1. Home »
  2. Stiri sportive »
  3. Restricționarea publicității la jocurile de noroc provoacă disensiuni în Parlament

Restricționarea publicității la jocurile de noroc provoacă disensiuni în Parlament

victorpartan
victorpartan

2023-03-02 15:38:36

image Restricționarea publicității la jocurile de noroc provoacă disensiuni în Parlament

Senatul a aprobat cu 76 de voturi pentru și 2 abțineri proiectul de lege care prevede restricționarea publicității la jocuri de noroc. Dacă își vor da acordul și deputații, atunci operatorii se vor putea promova la televizor și la radio doar în intervalul 23:00 – 06:00. De asemenea, personalitățile publice nu vor mai avea voie să apară în spoturi. Această din urmă prevedere provoacă discuții între parlamentari.

Fiecare an aduce modificări legislative importante în domeniul gamblingului. După modificarea pragurilor de impozitare, intrată în vigoare la 1 august 2022, în 2023 este foarte probabil ca publicitatea la jocurile de noroc să fie restricționată. Dacă proiectul va trece în forma votată de Senat, am avea de-a face din nou cu o soluție de compromis, ca și în cazul impozitării.

Inițial, anul trecut se vorbea despre o impozitare generală cu 40% a veniturilor obținute din jocuri de noroc. Până la urmă, s-a optat pentru trei praguri, cel minim fiind de 3%. Acum, proiectul de lege în forma propusă de liberalul Adrian Cozma prevedea interzicerea totală a  reclamelor la platforme de pariuri și la cazinouri, dar el a fost modificat. Se spune că Gino Iorgulescu ar fi intervenit pentru o formă „mai blândă”, dar nu e nimic oficial.

Iată care sunt cele mai importante puncte din legea votată de Senat:

  • Reclamele la casele de pariuri și jocurile de noroc pot fi difuzate numai între orele 23.00 – 06.00; 
  • Bannerele outdoor pentru casele de pariuri și jocurile de noroc nu pot depăși 30 mp și nu pot prezenta câștigurile; 
  • În cazul transmisiunilor în direct, imaginile în care sunt vizibile însemnele operatorilor de gambling sunt permise numai însoțite de mesajul „Joacă responsabil”;
  • Personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau alte persoane, care, datorită celebrității lor, nu pot încuraja activitățile de jocuri de noroc și pariuri sportive.

Cea din urmă prevedere a fost propusă de Senatorul UDMR Lorand Turos, susținut de colegii de partid și de o parte din senatorii PSD. Sunt, însă, și senatori care realizează că totul e interpretabil. Robert Cazanciuc, de la PSD, a pus punctul pe „i”: „E greu să spui ce înseamnă personalitate”. 

Vor fi interzise reclamele cu Cătălin Bordea?

La rândul său, Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a atras atenția că amendamentul parlamentarului UDMR nu încalcă Constituția, care, la articolul 45, prevede că „accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate”.

Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Marius Lăcătuș, Gabi Balint, Adrian Mutu sau Gheorghe Craioveanu ar fi doar câteva din persoanele cu notorietate care cu siguranță nu ar mai avea voie să apară în spoturile publicitare ale caselor de pariuri. Pe de altă parte, și Serghei Mizil sau Cătălin Bordea ar putea fi considerați personalități, pentru că apar tot timpul la televizor.

 „La jocuri de noroc nu câștigi, pierzi. Faptul că persoane publice sugerează că ai putea câștiga nu e corect. Se induce în eroare populația”, a spus  Lorand Turos, contrazis, însă, de existența jucătorilor profesioniști la pariuri sportive sau la poker.

Ideea vine din Marea Britanie

În Marea Britanie s-a vorbit încă din 2022 despre interzicerea spoturilor publicitare cu personalități. „Fotbaliștii cunoscuți și oamenii de sport celebri nu vor mai putea promova cotele caselor de pariuri. Influencerii din social media, starurile tv și nicio altă persoană populară în rândul tinerilor nu vor mai avea voie să facă reclamă la pariuri”, spunea în urmă cu un an Shahriar Coupal, directorul Comitetului de Practici în Advertising. „Carta Albă a jocurilor de noroc”, care ar trebui să includă această prevedere, se lasă așteptată de câțiva ani. 

Sportul „trăiește” din sponsorizările caselor de pariuri 

Sorin Georgescu, președintele Asociației Oraganizatorilor de Sloturi – ROMSLOT, a atras atenția că legea votată de Senat poate afecta o industrie care se numără printre cei mai importanți plătitori de salarii, taxe, impozite, cu un grad de conformare de 99% și 45.000 de locuri de muncă: „Industria jocurilor de noroc nu este împotriva niciunei reglementări care vine în sprijinul consumatorului (...) Este important de înțeles că publicitatea generează venituri considerabile pentru sport și media în România și fiecare companie are echilibrul său între canale landbased sau online”.

Într-adevăr, casele de pariuri au devenit principalul suport financiar pentru mișcarea sportivă, nu numai în România, ci la nivelul întregii planete. Cele mai importante competiții autohtone au sponsori de titlu operatori din acest domeniu. Astfel, avem SuperLiga (primul eșalon fotbalistic) sponsorizată de Superbet, Liga 2 Casa Pariurilor
și Cupa României Betano

Șase din cele șaisperezece echipe din campionatul de fotbal au ca sponsori principali case de pariuri: 

  • FCSB - Betano (1,5 milioane/an)
  • Rapid – Superbet 
  • Universitatea Craiova – Betano (valoarea contractului semnat în 2017 era de 300.000. Anul trecut înțelegerea a fost prelungită până în 2025)
  • FC Hermannstadt – Unibet
  • U Cluj – Superbet
  • UTA - Efbet

De asemenea, Superbet plătește 600.000 de euro pe an pentru ca stadionul Rapidului să se numească Superbet Arena – Giulești.

„Este foarte greu să construieşti ceva în România, mai ales de la 0. Poate o să pară ca spun cuvinte mari, dar pariurile sportive au salvat sportul românesc. Fără această sursă de finanţare multe proiecte erau în faliment. Uitaţi-vă peste tot, la orice eveniment sportiv din ţară, nu există să nu fie fotografia unei case de pariuri pe un tricou, pe un banner, în colţul unui ring sau pe marginea unui teren de fotbal. Gândiţi-vă cum ar fă arătat totul fără aceşti bani”, spunea luptătorul Cătălin Moroșanu. 

Rămâne de văzut care va fi votul deputaților în privința legii care restricționează publicitatea la jocurile de noroc. Te ținem la curent.

Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Curry
+13.04
Câștigate
2
Pierdute
0
2
Baicu Marius
+8
Câștigate
1
Pierdute
1
3
Marius Huțu
+7.43
Câștigate
4
Pierdute
2

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE LA PARIURIX