Tricolorii mici, eroii serii în care trupa lui Contra s-a împiedicat de Muntenegru în Liga Naţiunilor! (VIDEO)
2018-09-07 23:37:34
1-1 a făcut România cu Muntenegru la debutul în preliminariile Mondialului din Rusia, iar acum tot vechile cunoştinţe le-au pus frână tricolorilor în primul meci din Liga Naţiunilor. Pe stadionul golaş de la Ploieşti (ca urmare a suspendării dictate de către UEFA), jucătorii lui Contra au avut emoţii în debutul partidei - Săpunaru a pus amândouă mâinile pe un adversar în careul lui Tătăruşanu, dar arbitrul a lăsat meciul să curgă.
Trezită de raidurile pe contraatac ale muntenegrenilor, trupa lui Contra a trecut pe lângă deschiderea scorului în două situaţii foarte bune - ambele ratate de Chiricheş. Din păcate, căpitanul României s-a accidentat şi nu a mai putut continua, fiind înlocuit cu Bălaşa după o jumătate de oră.
Nerăbdător să mai dea un gol în tricoul naţionalei, Keşeru şi-a pus capul la contribuţie la un corner, dar atacantul lui Ludogoreţ a ratat de puţin marcarea unui gol de efect. Apoi Mitriţă şi-a încercat norocul cu un şut frumos din afara careului, care a trecut milimetric peste transversala porţii adverse.
Keşeru a ieşit la rampă şi după pauză - "bulgarul" a şutat din prima după o centrare foarte bună, dar Petkovic a fost la post şi a respins. Tot românii au presat şi după ocazia atacantului de la Ludogoreţ, însă jucătorii lui Contra nu s-au lipit de gol. S-a terminat 0-0 şi "tricolorii" trebuie să joace altceva în următorul meci, în faţa favoritei grupei: Serbia a câştigat cu 1-0 în Lituania şi s-a instalat pe primul loc în clasament. Luni, 10 septembrie, "tricolorii" joacă la Belgrad un meci ce s-ar putea dovedi decisiv în perspectiva câştigării grupei şi, implicit, promovarea în Liga B valorică.
Meciurile pe care România le mai are de jucat în Liga Naţiunilor:
- 10 septembrie: Serbia – România, Stadion "Partizan" - Belgrad, ora 21:45
- 11 octombrie: Lituania – România, ora 21:45
- 14 octombrie: România – Serbia, "Naţional Arena", ora 16:00
- 17 noiembrie: România – Lituania, Stadion "Ilie Oană" - Ploieşti, ora 21:45
- 20 noiembrie: Muntenegru – România, ora 21:45
Naţionala U21, victorie uriaşă în Portugalia!
Neînvinsă în grupa 8 din preliminariile pentru Euro 2019, naționala U21 a României a făcut un meci perfect în Portugalia. După un 1-1 la Ovidiu, "tricolorii" mici i-au făcut lui Mirel Rădoi un cadou de senzaţie la debutul pe bancă - o victorie cu 2-1 şi şanse enorme pentru calificarea la turneul final european de la anul.
Vezi AICI VIDEO cu nebunia de meci din Portugalia.
Pe doi în grupă înaintea meciului, portughezii aveau ca obiectiv cele trei puncte pentru a-şi atinge obiectivul, numai că Cicâldău (foto) şi Ivan au dat două goluri cu care au făcut linişte în tribune. Portugalia are un meci mai puţin, dar cu victoria din această seară românii şi-au depus o candidatură serioasă la locul doi în grupă.
Dramatismul a fost la cote maxime în meciul disputat pe stadionul lui Pacos Ferreira - naţionala lui Rădoi a terminat meciul în 9 oameni (Nedelcearu şi Ivan au fost eliminaţi), iar în minutul 90+9 (!) portarul Radu a apărat un penalty! România U21 mai are de jucat în aceste preliminarii cu Bosnia Herţegovina (locul 1 în grupă, cu 18 puncte), Ţara Galilor şi Liechtenstein.
Clasamentul Grupei 8, preliminarii Euro 2019 - Under19:
(Credit Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu)
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii