Alexandru Cicâldău, salariu de 1,1 milioane de euro la Galatasaray
2021-07-24 23:09:40
Alexandru Cicâldău a fost prezentat oficial la Galatasaray Istanbul. Universitatea Craiova va primi 6,5 milioane de euro, dar va vira 30% din sumă către Farul Constanța. Cicâldău va avea un salariu de 1,1 milioane de euro pe sezon la clubul turc.
Deschide cont și joacă acum la una din casele de pariuri online recomandate cu un superpachet de bun venit!
Alexandru Cicâldău (mijlocaș ofensiv, 24 de ani, cotă de piață 6,5 milioane de euro) are în palmares un titlu de campion al României cu Viitorul (actuala Farul), o Cupă și o Supercupă a României cu Universitatea Craiova. De asemenea, are 14 selecții și două goluri pentru naționala României. A participat cu naționala de tineret la Euro U21 2019, ajungând până în semifinalele competiției. Are 15 meciuri și două goluri pentru selecționata U21.
Atunci când l-a vândut pe Cicâldău la Universitatea, Hagi a păstrat 30% din drepturile federative ale jucătorului. Astfel, Farul Constanța va primi 1,95 milioane de euro de pe urma tranzacției dintre Universitatea și Galatasaray.
„Felicitări lui, felicitări celor de la Craiova. Şi ei au contribuit la dezvoltarea lui Cicâldău, l-au adus la un nivel foarte bun. Dovadă că s-a dus la o echipă mare. Îi urez să aibă succes, să continue tradiţia. Să-i meargă bine, aşa cum ne-a mers şi celorlalţi români. Ne-a mers foarte bine la Galatasaray”, a spus Hagi.
Impresarul Victor Becali a devăluit pentru Prosport: „Transferul era făcut de mult timp, dar nouă nu ne place să ne lăudăm, cum o fac alții. Alex e liniştit, va intra în programul echipei. Principala lui preocupare acum va fi să se integreze în jocul celor de la Galatasaray. Contractul e pe cinci ani, clubul are mare încredere în el. E un transfer important pentru viitorul fotbalistului”.
La rândul său, Giovanni Becali a spus că Cicâldău a avut concurență pe post pentru acest transfer: „Era un jucător pe care îl cunoşteau, firma Becali l-a propus la momentul potrivit, într-un moment iar potrivit pentru ei. În momentul potrivit, pentru că ei erau în discuţii cu alt jucător şi în momentul când firma Becali a realizat că se poate integra şi el, să concureze la acest post. Și a fost ales el”.
Credit foto: facebook.com/Galatasaray
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai multPonturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii