Cea mai tare petiție din istoria fotbalului
  1. Home »
  2. Stiri sportive »
  3. Top știri de râs 24 aprilie: cea mai tare petiție din istoria fotbalului e din România

Top știri de râs 24 aprilie: cea mai tare petiție din istoria fotbalului e din România

victorpartan
victorpartan

2026-04-24 10:32:21

image Top știri de râs 24 aprilie: cea mai tare petiție din istoria fotbalului e din România

Un fanatic a strâns 574 de semnături pentru petiția care îl propune pe Ionuț Chirilă antrenor la naționala de tineret. Dacă se strâng 600, Răzvan Burleanu nu are altă opțiune decât să se conformeze. DJ Vasile (Mogoș) a pus manele în vestiarul Craiovei, deși jucătorii au cerut Bethoven, iar Reghecampf pregătește o petrecere cu 1.600 de mici, la care Haaland nu e invitat. Vezi știrile de râs ale zilei.

Mai trebuie numai 26 de semnături. Hai că se poate!

Dacă crezi că le-ai văzut pe toate, e posibil să te înșeli, cu excepția situației în care nu ți-a trecut pe sub radar și petiția de pe Declic pentru „ungerea” Ionuț Chirilă ca antrenor al naționalei de tineret. Inițiatorul, despre care nu se știe dacă e serios sau se ține de cioace, a enumerat și câteva argumente infailibile. În afară voce și talent, iată ce îl recomandă pe tehnicianul propus, în viziunea petiționarului:

  • Viziune ofensivă și stil de joc curajos 
  • Pasiune pentru formarea jucătorilor tineri 
  • Discurs motivant și personalitate puternică 
  • Cunoștințe teoretice solide 
  • Este un antrenor care promovează ideea de identitate fotbalistică 

S-au strâns 574 de semnături dintr-un necesar de 600. Hai că se poate! Dacă se mai strâng 26, Răzvan Burleanu nu are cum să nu dea curs cererii.

Nu ne crezi? Citește petiția

La CNA nu (se) merge cu Steaua

CNA nu numără cornerele, ca jurnaliștii de sport, ci de câte ori spun „Steaua” participanții la emisiuni tv, referindu-se la FCSB. Vânătoarea de greșeli l-a exasperat pe Radu Naum, care jumătate din emisiune își corectează invitații. „Dacă zice unul „Steaua, Steaua, Steaua, Steaua” în loc de „FCSB”, atunci e clar că trebuie să intervii. Dar dacă este o dată, ți-a scăpat o dată și nu te-ai corectat…”, a răbufnit realizatorul tv. 

Uite, că tot ne-a dat o idee subiectul cu Ionuț Chirilă: de ce nu se face o petiție? Așa cum e voie ca un grup de 10 copii să fie însoțit de un adult la meciurile cu porțile închise, participanții la emisiuni să poată spune „Steaua” o dată la zece „FCSB”. Hai douăzeci, să nu se supere Florin Talpan. 

Radu Naum a mărturisit că se simte agasat de CNA. 

DJ Vasile (Mogoș) a pus muzică să moară dușmanii de supărare

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în finala Cupei României Betano. „Leii” din Bănie au trecut de Dinamo după executarea loviturilor de departajare, pe Arena Națională. „Angrenați atât în SuperLiga, cât și în Cupă, oltenii au început să petreacă pe manele în vestiar, semn că rezultatul obținut pe Arena Națională a fost unul deosebit”, a scris Fanatik. Site-ul amintit l-a citat pe Alex Cicâldău, care a dezvăluit că „sufletul petrecerii din vestiar este Vasile Mogoș, care se ocupă de atmosfera bună din sânul echipei”. 

Să cânte manelele, doar a fost un rezultat deosebit, Craiova are valoare și să moară dușmanii. Dacă nu era un rezultat deosebit, urmașii lui Nea Mărin petreceau pe Bethoven. 

Universitatea Craiova a sărbătorit calificarea în finala Cupei 

Haaland, interzis la petrecerea lui Reghe

Laurențiu Reghecampf este foarte aproape de o performanță istorică pentru un antrenor român. Al Hilal Omdurman este liderul campionatul din Rwanda, însă are posibilitatea să câștige și campionatul din Sudan, acolo unde va participa în faza play-off-ului pe baza de invitație. 

Acum câteva luni, Reghe promitea că va da o petrecere cu 1.000 de mici dacă va câștiga Liga Campionilor Africii. A fost eliminat în „sferturi”. Pentru câștigarea unui campionat, sunt ok și 800 de mici, deci 1.600 în total. Reghe l-ar fi invitat la party și pe Erling Haaland, dar norvegianul s-a dat în fapt că mănâncă numai ficat și inimă de vită. Alea sunt mari, nu mai au loc micii pe grătar, oricât ar fi ei de mici.

Citește mai multe despre performanța lui Laurențiu Reghecampf 

Orice șut în fund ... 

Marie-Louise Eta (34 de ani) a fost numită antrenoare la Union Berlin (Bundesliga). Nu acum, ci mai demult. Între timp, a putut să își facă o imagine clară despre prejudecățile care există în fotbal referitoare la femei. Într-un interviu recent, a opinat că lumea și-a format o părere greșită cum că femeile sunt sensibile și ascultătoare, iar bărbații sunt duri. „Sunt o mulțime de bărbați sensibili pe care a trebuit să-i iau în brațe. În schimb, sunt femei cărora, ca antrenor, trebuie să le dai un șut în fund”, a declarat Eta. Jurnaliștii germani chiar au observat că, în ultima vreme, jucătorii lui Union au devenit mai sensibili, pentru a fi îmbrățișați. Câțiva s-au înscris la balet.

Eta nu este de acord cu ce se spune despre femei 

* Acest material este un pamflet bazat pe știri din presa sportivă. Dacă site-urile citate mint, atunci mințim și noi.

Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...

Citeste mai mult
Oferte Zilnice de Top

Case de pariuri online legale recomandate