Regele sprintului, încoronat la „VAR”
2024-08-05 15:01:56
Regele sprintului mondial vine din nou din Statele Unite al Americii, după o pauză de 20 de ani. Noah Lyles este numele lui, iar titlul olimpic de la Paris în proba de 100 de metri a venit după șase medalii de aur la Campionatele Mondiale din 2019, 2022 și 2023. Doar una fusese însă obținută în proba regină.
Parisul a așteptat cu sufletul la gură finala la sută, cu un spectacol de lumini și multă gălăgie. Pe Stade de France au fost prezenți aproximativ 80.000 de spectatori, care au trăit una dintre cele mai intense seri de la actuala ediție. Noah Lyles, unul dintre cei mai în vogă atleți ai momentului, a venit să cucerească și Parisul. Lupta lui a fost tot cu sprinterii jamaicani, Kishane Thompson și Oblique Seville.
Încă din semifinale, care s-au desfășurat în prima parte a reuniunii de seară, s-a alergat foarte tare, în 9.80. Un timp care a devenit, totuși, banal în zilele noastre, după realizările lui Usain Bolt, care a dus recordul 9.58. Nu s-a pus totuși problema ca recordul jamaicanului stabilit în 2009 să fie doborât, actuala generație fiind totuși departe. Noah Lyles a avut doar al treilea timp de calificare în finală, 9.83, după cel al celor doi jamaicani, dar a arătat încă de atunci că are resurse.
Campionul a fost decis pentru cinci miimi
Finala a fost explozivă și probabil cea mai echilibrată din istoria Jocurilor Olimpice. Imediat după ce finaliștii au trecut linia de sosire, încă nu se știa cine este campionul. Finișul a fost atât de strâns, încât a fost nevoie de „VAR” pentru a fi desemnat câștigătorul.
Lyles a avut cel mai slab timp de reacție dintre finaliști, 0.178, la fel ca și Letsile Tebogo. În schimb, Fred Kerley a plecat ca din pușcă: 0.108 timp de reacție. După 40 de metri, Noah încă era ultimul. După alți 20 de metri, el intrase însă în lupta pentru medalii. Atunci atinsese o viteză de 43,6 kilometri la oră. Thompson a fost în frunte între 70 și 90 de metri. Finalul a fost însă la fotografie. „Am crezut că Thompson a câștigat. I-am și spus 'Cred că ai câștigat.' ”, a dezvăluit Lyles după cursă.
Primii doi au alergat în 9.79. După câteva secunde a venit însă verdictul: noul campion olimpic este Noah Lyles! Departajarea la final? Cinci miimi i-a despărțit pe primii doi, în timp ce Fred Kerley, al treilea clasat, a fost la două sutimi în spate. Așadar, americanul a continuat show-ul, cu care a și intrat pe pistă, înaintea finalei. Chiar dacă mulți au fost de părere că medalia de aur trebuia acordată ambilor, Kishane Thompson a dat dovadă de un fair-play ieșit din comun și a recunoscut victoria rivalului din SUA.
A treia cea mai rapidă cursă olimpică
La Tokyo, titlul olimpic a fost câștigat de Marcel Jacobs cu 9.80. Cursa de la Paris a fost a treia cea mai rapidă din istorie la Jocurile Olimpice. În 2012, cu 9.79, s-a luat doar medalia de bronz, cazul lui Justin Gatlin. Recordul olimpic a fost stabilit de Usain Bolt tot la Londra, cu 9.63. În 2008, în Beijing, starul jamaican alergase suta în 9.69. Jamaica deține în continuare primele trei rezultate la Jocurile Olimpice. Yohan Blake a alergat și el la Londra 2012 în 9.75.
Sursă foto: gettyimages.com
Case de pariuri online legale recomandate
-
500RON RONSe aplică T&C
-
500RON RONSe aplică T&C
-
500RON RONSe aplică T&C
-
200RON RONSe aplică T&C
-
500RON RONSe aplică T&C
-
500RON RONSe aplică T&C
-
250RON RONSe aplică T&C
-
400RON RONSe aplică T&C
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii