La doar 17 zile după "thrillerul" din Premier League, încheiat cu victoria lui Arsenal cu 4-2, "tunarii" încearcă să le dea o lecÅ£ie marilor rivali de la Tottenham ÅŸi în Cupa Ligii. Iar întâlnirea dintre cele două mari rivale din Londra se va disputa tot pe "Emirates". ConduÅŸi cu 0-1 după golul lui Aubameyang, oaspeÅ£ii au revenit atunci ÅŸi au condus cu 2-1 până la pauză. A urmat, însă, recitalul jucătorilor lui Emery - care au dat 3 goluri în 20 de minute ÅŸi au câştigat toate punctele puse în joc.Â
Cupa Ligii este pe planul secund pentru ambele echipe, o clasare în campionat pe un loc care duce în Europa fiind obiectivul principal în acest sezon atât pentru Arsenal cât ÅŸi pentru Tottenham. TotuÅŸi, victoria în această partidă nu le strică niciuneia dintre grupări în condiÅ£iile în care cele două echipe nu au mai câştigat de multă vreme trofeul - Arsenal din 1993, iar Tottenham din 2008.Â
Echipa lui Unai Emery vine după o înfrângere surprinzătoare în campionat, 2-3 pe terenul lui Southampton, dar nici jucătorii lui Pochettino nu au avut o misiune uşoară - doar 1-0 acasă cu Burnley. Dar, cum scopul scuză mijlocacele, Spurs şi-a văzut de treabă şi se menţine la 6 puncte în spatele liderului Liverpool.
ÃŽnfrângerea cu Southampton a fost al treilea eÅŸec pentru "tunari" (foto: arsenal.com) în 23 de meciuri jucate în toate competiÅ£iile în acest sezon, iar Unai Emery a declarat că echipa sa trebuie să fie foaret atentă în etapele ce vin dacă vrea să se menÅ£ină în lupta pentru titlu.Â
ÃŽngrijorător pentru Emery sunt ÅŸi cele 23 de goluri încasate deja de Arsenal în campionat - mai multe decât cele primite de ocupanta locului 12, Leicester. ÃŽn atac, lucrurile stau cât de cât bine - cu 37 de reuÅŸite în 17 etape (cifra reuÅŸită ÅŸi de Liverpool), peste performanÅ£ele lui Tottenham (31) ÅŸi Chelsea (35).Â
Confruntarea din Cupa Ligii ar trebui să le provoace amintiri plăcute fotbaliştilor lui Unai Emery (foto: arsenal.com), vizavi de partida câştigată în campionat în faţa marilor rivali. A fost a şaptea victorie a lui Arsenal pe propriul teren în ultimele 13 dispute cu Tottenham în toate competiţiile. Oaspeţii nu au mai câştigat pe "Emirates" din 2010 (2-3) - de atunci, echipa antrenată acum de Pochettino a bifat doar două egaluri (ambele terminate 1-1).
Arsenal a cucerit doar două trofee până acum în Cupa Ligii, dar niciunul în mandatul "nemuritorului" Arsene Wenger. Cea mai recentă victorie a înregistrat-o în sezonul 1992-1993, atunci când "tunarii" s-au impus cu 2-1 în finala cu Sheffield (goluri Merson şi Morrow). Wenger a avut o şansă mare sezonul trecut să câştige Cupa Ligii, dar echipa sa a pierdut cu 0-3 finala cu Manchester City. Aguero, Kompany şi David Silva au spulberat în acel meci visele "tunarilor".
Bookmakerii sunt de părere că se poate întâmpla orice în sfertul din Cupa Ligii Angliei dintre Arsenal şi Tottenham. La această casă de pariuri online, gazdele au cota 2.55 la victorie, în timp ce fotbaliştii lui Spurs (foto: tottenhamhotspur.com) au primit cota 2.65 (un egal e cotat la 3.65). Este incontestabil faptul că Mauricio Pochettino a îmbunătăţit enorm jocul echipei de când a fost numit pe bancă, iar acum Kane şi ceilalţi impun respect în faţa oricărei alte echipe din Europa.
Cu toate astea, sunt mulÅ£i cei care continuă să-i impute argentinianului faptul că încă nu a reuÅŸit să câştige niciun trofeu major cu Tottenham. Åži, cine îi poate contrazice?..Londonezii au câştigat Cupa Ligii ultima dată în 2008, atunci când echipa antrenată de Juande Ramos a bătut-o pe Chelsea în prelungiri. Două înfrângeri are echipa lui Pochettino în ultimele 12 partide jucate în campionat, iar în Champions League Tottenham a ajuns în optimi după un 1-1 în ultimul meci din grupă - pe terenul Barcelonei.Â
Odată cu victoria din acest sezon, Arsenal (foto: sportsmole.co.uk) a bifat al 82-lea triumf în istoria confruntărilor directe - cu 19 victorii mai multe decât marii rivali (alte 51 de partide s-au terminat la egalitate). Tottenham a câştigat doar unul din ultimele 26 de meciuri susÅ£inute pe terenul lui Arsenal.Â
13 goluri s-au marcat în ultimele cinci confruntări, partide terminate cu următoarele rezultate:
2 decembrie 2018: Arsenal vs Tottenham 4-2Â
10 februarie 2018: Tottenham vs Arsenal 1-0
18 noiembrie 2017: Arsenal vs Tottenham 2-0
30 aprilie 2017: Tottenham vs Arsenal 2-0
6 noiembrie 2016: Arsenal vs Tottenham 1-1
Pentru meciul din Cupa Ligii, Emery nu poate conta pe Hector Bellerin (foto: arsenal.com) - spaniolul este accidentat ÅŸi a ajuns pe lista indisponibililor alături de Konstantinos Mavropanos È™i Rob Holding. ÃŽn acelaÅŸi timp, Shkodran Mustafi È™i Sead Kolasinac sunt incerÅ£i ÅŸi au ÅŸanse mici să joace.Â
Laurent Koscielny nu s-a recuperat în totalitate, dar el a fost titular cu Southampton -  meci în care s-a ales cu un cartonaÅŸ galben. FundaÅŸul central de 33 de ani ar putea intra din primul minut pe teren ÅŸi cu Tottenham în Cupa Ligii, iar francezul ar putea face parte dintr-o linie cu patru apărători - după revenirea la antrenamente a lui Sokratis Papastathopoulos. Lacazette, Mesut Ozil È™i Aaron Ramsey au început rezerve cu Southampton, dar acum toÅ£i trei sunt anunÅ£aÅ£i titulari.Â
Aici, Lacazette are cota 2.25 să marcheze în poarta lui Tottenham, în vreme ce starul oaspeÅ£ilor - Harry Kane (foto: tottenhamhotspur.com) a primit cota 4.75 pentru deschiderea scorului ÅŸi 2.05 să dea gol în orice moment al jocului. Aubameyang este jucătorului lui Arsenal favorit să înscrie primul gol în meci la această casă de pariuri online, cu o cotă de 5.00, în vreme ce pentru o reuÅŸită pe parcursul disputei el a primit cota 2.00.Â
Tottenham suferă enorm din cauza absenÅ£ei lui Eric Dier È™i Jan Vertonghen, în vreme ce Juan Foyth, Davinson Sanchez È™i Serge Aurier sunt cu toÅ£ii incerÅ£i din cauza unor probleme medicale. Pochettino a fost nevoit să joace cu Ben Davies în meciul cu Burnley, galezul fiind pregătit să intre din nou în primul "11" dacă Foyth È™i Sanchez nu sunt recuperaÅ£i până la startul partidei din Cupa Ligii. ÃŽn schimb, argentinianul Paulo Gazzaniga (foto: tottenhamhotspur.com) este anunÅ£at titular în poarta oaspeÅ£ilor.Â
PuÅŸtiul Oliver Skipp a impresionat la debutul ca titular în Premier League împotriva lui Burnley È™i este pregătit să-ÅŸi ocupe din nou locul la mijlocul terenului. Atacul lui Spurs va fi condus, firesc, de Harry Kane È™i Dele Alli. Rezervă în meciul cu Burnley, Christian Eriksen a intrat după pauză ÅŸi a dat golul victoriei în minutul 90+1 din pasa lui Kane. ÃŽn mod normal ar trebui să fie ÅŸi el titular acum, dar se pare că danezul nu a scăpat de problemele la stomac.Â
Echipe probabile:
Arsenal: Cech - Lichtsteiner, Sokratis, Koscielny, Maitland-Niles - Guendouzi, Xhaka - Mkhitaran, Ozil, Ramsey - Lacazette
Tottenham: Gazzaniga - Walker-Peters, Alderweireld, Foyth, Davies - Winks, Skipp - Son, Alli, Lucas - Kane
JurnaliÅŸtii englezi au păreri împărÅ£ite cu privire la echipa care va merge mai departe. TotuÅŸi, sunt destul de mulÅ£i cei care merg pe victoria echipei lui Pochettino ( la un gol diferenţă, la capătul unui meci în care ambele grupări vor marca. Pentru o miză pe victoria oaspeÅ£ilor ÅŸi ambele marchează, la această casă de pariuri online cota este 3.95. N-ar fi rău ca înainte să-Å£i faci biletul pentru pariuri să te uiÅ£i ÅŸi peste pontul recomandat pe site-ul nostru pentru această partidă.Â
1 Distribuiri
Discutii