născut la Cluj-Napoca a evoluat pentru echipa U19 a celor de la CFR, pentru ca apoi să ajungă la Salernitana U19. sub formă de împrumut. A jucat 24 de partide în competiția Primavera 2 - B, marcând un gol și oferind 2 pase decisive. A mai fost legitimat și la Sănătatea Cluj, în Liga a 3-a.
Luca Popa (fundaș central, 19 ani) a venit la FC Botoșani liber de contract. Ultima dată a fost legitimat la CSC Șelimbăr. Apărătorul central orădean înalt de 1.90 metri a jucat în țară la CA Oradea U19, înainte să plece în Italia, unde a evoluat pentru Venezia U17, U18 și U19. S-a întors în România în martie 2024, la Gloria Bistrița (Liga a 3-a), apoi a trecut la Șelimbăr.
Popa are 4 meciuri jucate și un gol marcat pentru România U15. A fost convocat și la reprezentativele U16, U17 și U18, dar nu a fost folosit niciun minut.
Cristian Mihai (mijlocaș defensiv, 20 de ani, cotă de piață 750.000 de euro) vine la Dinamo în vară, de la UTA Arad. „Câinii” achită 350.000 de euro pentru internaționalul de tineret și vor plăti „Bătrânei Doamne” și 20% dintr-un viitor transfer. Mijlocașul a semnat pe 5 ani cu Dinamo.
Mihai a marcat golul prin care naționala de tineret a României a învins-o în deplasare pe Portugalia (1-0), într-un amical jucat în luna martie. În acest sezon a evoluat de 26 de ori pentru UTA Arad. A înscris un gol și a dat un assist.
Credit foto: bihon.ro
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai mult



Ponturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii