România, meci amical cu Țara Galilor, în iunie, la București
2026-04-14 12:45:43
Echipa națională de fotbal a României va juca două amicale la începutul lunii iunie. La București va veni Țara Galilor, într-o partidă care se va desfășura pe Stadionul Steaua, în 6 iunie.
„Tricolorii” au ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2026, în urma înfrângerii pe care au suferit-o cu Turcia, în deplasare, la Istanbul, în 26 martie, scor 0-1. Astfel, partidele amicale din luna iunie vor folosi pentru pregătirea viitoarei ediții a Ligii Națiunilor, acolo unde România îi va avea ca adversari pe Polonia, Bosnia & Herțegovina și Suedia.
Federația Română de Fotbal a anunțat marți, 14 aprilie, și numele celui de-al doilea adversar pe care-l vor întâlni „tricolorii”. Este vorba despre Țara Galilor, o altă națională care a ratat calificarea la World Cup 2026. Partida este programată să se desfășoare sâmbătă, 6 iunie, la București, pe Stadionul Steaua. Luna trecută, FRF oficializa primul dintre amicalele verii, cel din 2 iunie, cu Georgia, în deplasarea de la Tbilisi, de pe Mikheil Meskhi Stadium.
Ultima dispută dintre cele două naționale
România și Țara Galilor s-au întâlnit ultima dată în noiembrie 1993, la Cardiff, atunci când „tricolorii” s-au impus cu scorul de 2-1 și astfel și-au asigurat prezența la Campionatul Mondial din 1994, unde aveau să facă istorie și să ajungă până în sferturile de finală ale turneului. Meciul de la începutul lunii iunie va fi al șaselea din istorie dintre România și Țara Galilor.
Meciurile din iunie ale României
- 2 iunie: Georgia – ROMÂNIA (Tbilisi – Mikheil Meskhi Stadium)
- 6 iunie: ROMÂNIA – Țara Galilor (București – Stadion Steaua)
foto: alamy.com
Îndrăgostit iremediabil de fotbal, fost jucător de handbal în Divizia A, la Unirea Sânnicolau Mare, iar între timp și-a redescoperit spiritul competitiv în alergările de anduranță, fie cele de trail, fie pe șosea. Dan Oancia (n. 1993, Sânnicolau Mare) trăiește în Timișoara, însă visează la un loc fierbinte precum „Bombonera” atunci când pe gazon pășesc jucătorii Bocăi. Se consideră un microbist „ ...
Citeste mai mult
Ponturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate