Unde urmăresc Portugalia – RD Congo la televizor
2026-06-17 11:19:06
Unde pot vedea la televizor, miercuri, 17 iunie, de la ora 20, meciul Portugalia – RD Congo, care se va disputa pe „NRG Stadium” din Houston, Texas? Cele două naționale fac parte din grupa K, alături de Columbia și Uzbekistan, care se vor întâlni și ele în prima etapă. Toți ochii sunt ațintiți pe Cristiano Ronaldo, aflat la ultimul său Campionat Mondial.
Mizează pe Portugalia - RD Congo și profită de un bonus considerabil
Portugalia – RD Congo la TV (17 iunie, ora 20)
Portugalia nu a câștigat niciodată în istorie o ediție de Campionat Mondial, iar acum se numără printre naționalele favorite să reușească această performanță. Ar fi un final de carieră sublim pentru Cristiano Ronaldo, de la care se așteaptă un răspuns către Lionel Messi, după ce starul argentinian a reușit trei goluri în debutul de la World Cup, victoria Argentinei cu scorul de 3-0 în fața Algeriei.
RD Congo speră să prindă cel puțin locul 3 și să se califice în fazele eliminatorii ale competiției. S-a calificat la turneul final după ce a terminat pe locul secund în grupa preliminară, apoi le-a eliminat de la baraj pe Camerun, respectiv Nigeria, ultima în urma loviturilor de departajare. Înaintea startului Mondialului, congolezii au încheiat la egalitate într-un amical cu Danemarca și au pierdut contra celor din Chile cu scorul de 1-2.
Unde urmăresc la televizor Portugalia – RD Congo
Portugalia – RD Congo va putea fi urmărit miercuri, 17 iunie, de la ora 20, la televizor, pe canalul Antena 1. Va fi prima partidă directă din istorie dintre cele două naționale. Lusitanii nu-l vor putea folosi pe Ruben Dias, jucătorul celor de la Manchester City fiind accidentat.
Cum văd online Portugalia – RD Congo
În cazul în care nu sunteți în fața televizorului, atunci veți putea vedea Portugalia – RD Congo inclusiv online prin intermediul platformei Antena Play. O altă variantă foarte bună o reprezintă și platforma de live streaming a celor de la Betano, sponsorul oficial al Campionatului Mondial din 2026, care se dispută în Canada, Statele Unite ale Americii și Mexic.
Cote Portugalia – RD Congo
- Cote 1x2: 1,36 / 5,20 / 10,00
- Cote peste/sub 2,5 goluri: 1,82 / 2,00
- Cote ambele marchează (DA/NU): 2,27 / 1,60
Mizează pe Portugalia - RD Congo și profită de un bonus considerabil
Îndrăgostit iremediabil de fotbal, fost jucător de handbal în Divizia A, la Unirea Sânnicolau Mare, iar între timp și-a redescoperit spiritul competitiv în alergările de anduranță, fie cele de trail, fie pe șosea. Dan Oancia (n. 1993, Sânnicolau Mare) trăiește în Timișoara, însă visează la un loc fierbinte precum „Bombonera” atunci când pe gazon pășesc jucătorii Bocăi. Se consideră un microbist „ ...
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate