Top știri de râs 18 martie: Mihai Stoica prezintă achizițiile din Portugalia
2026-03-18 11:00:10
Adrian Mititelu a anunțat că „va fi circ” la Adunarea Generală a FRF, iar FCSB a decis în cele din urmă să participe. Mihai Stoica poate folosi acolo ce a cumpărat din Portugalia, unde s-a dus să facă scouting. Neluțu Varga ar fi venit burdușit, dar a fost reținut pe traseu. Vezi știrile de râs ale zilei.
Federația Română de Fotbal și Circ
Dacă citești aceste rânduri după prânz, e foarte posibil ca Răzvan Burleanu să fi fost deja ales, pentru a patra oară, președinte al FRF. Asta deși unii susțin că nici măcar nu putea să candideze, fiind permise maxim trei mandate. Adrian Mititelu a mers la Adunarea Generală, chiar dacă nu știa dacă are sau nu drept de vot. Cu o zi înainte, Mititelu anunțat că „va fi circ”. Termenul „circ” este ușor de asociat cu ce se întâmplă în fotbalul românesc.
Parcă îl și vezi pe Răzvan Burleanu la prezidiu, ținând o minge pe nas, ca o focă, în timp ce bate din palme. Pe Gino Iorgulescu făcând echilibristică pe balustradă, cu scobitori între pleoape, ca să nu îl fure somnul ca de obicei. Pe Radu Vișan venind pe jos de acasă pe picioroange și lovindu-se cu genunchii de pragul de sus al intrării în Casa Fotbalului. Pe Gabriel Bodescu, cel care în 2016 îi recomanda doctorului să-i dea o „lamuie” nutriționistului căruia i se făcuse rău, jongând cu niște lămâi.
FCSB nu intenționa să trimită pe nimeni, dar Mihai Stoica a insistat să meargă atunci când a auzit că va fi circ. În sfârșit, are unde să folosească urechile de Mickey Mouse și nasul roșu de clovn cumpărate din Portugalia, unde a petrecut câteva zile în căutarea unor fotbaliști de valoare.
Adrian Mititelu a vorbit despre circul de la alegerile pentru președinția FRF
Neluțu Varga vine burdușit
Varianta modernă a „Caprei cu trei iezi” se scrie la CFR Cluj. Neluțu Varga a plecat în Africa de Sud nu după lapte, ci după lingouri cu aur. Le-a spus jucătorilor să țină poarta ferecată în fața echipelor adverse până când se va întoarce el. Momentul e aproape, așa cum a relatat Giovanni Becali pentru Fanatik: „Am vorbit cu Neluțu acum șapte zile. A zis: ‘Tati, sunt în avion privat. Plec în Dubai și de acolo sunt la meci’, la ăla care s-a jucat ultimul. Și mi-a mai zis: ‘Tati, e totul în regulă. Vin burdușit!’. Sunt cuvintele lui mot-a-mot, nu eu”. Dar, a existat și o completare a lui Giovanni: „N-a ajuns la meci. L-o fi blocat la Dubai, că altfel ajungea”.
Citește relatarea lui Giovanni despre cât de burdușit e Ioan Varga
Petrolul „Moș Crăciun” Ploiești
Crăciunul nu este doar o sărbătoare celebrată pe 25 Decembrie, ci o stare de spirit. De pildă, fotbaliștilor de la Petrolul Ploiești le place să ofere cadouri tot timpul anului. A dezvăluit-o chiar antrenorul Eugen Neagoe, după meciul cu Farul (0-2): „Suntem Moș Crăciun! La toate echipele, care au probleme, noi trebuie să le dăm mingea să o bage în poartă. Nu e prima dată când se întâmplă asta. Sper că au înțeles și să termine cu cadourile astea”. Păi de ce să se termine cu cadourile? Nu vine Paștele? Așa cum există lupi deghizați în oaie, ar intra și într-un costum de iepuraș.
Eugen Neagoe spune că echipa sa e un Moș Crăciun colectiv
Oglindă oglinjoară, cine-i cel mai bun arbitru din țară?
Răzvan Burleanu a pus jar pe foc afirmând cu Istvan Kovacs e cel mai bun arbitru român din istorie, chiar după ce acesta a făcut praf derby-ul Rapid vs Dinamo (3-2). Oamenii cu ștate mai vechi în fotbal au considerat că afirmația este o blasfemie: „Înseamnă că nu a auzit de Nicolae Rainea”. La rândul lui, Gigi Becali a fost de părere că spusele lui Burleanu reprezintă o jignire la adresa lui Marian Barbu: „Barbu este mai bun, apoi e Kovacs. Dacă este Barbu mai mare decât el, cum să fie cel mai mare din toate timpurile? Păi, băi, Burlene, misiunea ta nu este să promovezi arbitri, ci să administrezi fotbalul”.
Gigi Becali a făcut din nou spectacol
VAR, varianta Cupei Africii pe Națiuni
Este frustrant când echipa favorită marchează, apoi golul este anulat după intervenția VAR. Îți vine să arunci telecomanda pe geam, nu-i așa? Ei bine, atunci imaginează-ți cum se simt senegalezii, după ce TAS le-a smuls din brațe trofeul Cupei Africii pe Națiuni, la trei luni după ce l-au câștigat, și l-a acordat Marocului. Motivul: naționala Senegalului s-a retras de pe teren în timpul finalei. A fost un gest de protest, după ce arbitrul a acordat un penalty pentru Maroc. Protestatarii au revenit de la vestiare după 16 minute, marocanii au ratat penalty-ul respectiv, iar Senegalul s-a impus în prelungiri. Ce telenovelă!
Vezi toată istoria cu deciziaTAS
Credit foto: sportpictures.eu
* Acest material este un pamflet bazat pe știri din presa sportivă. Dacă site-urile citate mint, atunci mințim și noi.
Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...
Citeste mai mult
Ponturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate