FCSB și CFR Cluj și-au aflat adversarii din Conference League
2026-06-17 16:38:45
FCSB și CFR Cluj și-au aflat miercuri, 17 iunie, adversarii din Europa Conference League. Cele două reprezentante ale României vor intra direct în turul al doilea al competiției.
Deși nu a prins play-off-ul, FCSB a reușit în cele din urmă să ajungă în competițiile europene. Echipa patronată de Gigi Becali va juca în turul secund al Conference League contra letonienilor de la FC Auda IL. Prima partidă este programată la București.
CFR Cluj mai așteaptă până să afle cu exactitate cine-i va fi adversar. Totuși, este cert faptul că „feroviarii” vor evolua în compania învingătoarei dintre Alashkert din Armenia și FC Elimai Semei din Kazahstan. Turul se va disputa în deplasare.
Primele manșe sunt programate în 23 iulie, iar retururile o săptămână mai târziu.
Citește și: Universitatea Craiova și-a aflat posibilul adversar din turul al II-lea al Ligii Campionilor
foto: alamy.com
Îndrăgostit iremediabil de fotbal, fost jucător de handbal în Divizia A, la Unirea Sânnicolau Mare, iar între timp și-a redescoperit spiritul competitiv în alergările de anduranță, fie cele de trail, fie pe șosea. Dan Oancia (n. 1993, Sânnicolau Mare) trăiește în Timișoara, însă visează la un loc fierbinte precum „Bombonera” atunci când pe gazon pășesc jucătorii Bocăi. Se consideră un microbist „ ...
Citeste mai mult
Case de pariuri online legale recomandate