Știți unde este pe hartă Sfânta Lucia?
2024-08-04 16:35:09
Atletismul și-a intrat pe deplin în drepturi la Jocurile Olimpice de la Paris. În ziua a treia, în sesiunea de seară, a plouat din abundență. Am văzut la lucru și prima finală românească: Andreea Taloș. Prezența la acest nivel este o performanță pentru ea. Sportiva nu și-a depășit însă rezultatul din calificări și a încheiat pe locul 10.
Julien Alfred a suflat titlul SUA
Oricât de patrioți am fi, altul a fost însă momentul serii la atletism. De fapt au fost mai multe, pentru că nu putem trece nici peste victoria senzațională a Olandei la 4x400 de metri mixt, cu Femke Bol venind practic de nicăieri (era a patra pe ultima turnantă, la peste 10 metri în spatele Statele Unite). A fost însă încălzirea perfectă pentru ce a urmat: finala la 100m feminin.
Sha'Carri Richardson a fost considerată marea favorită. Ultimele două campioane olimpice nu erau la start. În plus, americanca stabilise cel mai bun timp al anului în 22 iuie, un 10.71. Doar că victoria a venit dintre două americance, de pe culoarul 6, având în dreptul culorile unei insule din Caraibe, Sfânta Lucia. Mai exact de la Julien Alfred. Pentru ea, ploaia a fost irelevantă și le-a învins pe Richardson și Jefferson, reușind să producă una dintre cele mai mari surprize de la actuala ediție a Jocurilor Olimpice. Și probabil și din istoria olimpică a probei feminine de 100 de metri. Ea a oprit cronometrul la 10.72, devenit și a opta cea mai rapidă femeie.
Prima medalie olimpică pentru Sfânta Lucia
Julien Alfred a scris istorie pentru o națiune care a devenit independentă în 1979 și care și-a făcut debutul olimpic în 1996. Ea a adus și prima medalie olimpică din istorie pentru această țară, situată în Caraibe, la aproximativ 1.800 de kilometri distanță de ... Jamaica, că tot vorbim de sprint și de atletism. „Nu mulți oameni știu despre Sfânta Lucia. Uneori oamenii mă întreabă unde este. Acum, fiind campioană olimpică, oamenii vor afla despre Sfânta Lucia. Sunt mândră să port numele țării mele pe piept și să o reprezint”, a declarat campioana olimpică după cursă. La zona-mixtă a fost înghesuială la apariția ei, pentru că toți au vrut să o cunoască, să o descopere pe noua regină a sprintului mondial.
Jamaica a câștigat precedentele patru ediții olimpice la 100 metri feminin, de două ori prin Shelly-Ann Fraser-Pryce și de două ori Elaine Thompson-Herah. Ultimul succes american a fost al lui Marion Jones în 2000 la Sydney, dar aceasta a fost deposedată de medalia de aur, după ce a recunoscut că s-a dopat. Sha'Carri Richardson ar fi trebuit să reia șirul victoriilor atletismului din SUA, dar istoria s-a scris altfel. Julien Alfred a învins-o cu un avans de 15 sutimi.
Usain Bolt a inspirat-o
Sportiva din Sfânta Lucia a crescut admirându-l pe Usain Bolt și chiar și în ziua în care a cucerit aurul olimpic s-a uitat la cursele în care jamaicanul domina sprintul mondial. De altfel, ea nu și-a ascuns dorința ca într-un viitor apropiat să încerce să doboare și recordul mondial al lui Florence Griffith-Joyner, 10.49, stabilit în 1988. Deocamdată, ea se gândește la următorul pas, pe care l-a izbutit și Usain Bolt, să câștige titlul și la 200 de metri, la aceeași ediție.
Sursă foto: cosr.ro
Case de pariuri online legale recomandate
-
500RON RONSe aplică T&C
-
500RON RONSe aplică T&C
-
500RON RONSe aplică T&C
-
200RON RONSe aplică T&C
-
500RON RONSe aplică T&C
-
500RON RONSe aplică T&C
-
250RON RONSe aplică T&C
-
400RON RONSe aplică T&C
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii