Mesaj important pentru românii care vor fi pe stadion la meciul de baraj cu Turcia
2026-02-24 17:06:56
Anunț important pentru suporterii români care vor fi prezenți pe stadion la barajul Turcia – României, care va avea loc la Istanbul. Cele 2.130 de bilete au fost epuizate în doar câteva secunde.
România se pregătește de meciul crucial cu Turcia, care va avea loc joi, 26 martie, de la ora 19, la Istanbul pe „Beșiktaș Park”, în play-off-ul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Naționala antrenată de Mircea Lucescu va fi susținută de 2.130 de suporteri români, care au epuizat biletele în doar câteva secunde de la punerea lor în vânzare. Numărul de tichete rezervat oaspeților reprezintă 5% din capacitatea de 43.445 de locuri, atât cât are arena de pe malul Bosforului.
Cu aproximativ o lună înaintea zilei meciului Turcia – România, Federația Română de Fotbal a făcut un anunț important care-i vizează pe cei care se vor afla pe stadion.
„Organizatorul partidei a informat că, la accesul în stadion, datele înscrise pe bilet vor fi verificate și trebuie să corespundă cu informațiile din documentul de identitate (carte de identitate, pașaport sau certificat de naștere, după caz). Termenul limită pentru modificarea datelor de pe bilete este duminică, 1 martie, ora 12:00. După această dată, biletele nu vor mai putea fi modificate, indiferent de situație! Pentru detalii: [email protected]. Recomandăm tuturor suporterilor să verifice cu atenție corectitudinea datelor înscrise pe bilet și să efectueze eventualele modificări înainte de termenul menționat”, transmite FRF.
Federația din Turcia urmează să trimită biletele de access către Federația Română de Fotbal după data de 15 martie 2026. Termenul maxim estimat pentru finalizarea procesului de distribuție către suporteri este 22 martie 2026.
Îndrăgostit iremediabil de fotbal, fost jucător de handbal în Divizia A, la Unirea Sânnicolau Mare, iar între timp și-a redescoperit spiritul competitiv în alergările de anduranță, fie cele de trail, fie pe șosea. Dan Oancia (n. 1993, Sânnicolau Mare) trăiește în Timișoara, însă visează la un loc fierbinte precum „Bombonera” atunci când pe gazon pășesc jucătorii Bocăi. Se consideră un microbist „ ...
Citeste mai mult
Case de pariuri online legale recomandate