Real Madrid se îndreaptă spre al 15-lea trofeu al Ligii Campionilor
2023-03-16 09:14:06
Real Madrid a ucis suspansul în returul „optimilor” Ligii Campionilor, cu Liverpool. Englezii nu au reușit să înscrie nici măcar o dată pe „Santiago Bernabeu”, pentru a încerca apoi să repare acel 2-5 din prima manșă. Spre final, Benzema a marcat și „albii” s-au impus cu 1-0. La rândul ei, Napoli s-a impus cu 3-0 în fața lui Eintracht Frankfurt.
Pariază pe meciurile din Liga Campionilor la agenții de top
„Dacă mai avem 1% șanse, atunci ne legăm de ele. Vom lupta pentru calificare”, spunea Jurgen Klopp, antrenorul „cormoranilor”, înainte de returul cu Real Madrid. Această declarație sugera o determinare până la sacrificiu, în care jucătorii lui Liverpool urmau să se năpustească spre poarta adversă, pentru a anula cât mai repede măcar o parte din handicapul de trei goluri. Realitatea a fost, însă, alta. Oaspeții nu au avut forță să pună presiune pe echipa care deține recordul de trofee ale Ligii Campionilor (14). Campioana Europei a avut mai multe ocazii și scorul din tur se putea repeta, dar portarul Alisson a prins o seară excelentă. A fost doar 1-0, grație reușitei lui Karim Benzema (min. 79), cel care încearcă să țină pasul cu Haaland în lupta pentru titlul de golgheter.
REAL MADRID: Courtois - D. Carvajal (înlocuit cu Vazquez în min. 64), Militao, Rudiger, Nacho - Kroos (înlocuit cu Tchouameni în min. 84), Camavinga, Modric (înlocuit cu Ceballos în min. 82) - Valverde, Benzema (înlocuit cu Rodrygo în min. 86), Vinicius jr. (înlocuit cu Asensio în min. 84)
LIVERPOOL: Alisson - Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson (înlocuit cu Tsimikas în min. 90) - Diogo Jota (înlocuit cu Elliot în min. 57), Fabinho, Milner (înlocuit cu Oxlade-Chamberlain în min. 73) - Salah, Nunez (înlocuit cu Firmino în min. 57), Gakpo (înlocuit cu Carvalho în min. 90)
Napoli, în premieră în „sferturile” Ligii Campionilor
Liderul detașat din Serie A, Napoli, nu a stat la discuții cu Eintracht Frankfurt. Echipa antrenată de Luciano Spaletti a câștigat cu 3-0 pe teren propriu, după 2-0 în Germania. Victor Osihem a marcat primul gol în finalul primei reprize, tot el a făcut 2-0 în minutul 53, iar Zielinski a stabilit scorul final în minutul 64. Este prima dată când echipa italiană se califică în sferturile de finală ale competiției. Partida s-a jucat fără suporteri nemți în tribune. Oficial, aceștia nu au primit bilete, dar 600 dintre ei s-au deplasat la Napoli, unde au făcut prăpăd, incendiind până și mașini ale poliției. În ziua meciului, nemții s-au bătut pe străzi cu ultrașii napoletani.
NAPOLI: Meret - Di Lorenzo, Rrahmani, Kim (înlocuit cu Jesus în min. 66), Rui - Anguissa, Lobokta, Zielinski (înlocuit cu Ndombele în min. 74) - Politano (înlocuit cu Lozano în min. 67), Osimhen (înlocuit cu Simeone în min. 81), Kvaratskhelia (înlocuit cu Elmas în min. 74)
EINTRACHT: Trapp - Buta, Tuta, Ndicka, Lenz (înlocuit cu Max în min. 67) - Rode (înlocuit cu Jakic în min. 74), Sow - Knauff (înlocuit cu Alidou în min. 62), Gotze, Kamada - Borre
COTE PARIURI LIGA CAMPIONILOR 2023
După rezultatele din ultimele meciuri ale „optimilor”, cota lui Man City pentru câștigarea Ligii Campionilor a crescut ușor, de la 2.50 la 2.75, iar cotele lui Bayern, Real Madrid și Napoli au scăzut, dar nu semnificativ.
Tragerea la sorți pentru sferturile de finală are loc vineri, 17 martie, de la ora 13:00.
Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...
Citeste mai multCase de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii