România, pe locul 9 la Campionatul Mondial de handbal feminin. Se putea mai mult?
2025-12-08 01:13:22
România și-a încheiat într-un stil spectaculos evoluția la Campionatul Mondial. După succesul cu Senegal (37:17), a învins și Elveția la peste 10 goluri diferență, cu 36:24. Ultimele două evoluții au adus echipa națională pe locul 9 (mai pierde o poziție doar dacă Polonia învinge Austria la 42 de goluri diferență într-un joc programat luni seara, la Rotterdam). Au venit și cu sentimente amestecate: unul de speranță, că poate urca și mai sus la Euro 2026 (se va juca pe teren propriu), dar și de amărăciune, ce șansă s-a ratat la partida cu Ungaria de miercuri (!), acolo unde s-au încheiat și speranțele de calificare în sferturile de finală.
Echipa a arătat foarte bine la multe capitole în meciul final
Partida cu Elveția a fost dominată în totalitate de tricolore. La sfârșitul primelor 30 de minute, România avea deja un avantaj de 9 goluri, 18:9. Iar în acest interval s-au „reparat” parcă toate problemele pe care echipa le-a avut în primele patru jocuri. Este adevărat, trebuie să ținem cont și de context, Elveția a părut o echipă cu bateriile descărcate.
În primul rând, apărarea a stat foarte bine, nu au mai fost culoare lăsate libere spre poarta României, adversara a trebuit să muncească serios pentru a putea înscrie. Bianca Curmenț a fost peste toată lumea nu doar în prima repriză, iar la final a fost desemnată și MVP-ul întâlnirii. Cifrele? 14 intervenții și eficiență 45%. Naționala a avut și un joc în care extremele au contat mai mult. În prima repriză, Mihaela Mihai și Gabriela Dumitrașcu aveau deja 5 goluri.
Atacul a fost de „sferturi”
Dacă un lucru a mers bine de la început până la sfârșit în acest turneu, bineînțeles cu erorile de rigoare, atunci vorbim despre atac. Cu o medie de 32,83 goluri, România a avut atac de „sferturi”, având a șasea ofensivă, peste Ungaria, Brazilia și Muntenegru, naționale calificate pentru fazele eliminatorii. Și contra Elveției, axa Sorina Grozav – Lorena Ostase a funcționat la un nivel foarte bun. Pivotul a încheiat partida cu 8 goluri, multe venite din partea interului stânga.
Sorina a avut o eficiență ceva mai scăzută la aruncări, dar se întoarce acasă din postura de cea mai bună marcatoare a turneului, după primele 6 meciuri (46 de goluri). Acum, rămâne de văzut dacă va reuși să se mențină în frunte până la final. Jucătoarele care vor ajunge în semifinale vor avea trei jocuri în plus.
„Rămân regrete”
Se putea mai mult de locul 9 la acest Mondial? „Eu nu consider că atât s-a putut. Rămân regrete, sigur, dar nu avem ce face! Meciul cu Ungaria, acolo s-a jucat calificarea. Am învățat din acest turneu și mergem mai departe. Trebuie să ne antrenăm mai mult, să fim mai cerebrale când în teren trebuie să luăm decizii”, a răspuns Rebeca Necula.
„Trăgând linie, așa după toate meciurile, cred că România a arătat bine ca echipă. Ne-m fi dorit mai mult, dar atât s-a putut în momentul acesta. Trebuie să muncim mai mult în continuare, zi de zi, și să ne pregătim mai bine pentru Campionatul European de anul viitor”, a concluzionat și Gabriela Dumitrașcu.
Elveția - România 24:36 (9-18)
Schupbach 9 intervenții, Hartz 2 intervenții; Kundig, Wolff 2, Schmid 4, Emmenegger 2, Gautschi 6, Coker, Baumann 5, Bucher 1, Goldmann 1, Kahr, Felber, Altherr 1, Snedkerud 2, Truchot
Curmenț 14 intervenții, Dumanska 2 intervenții; Mihai 2, Elghaoui 1, Laslo 3, Necula 3, Skrobic, Vasiliu 1, Boiciuc 1, Ostase 8, Dumitrașcu 4, Seraficeanu 2, Roșu 2, Popa, Gogîrlă 3, Grozav 6.
Foto: IHF
Case de pariuri online legale recomandate