Pancone, cu Gigi Corsicanu ce-ai avut?
  1. Home »
  2. Stiri sportive »
  3. Top 5 știri din sport pe 5 februarie: Pancone, cu Gigi Corsicanu ce-ai avut?

Top 5 știri din sport pe 5 februarie: Pancone, cu Gigi Corsicanu ce-ai avut?

victorpartan
victorpartan

2026-02-05 10:54:18

image Top 5 știri din sport pe 5 februarie: Pancone, cu Gigi Corsicanu ce-ai avut?

Daniel Pancu a răbufnit la adresa celor care programează meciurile lui CFR Cluj și l-a introdus în ecuație pe Gigi Corsicanu, unul dintre cei mai cunoscuți fani ai Rapidului. Cristiano Ronaldo a fost dat „la dispăruți” de arabi înainte să împlinească 41 de ani, iar Gigi Becali are nevoie de un elastic mare cu care să prindă fișicul de bancnote primite de la UEFA. Iată cele mai tari știri din sport ale zilei:

Pancu a uitat rapid de trecutul giuleștean

Daniel Pancu a făcut minuni de când a venit antrenor la CFR Cluj. Vicecampioana a ajuns la 6 victorii la rând și, din subsolul clasamentului, a ajuns un singur punct de Play-off. Urmează derby-ul cu U Cluj, rivala din oraș și din lupta pentru un loc în Top 6. „Pancone” s-a revoltat pentru că „Șepcile roșii” au mai mult timp de odihnă decât elevii săi. A spus că programarea parcă ar fi fost făcută de „Gigi Corsicanu' cu cel mai înfocat suporter al lui U Cluj”. Ce a vrut să spună „poetul”? Vrea Gigi Corsicanu răul lui Pancu? Vrea răul lui CFR Cluj ca să joace FCSB în Playoff? Tu ce citești printre rânduri?

Până să ne spui, citește toată știrea cu declarația lui Pancu

Cristiano Ronaldo a fost dat la dispăruți

La mulți ani, Cristiano Ronaldo! La mulți ani, Gheorghe Hagi! La mulți ani, Neymar! Astăzi, 5 februarie, este ziua lor. Apropo de CR7, zilele la arabi îi sunt numărate. Mai întâi, șeicii l-au mustrat pentru că a refuzat să intre pe teren și i-au amintit că, deși câștigă enorm de mulți bani, este doar un angajat. Apoi, fanii rivalelor l-au luat „la mișto” și au lipit pe stâlpi afișe cu poza superstarului și mesajul: „Missing! Acesta este un om de 40 de ani care plânge forțat excesiv și este căutat de familia sa”

Vezi aici cum arată afișele cu Ronaldo

Vassaras, experiență traumatizantă în București

Kyros Vassaras, șeful arbitrilor români, a fost abordat pe o stradă din București de un cetățean, care l-a întrebat dacă în fotbalul românesc se fac blaturi. Grecul a făcut ochii mari și s-a îndepărtat. Cetățeanul a insistat cu aceeași interogație. Vassaras a fost șocat. Nu-i vedea să creadă cât de prost e formulată întrebarea. Dacă ar fi fost chestionat ce arbitru ajută pe cine și ce ordine sunt pentru următoarea etapă, ar fi răspuns imediat, cu nume și prenume. Dar așa, de unde să știe el dacă sunt blaturi între echipe?

Există și un video cu întâmplarea în care a fost implicat Vassaras

FCSB a dat o nouă lovitură financiară

După peste 20 de milioane de euro încasate în urma participării în sezonul 2024-2025 al cupelor europene, FCSB a câștigat aproape 12 milioane de euro din campania europeană încheiată prin egalul cu Fenerhahce (1-1). Gigi Becali tocmai a aflat că va primi 1,7 milioane din clasarea finală în grupa principală Europa League și din Market Pool. 12 milioane! Sunt cam multe bancnote, iar lui Gigi Becali îi place să aibă banii cash, prinși în elastic. Îi va trebui buzunare largi și lungi ca trena unei rochii de mireasă. Arici la buzunar se pare că și-a cusut deja. Nu a investit mai nimic în transferuri.

Iată ce socoteală și-a făcut Gigi Becali

50.000 de spectatori la un meci din UEFA Youth League

Meciul FC Koln - Inter 1-3, din optimile de finală UEFA Youth League, au venit 50.000 de oameni. A fost cea mai mare asistență înregistrată vreodată în această competiție. Recordul anterior, de 40.368 spectatori, fusese stabilit tot de suporterii echipei germane. La partida Metaloglobus vs Csikszereda, din campionatul de seniori al României, au asistat 103 spectatori. Nu, nu am „mâncat” nici măcar un zero la final.

Citește amănunte despre jocul din UEFA Youth League 

Credit foto: sportpictures.eu

 

Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate