Portugalia are omul care să o ducă departe în handbalul mondial, inclusiv la Euro 2026
2026-01-23 10:35:46
Încă la 20 de ani, Francisco „Kiko” Costa este golgheterul Campionatului European de handbal masculin, cu o medie de 9,75 goluri pe meci. Cu el în prima linie, Portugalia visează acum și la prima semifinală în turneul final continental, după ce a atins această performanță la Mondialul de anul trecut. Lusitanii au pierdut ieri pe final în fața Germaniei (30:32), în primul joc din Main Round, dar succesul cu Danemarca din urmă cu 3 zile, scor 31:29, le dă mare greutate. Scandinavii nu mai pierduseră la Herning din 2014! Tot ieri, Danemarca a învins Franța cu 32:29, situația în prima grupă principală fiind foarte echilibrată.
Statistici de star
În ultimele două decenii, marile trofee au fost împărțite aproape exclusiv între Franța, Danemarca, Spania, Germania și Suedia, însă Portugalia a venit însă mai nou să „tulbure” ordinea, iar „Kiko” Costa are un rol determinant. Lusitanii se luptă să prindă semifinalele chiar dintr-o grupă cu patru dintre cele cinci naționale menționate anterior, doar Suedia fiind în cealaltă grupă, în timp ce în prima se află și Norvegia, învingătoare ieri în fața Spaniei cu 35:34.
După primele patru jocuri la Europene, interul dreapta portughez are statistici de star: 39 de goluri și o eficiență de 68,4%. El i-a marcat 9 goluri Danemarcei și 10 goluri Germaniei. Alte cifre interesante ne arată: medii de 3 pase decisive, 2 intercepții, cea mai rapidă aruncare a atins 132 km/h, a sprintat și cu 28 km/h, iar cea mai înaltă detentă a lui a măsurat 74 de centimetri. Toate aceste cifre indică faptul că tânărul jucător își asumă responsabilitatea: șutează, provoacă faulturi, acceptă riscul. Iar Portugalia are de câștigat, având un asemenea jucător la dispoziție.
Valoarea lui „Kiko” Costa, recunoscută și de cel mai bun din lume
Dar Francisco nu este singur. Alături de el, fratele mai mare Martim Costa, pe postul de inter stânga, completează un duo care a devenit deja marcă înregistrată. Antrenați de tatăl lor, Ricardo Costa, la Sporting Lisabona, cei doi au „cheile jocului” atât la echipa club, cât și la națională. Iar Germania știe prea bine ce înseamnă asta, în ciuda rezultatului de ieri. La Mondialul din 2025, Portugalia a eliminat trupa lui Alfred Gislason în sferturile de finală.
„Nu este un tip zgomotos. Este un dirijor. Gândește mai repede decât aleargă alții și tocmai asta îl face atât de greu de citit”, scriau germanii despre Kiko. El și-a câștigat deja și respectul celor mari. Mathias Gidsel, cel mai bun jucător din lume al momentului, a spus despre tânărul portughez ceva de genul: „Va fi o durere de cap pentru următorii 15 ani. Are brațe subțiri, dar un cap foarte bun. Nu știu dacă mai putem să-l numim talent. Este deja un star mondial.” Specialiștii îl compară deja pe Francisco Costa cu Mathias Gidsel. Ca un detaliu foarte interesant, Costa i-a oferit lui Gidsel în toamna trecută, la un meci de Liga Campionilor Sporting – Fuchse, o lampă realizată de familia sa, cu un mesaj gravat: „Această amintire reprezintă bucuria și privilegiul de a concura cu cel mai bun jucător din lume.”
„Suntem între cele mai bune echipe din lume. Și vrem mai mult”
Acum câțiva ani, Portugalia se lupta să se califice la turneele finale, dar astăzi și-a propus obiective mari. Cea mai bună performanță la un Euro a fost locul 6, realizată la Euro 2020. Dar în acest turneu arată o altă energie. „Trăim un vis. Suntem între cele mai bune echipe din lume. Și vrem mai mult”, a subliniat „Kiko” Costa. Iar când ai în echipă un astfel de jucător, iar în jurul lui alți câțiva oameni care s-au dezvoltat la fel de sănătos și azi au la rândul lor o cotă foarte bună în handbalul european, Portugalia poate spera la medalii.
Case de pariuri online legale recomandate