România a terminat pe locul 12 la Campionatul Mondial. A fost bine, a fost rău?

Naționala feminină de handbal și-a încheiat parcursul la Campionatul Mondial, iar astăzi se întoarce acasă. România a învins Polonia în ultimul meci cu 27-26, astfel că s-a clasat pe locul 12. Obiectivul principal pentru ultimii 4 ani, calificarea la Jocurile Olimpic, a fost ratat.

După Euro 2018, când a ocupat locul 4, prima reprezentativă nu a mai reușit ceva notabil la turneele finale. În patru turnee din cinci s-a clasat pe locul 12 (la Mondialele din 2019, 2023 și Europenele din 2020, 2022), iar la Mondialul din 2021 a coborât chiar un loc mai jos. Așadar, a existat o constanță a echipei naționale în ultimii ani, însă în niciun caz una care să aducă motive de satisfacție. Mai ales că în această perioadă s-au ratat două calificări la Jocurile Olimpice. Sunt atât aspecte pozitive, dar și negative, după prezența de la Herning.

Un joc mai dinamic, dar fără condiție fizică

Din punct de vedere al evoluției în teren, România a avut un joc mai dinamic, mai viu. Cu excepția disputei cu Danemarca, pierdută clar cu 39-23, a fost prezentă în toate celelalte jocuri, în sensul că a contat. Au fost vreo 10 minute de coșmar cu Germania la mijocul reprizei secunde, care aveau să coste în cele din urmă decisiv (22-24).

Comparativ cu alte turnee finale, România nu s-a mai prăbușit însă la ultimele jocuri și a reușit astfel să iasă din competiții cu două victorii. Este pentru prima dată din 2016 când naționala pleacă de la un turneu final cu un succes în ultimul joc. Apoi, este pentru prima dată când a ocupat locul 12 având patru victorii la final. Atitudinea sportivelor a fost de apreciat, mai ales spre final când unele fete s-au resimțit. Deși au acuzat probleme medicale, Crina Pintea și Eliza Buceschi au ținut să joace până la final.

România a fost în jocuri și a sperat într-o performanță notabilă atât timp cât au ținut-o bateriile. Condiția fizică a fost o problemă semnificativă la această competiție. Spre exemplu, naționala a primit doar 9 goluri cu Germania în prima repriză și 10 cu Polonia. În părțile secunde, adversarii au avut reveniri puternice. Germania a întors rezultatul de la minus 3, Polonia a egalat de la minus 5. Aceste căderi au avut în principiu aceleași cauze principale: oboseala care a generat mai multe erori în atac; o bancă de rezerve nu foarte consistentă. 

Multe tricolore sunt rezerve la cluburi

Plecând de la această ultimă idee se desprinde o altă concluzie. România a venit la turneul final cu multe jucătoare care sunt doar rezerve la echipele de club. Ba chiar a patra soluție pe post. Mai mult, cea mai bună handbalistă a partidei cu Danemarca, Diana Lixăndroiu, joacă în liga secundă în România! Asta spune multe despre opțiunile pe care echipa națională le-a avut la acest turneu final. Liga Națională de handbal este recunoscută pe plan continental ca fiind una dintre cele mai puternice, însă doar câteva tricolore reușesc să se impună. Mai toate cluburile și-au adus jucătoare din străinătate în ultimii ani, calitate-preț fiind mai convenabil, astfel că s-a redus drastic aria de selecție.

România nu a putut conta la acest Mondial și pe două dintre cele mai importante jucătoare, Cristina Neagu și Sorina Grozav. Prima a intrat în meciul cu Germania, dar nu s-a putut ridica la nivelul la care s-a consacrat. A venit accidentată la turneul final și faptul că a jucat după aproape trei săptămâni de pauză s-a văzut. Naționala nu a mai beneficiat de sprijinul liderului din ultimul deceniu.

Naționala intră într-o nouă eră, „post-Neagu”

Pentru Cristina Neagu a fost, probabil, ultima competiție majoră din carieră la care a fost prezentă cu echipa națională. Se poate spune că la meciul cu Japonia a început practic o nouă eră la echipa națională, „era post-Neagu”. O perioadă care va începe cu o reconstrucție. De altfel, selecționerul a și anunțat „sută la sută va trebui să dăm credit și jucătoarelor tinere. Eu am încercat în ultimul an de zile să fac treptat un schimb de gererații. Am promovat nu mai puțin de 11 jucătoare la echipa națională.” România are azi două generații care în ultimul deceniu au fost pe podium la turnee finale în sectorul juvenil, 96-97 (a Cristinei Laslo) și 04-05 (a Dianei Lixăndroiu). „Avem jucătoare tinere, nu vreau să dau nume, cu posibilități, cu calități. De asemenea, este această generație din 96-97, campioană mondială la nivel de junioare care, cred eu, poate să ajute echipa națională în continuare”, a concluzionat Florentin Pera.

Așadar, la final de Campionat Mondial și de ciclu olimpic rămânem cu regretul că naționala a bătut pasul pe loc de câțiva ani. Trebuie să înțelegem, în același timp, că anumite națiuni au luat un avans destul de puternic în față, iar România nu mai este una dintre marile forțe nici la feminin, exceptând doar salariile pe care le plătește. Că această prăpastie se va adânci și mai mult dacă anumite lucruri nu se vor schimba în perioada imediat următoare. Rămânem cu speranța însă că handbalul românesc încă are capacitatea de a produce jucătoare de calitate.