1. Home »
  2. Stiri sportive »
  3. Florin Tănase, supărat pe coechipierii care nu l-au trezit pentru meciul cu Craiova

Florin Tănase, supărat pe coechipierii care nu l-au trezit pentru meciul cu Craiova

victorpartan
victorpartan

2020-07-14 11:02:09

image Florin Tănase, supărat pe coechipierii care nu l-au trezit pentru meciul cu Craiova

FCSB a pierdut în fața Universității Craiova (1-2), după un joc în care Florin Tănase a dormit pe teren. Nu a fost prima dată când coechipierii nu l-au trezit pe Tănase înainte să înceapă meciul, deși acesta îi roagă să nu îl uite adormit.

„Cu 15-20 de minute înainte de primul fluier, Tase trage un pui de somn, ca să fie fresh. Are capacitatea aceasta extraordinară de a dormi cu ochii deschiși, în timp ce merge sau chiar aleargă. Din păcate, colegii au uitat din nou să îl atenționeze că s-a dat drumul la joc. S-a trezit cu mingea la picior abia în repriza a doua, când a tras în Miron în loc să o bage în poartă. Dar cine să îl condamne? Nici Pele nu ar fi dat gol de acolo abia sculat din somn”, l-a scuzat un membru al staff-ului.

S-a văzut și la televizor: Tănase l-a certat pe Dumitru imediat după faza amintită, reproșându-i că îl lăsase să doarmă până atunci. Decarul a deprins arta de a dormi pe teren de la Bogdan Argeș Vintilă, zis și Somnorilă.  

Vintilă a avut meci cu țânțarii

Apropo de tehnician, mulți s-au întrebat de ce s-a mai agitat pe marginea terenului, deși era oricum ultimul său meci pe banca lui FCSB. Răspunsul e simplu: Vintilă încerca să omoare țânțarii care îi dădeau târcoale. Chiar a doborât unul, apoi a dat de pământ cu o sticlă, încercând să zdrobească insecta. Gestul a fost interpretat eronat ca o ieșire nervoasă cauzată de jocul penibil al echipei. Apoi, l-a înlocuit pe Adrian Petre, așa cum scrie în Regulamentul de Ordine Interioară al lui F(aci) C(e) S(pune) B(ecali).

Arbitrul, hipnotozat de articolele din programul de meci

Una peste alta, FCSB putea pleca neînvinsă de pe „Ion Oblemenco” dacă arbitrul Bârsan îi acorda măcar unul dintre cele două penalty-uri cuvenite la faulturile asupra lui Man și Florin Tănase. Experții în psihologie sunt de părere că fluierașul a avantajat-o pe Universitatea, hipnotizat fiind de textul din programul de meci:

„Credem că dacă domnul Dawkins şi alţi reputaţi oameni de ştiinţă ar fi călcat pe la meciurile Ştiinţei din anii ’70 încoace, ar fi înţeles că se înşelau încă de pe atunci cu privire la natura profund egoistă a omului. Dacă ar fi văzut cum zeci de mii de oameni pot să devină un organism comun, să vibreze şi să simtă la unison, dar mai ales cum un astfel de grup unit poate face nişte bieţi oameni (pe cei de pe teren) să se transforme în zei, ar fi înţeles, poate, adevărata natură a omului modern. 

Pentru că tocmai extraordinarul nostru altruism şi extraordinara forţă pe care o avem atunci când suntem uniţi, nu ca simpli indivizi, au fost cele care ne deosebesc astăzi de cimpanzei şi restul primatelor. Cum pe Oblemenco nu au ajuns, cercetătorii au fost nevoiţi să aştepte tot ştiinţa care să le spună că s-au înşelat...”.

Bârsan nu e maimuțoi?

Jucătorii nu au dat atenție, dar, în timpul jocului, l-au tot auzit pe Bârsan repetând frazele din program. Din când în când, arbitrul se bătea cu ambii pumni în piept, ca Tarzan, și striga: „Eu nu cimpaneu, eu gorilă, eu nu maimuțoi”.  

Pe același model, vicecampionii vor să îl zăpăcească pe arbitrul derby-ului cu CFR Cluj, din runda următoare, cu un citat din Vintilă: „Dacă nu ai încredere în partida următoare, înseamnă că trebuie să ne lăsăm de meserie. Trebuie să strângem rândurile. Trebuie să strângem rândurile, pentru ca jocul să fie mai concludent și să câștigăm. Mâine e o zi nouă, trebuie să jucăm mai bine. Și eu sunt autorizat, îmi notez, mă uit. Mâine e o nouă zi, trebuie să văd unde am greșit și mergem mai departe. Cu încredere, mergem înainte”. Adică el merge afară.

Dar e excepțional, acesta ar trebui să fie moto-ul lui FCSB: „Mergem înainte, că înainte era mai bine!”.

* Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...

Citeste mai mult

Ponturi / Predicții

Case de pariuri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Tudor Cosma
+152.88
Câștigate
41
Pierdute
13
2
Gabriel Morariu
+52.43
Câștigate
14
Pierdute
5
3
Marius Huțu
+38.41
Câștigate
14
Pierdute
6

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE LA PARIURIX