Bursa transferurilor: FC Argeș rămâne fără golgheter
World Cup 26 WORLD CUP ‘26
TopBet
World Cup 2026 WORLD CUP ‘26
TopBet
  1. Home »
  2. Transferuri »
  3. Bursa transferurilor: FC Argeș rămâne fără golgheter

Bursa transferurilor: FC Argeș rămâne fără golgheter

Caramavrov
Caramavrov

2026-05-20 23:29:36

image Bursa transferurilor: FC Argeș rămâne fără golgheter

Bettaieb (foto), cel mai bun marcator al lui FC Argeș în stagiunea curentă, se numără printre cei patru jucători aflați pe picior de plecare din „Trivale”. CFR Cluj rămâne fără doi titulari, iar Dinamo a adus un fotbalist de perspectivă. 

Adel Bettaieb (mijlocaș ofensiv tunisian, 29 de ani, cotă de piață 700.000 de euro) nu mai dorește să își prelungească înțelegerea cu FC Argeș, scadentă la data de 30 iunie. Africanul venit vara trecută de la "U" Cluj este golgheterul „vulturilor violeți” în acest campionat, cu 12 goluri marcate în SuperLiga (dintre care 4 în play-off).

Kevin Brobbey (atacant olandez, 32 de ani, cotă de piață 250.000 de euro) va pleca de la FC Argeș, nemulțumit de statutul de rezervă. A jucat în 20 de partide din actualul campionat, iar în Cupa României a bifat patru jocuri (patru goluri marcate și o pasă decisivă).

Takayuki Seto (mijlocaș defensiv japonez, 40 de ani, cotă de piață 50.000 de euro) ia în calcul să se retragă la finalul sezonului. Are în palmares patru trofee: campionatul, Cupa și Supercupa României cu Astra Giurgiu, plus Cupa Lituaniei cu RFS.

Rober Sierra (mijlocaș defensiv spaniol, 29 de ani, cotă de piață 800.000 de euro) ar putea fi al patrulea jucător plecat de la FC Argeș. Ibericul este dorit de vicecampioana Universitatea Cluj, echipă care va juca în Europa League. „U” îl dorește și pe Valentin Cojocaru (portar, 30 de ani, cotă de piață 700.000 de euro), actualmente la Pogoń Szczecin (Polonia), pentru a compensa plecarea lui Edvinas Gertmonas (portar lituanian, 29 de ani, cotă de piață 1.400.000 de euro).

Daniel Pancu a anunțat că doi titulari o vor părăsi pe CFR Cluj în pauza de vară. Conform Gsp, ar fi vorba despre Mihai Popa (portar, 25 de ani, cotă de piață 700.000 de euro) și Sheriff Sinyan (fundaș central gambian, 29 de ani, cotă de piață 1.000.000 de euro).

Dinamo a anunțat transferul lui Ianis Doană (mijlocaș ofensiv, 18 ani, cotă de piață 200.000 de euro), care aparține de CSM Reșița și care a evoluat în acest sezon sub formă de împrumut la Steaua, în Liga a doua, reușind trei goluri și patru pase decisive în 24 de jocuri.

Credit foto: sportpictures.eu

Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...

Citeste mai mult
Oferte Zilnice de Top

Case de pariuri online legale recomandate