Lupta la titlu în campionatele europene. Suspans în Premier League
2024-03-19 10:18:29
Superliga României este una dintre competițiile europene în care există senzația că se poate întâmpla orice din perspectiva luptei pentru titlu, chiar dacă FCSB are 7 puncte avans față de locul 2. Hai să vedem care este situația în alte campionate de pe continent.
Ligile majore
Premier League este singurul campionat din cele cinci importante în care lupta pentru primul loc este foarte strânsă. În LaLiga putem spune că titlul încă se joacă, dar în Italia, Germania și Franța situația a devenit clară.
ANGLIA
Ca și anul trecut, supremația lui Manchester City în Premier League este contestată de Arsenal. „Tunarii” sunt pe primul loc, cu 64 de puncte. Tot atâtea are și Liverpool, în timp ce echipa antrenată de Pep Guardiola se află pe 3, la un singur punct. Iată cotele antepost oferite de agenția Betano:
SPANIA
Real Madrid este pe primul loc în LaLiga, cu 72 de puncte. Pe locul secund este FC Barcelona, cu 64 de puncte. Este o luptă în doi, pentru că echipele de pe locurile 3 (Girona) și 4 (Athletic Bilbao) nu pot fi luate în serios.
ITALIA
Inter Milano, campioana din 2022, are șanse foarte mari să câștige un nou titlu. Este pe primul loc în Serie A, cu 76 de puncte. AC Milan e pe poziția a doua, cu 62 de puncte, iar Juventus s-a poziționat pe 3, cu 59.
GERMANIA
Liderul din Bundesliga, Bayer Leverkusen, are zece puncte avans față de Bayern Munchen (70 vs 60). Pe locul 3 este VfB Stuttgart, cu 56 de puncte. Și aici zarurile par a fi aruncate.
FRANȚA
PSG va celebra, după toate probabilitățile, al 12-lea titlu de campioană. Mbappe și coechipierii au obținut 59 de puncte până acum. Pe locul 2 este Brest (!), cu 47, iar pe 3 se află AS Monaco (46 de puncte).
Campionate în care duelul pentru titlu este „pe muchie de cuțit”
Scoția - Celtic este pe primul loc, cu 71 de puncte, iar Glasgow Rangers se află pe 2, cu 70 de puncte și un meci în minus.
Turcia - Liderul Galatasaray are 81 de puncte, iar Fenerbahce este pe 2, cu 79 de puncte.
Albania - KF Egnatia ocupă prima poziție, cu 51 de puncte, iar Vllaznia e pe locul 2, cu 49 de puncte.
Armenia - Pyunik Erevan și FC Noah sunt pe primele două locuri, la egalitate, cu câte 55 de puncte.
Austria - Salzburg conduce, cu 50 de puncte, iar Sturm Graz se află pe poziția secundă, cu 46 de puncte.
Bulgaria - Ludogoreț este pe primul loc, cu 57 de puncte, iar urmăritoarele Cherno More Varna și ȚSKA Sofia au câte 54 de puncte.
Croația - Rijeka e lider, cu 59 de puncte, iar Hajduk Split s-a poziționat pe 2, cu 55 de puncte. Dinamo Zagreb e a treia, cu 54 de puncte.
Cehia - Sparta Praga conduce, cu 63 de puncte, iar Slavia Praga este pe 2, cu 62 de puncte
Grecia - AEK Atena este pe primul loc, cu 62 de puncte, iar PAOK se află pe 2, cu 60 de puncte. Urmează Panathinaikos, cu 59 de puncte și Olympiacos (57).
Ungaria - Liderul Ferencvaros are 52 de puncte, iar Paksi, de pe 2, a acumulat 50 de puncte.
Polonia - Jagiellonia e prima, cu 48 de puncte, iar Slask se află pe poziția a doua, cu 46 de puncte. Rakow și Lech Poznan le urmează, cu câte 44 de puncte.
Portugalia - Sporting este pe primul loc, cu 65 de puncte, iar Benfica s-a poziționat pe 2, cu 64 de puncte.
Serbia - Steaua Roșie e lider, cu 65 de puncte, iar Partizan Belgrad este pe 2, cu 61 de puncte.
Elveția - Young Boys și Servette sunt în frunte, cu câte 54 de puncte.
Credit foto: sportpictures.eu
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai mult
Oferte Crăciun Zilnice
Ponturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate




