Gabi Mureșan a murit înecat. Avea doar 44 de ani
2026-07-09 09:01:09
O veste șocantă lovește lumea fotbalului din România și nu numai. Gabi Mureșan, fost campion al României cu CFR Cluj, a murit înecat la vârsta de 44 de ani.
„În cursul serii de miercuri, pompierii militari ai Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane posibil înecate într-un lac situat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD, iar ulterior a fost solicitat și sprijinul unui echipaj Salvamont Mureș. Victima a fost extrasă din apă, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, aceasta a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș cu o ambulanță SMURD”, au transmis cei de la ISU Mureș.
Este vorba chiar despre Gabi Mureșan, de trei ori campion al României cu CFR Cluj, de trei ori câștigător al Cupei României și al Supercupei. S-a retras din fotbal în 2017 și s-a întors în comuna natală, Apold, unde a devenit primar pentru al doilea mandat. La vârsta de 44 de ani, fostul fundaș central a murit înecat într-un lac aflat între localitățile Saeș și Apols. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă nu au mai reușit să-l readucă la viață.
„Dragi oameni ai comunității,
Astăzi trăim cu toții o mare durere,
Primăria Comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre.
În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, să-l așeze în lumina și iubirea Sa cea veșnică și să dăruiască putere celor rămași în urmă.
Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea și îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru comuna Apold.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică pomenire”, este mesajul Primăriei Apold.
Îndrăgostit iremediabil de fotbal, fost jucător de handbal în Divizia A, la Unirea Sânnicolau Mare, iar între timp și-a redescoperit spiritul competitiv în alergările de anduranță, fie cele de trail, fie pe șosea. Dan Oancia (n. 1993, Sânnicolau Mare) trăiește în Timișoara, însă visează la un loc fierbinte precum „Bombonera” atunci când pe gazon pășesc jucătorii Bocăi. Se consideră un microbist „ ...
Citeste mai mult
Case de pariuri online legale recomandate