Top știri de râs 10 martie: Culmea rasismului
2026-03-10 10:51:01
Președintele Rapidului a identificat culmea rasismului, iar culmea verticalității i-a avut în rolurile principale pe impresarul Florin Manea și pe Radu Drăgușin, care le-au dat cu flit arabilor ce îi ademeneau cu 80.000.000 de euro. Un neamț a tras din priză monitorul VAR, dar s-a făcut alb ca varul când a văzut că adversarii tot beneficiază de penalty. Vezi știrile de râs ale zilei.
Dacă Angelescu ar fi fost Baiaram...
Este lucru știut. În tribunele unei arene sportive vin și persoane cu minte puțină, care înjură sau au remarci și scandări rasiste la adresa adversarilor. Din cauza unor asemenea neaveniți sunt întrerupte unele meciuri ale Rapidului. La fel, Ștefan Baiaram de la Craiova a devenit ținta jignirilor unor bipezi. S-a întâmplat la jocul cu Dinamo și, culmea, tocmai la meciul din Giulești. Nu spunem noi „culmea”, ci chiar Victor Angelescu (foto), președintele Rapidului. „Dacă Rapidul a ajuns să aibă ceva cu țiganii, înseamnă că aberăm aici. Dacă eram Baiaram, cred că cel mai bine mă simțeam pe Giulești”, a declarat Angelescu.
În acest tablou trist e și o fază ușor amuzantă. Partida Rapid - Universitatea Craiova a fost întreruptă de arbitru pentru că unii fani giuleșteni l-au făcut „țigan” pe Baiaram. Din reflex, crainicul arenei a făcut apel la susținătorii echipei adverse să înceteze cu rasismul...
Victor Angelescu a comentat în detaliu incidentul cu Baiaram
Cine crezi că va câștiga lupta din teren pentru campionat? Pariază pe cote bune
Drăgușin a refuzat catralioanele arabilor
Impresarii reprezintă o categorie profesională aparte. Nu știi când spun adevărul și când livrează povești, având interesul evident și legitim de a-și pune în valoare clienții. Iată ce a declarat Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin: „Am refuzat 50 de milioane pe cinci ani pentru Radu. 10 milioane pe an! Net! Ne-a sunat cineva din Arabia Saudită, că ne dă salariu de 10 milioane de euro pe an. Nici n-am luat în calcul. Câți români refuzau? Alții se urcau în avion și la 10-15 milioane. Luam și eu vreo 20-30 de milioane. Nu m-a interesat”. Primul impuls este să râzi în hohote.
Același Fl. Manea, supărat pe Mihai Rotaru pentru că a încercat să-l sară cu niște comisioane contactând direct jucătorii, i-a transmis patronului Craiovei un mesaj de dragoste și apreciere: „O să mai iei campionatul când o să învie tata!”. Umor negru.
Florin Manea a dezvăluit informații de culise despre transferul lui Drăgușin la arabi
Un eșec lamentabil
La partida din 2.Bundesliga dintre Preussen Munster și Hertha Berlin, un fan al gazdelor a scos din priză monitorul VAR înainte ca arbitrul să verifice un posibil penalty pentru oaspeți. Suporterii lui Munster chiar aveau și un banner cu mesajul „Scoateți VAR-ul din priză”, semn că actul de sabotaj fusese plănuit în detaliu încă de dinaintea meciului. Până la urmă, verdictul a fost dat de arbitra din camera VAR, iar Hertha a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Ultrașii lui Preussen, câteva sute, s-au lovit cu palma peste frunte, într-o mișcare sincron. Planul pe care îl credeau infailibil eșuase lamentabil. Data viitoare vor tăia răul din rădăcină. Vor scoate din priză prelungitorul care alimentează cu electricitate cabina VAR.
Citște toată știrea despre sabotarea tehnologiei VAR
Cârjan a tras degeaba semnalul de alarmă
Tocmai ce scriam deunăzi despre decăderea pe plan sportiv a lui Cătălin Cârjan, care caută să rămână în grațiile suporterilor prin scandările la adresa rivalilor. Mijlocașul a ratat un penalty în meciul piedut de Dinamo în fața lui CFR Cluj (0-2). „Câinii” au ajuns la trei înfrângeri consecutive în SuperLiga și încep Play-off-ul la 4 puncte în spatele liderului Univesitatea Craiova. „Trebuie să ne trezim! În primul rând eu”, a declarat jucătorul amintit, după meci. Golazo a titrat: „Cătălin Cîrjan a tras un semnal de alarmă”. Și totuși, CFR-ul nu s-a oprit. Nu-i de mirare. Nu funcționează mai nimic la trenurile din România, inclusiv semnatul de alarmă.
Uite ce a spus Cătălin Cîrjan după un nou eșec
Ai AI, ai parte
Jocurile Paralmpice 2026: Maksym Murashkovskyi a cucerit medalia de argint la parabiatlon, în proba individuală masculină destinată sportivilor cu deficiențe de vedere. Ulterior, ucraineanul a dezvăluit că s-a antrenat pentru competiție cu ajutorul ChatGPT. „Nu a fost vorba doar de tactică. A reprezentat jumătate din planul meu de antrenament, motivație etc. Așadar, a reprezentat o parte importantă din antrenamentul meu. L-am folosit ca psiholog, antrenor și, uneori, ca medic”, a spus Maksym. Iată alte trei profesii pe cale de dispariție, din cauza Inteligenței Artificiale.
Vezi aici povestea ucraineanului antrenat de ChatGPT
Credit foto: sportpictures.eu
* Acest material este un pamflet bazat pe știri din presa sportivă. Dacă site-urile citate mint, atunci mințim și noi.
Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...
Citeste mai mult
Case de pariuri online legale recomandate