Cine transmite la TV Lazio – AC Milan în Serie A
2026-09-11 17:59:13
Cine transmite la televizor Lazio – AC Milan, sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 19:00, care va conta pentru etapa a IV-a din Serie A? Gazdele au maximum de puncte după primele trei etape, în timp ce milanezii au remizat în ultima rundă, după două victorii în campionat.
Lazio – AC Milan la televizor (12 august, ora 19:00)
După ce a fost eliminată surprinzător din Cupa Italiei, de Mantova, echipă din ligile inferioare, Lazio a înregistrat doar succese în campionat. E drept, toate la limită, în fața unor echipe precum Bologna, Genoa și Udinese. În ultima rundă, echipa din Roma a fost condusă și a întors rezultatul în partea a doua. Fratessi și Gudmundsson au fost cei doi marcatori.
AC Milan vrea ca anul acesta să-i sufle titlul rivalei Inter, însă a pierdut două puncte în ultima etapă. A fost derby-ul cu Juventus, la Torino, încheiat 1-1. Milanezii conduceau în prelungiri, dar au fost egalați în urma reușitei lui Gatti.
Cum urmăresc la TV Lazio – AC Milan
Meciul Lazio – AC Milan va putea fi urmărit la televizor sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 19:00, prin intermediul canalelor Digi Sport 2 și Prima Sport 2. Oaspeții nu au niciun jucător indisponibil, în timp ce de la gazde vor lipsi Cataldi, Furlanetto, Patric, Pellegrini și Rovella.
Cum văd online Lazio – AC Milan
Meciul Lazio – AC Milan va putea fi urmărit inclusiv online, sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 19:00, prin intermediul aplicațiilor Digi Online și PrimaPlay. Ultima dată când a primit vizita „diavolului milanez”, echipa din capitala Italiei s-a impus cu scorul de 1-0. Gustav Isaksen a făcut diferența.
Cote Lazio – AC Milan
- Cote 1x2: 3,20 / 3,20 / 2,35
- Cote peste/sub 2,5 goluri: 2,25 / 1,65
- Cote peste/sub 2,5 goluri: 1,91 / 1,83
foto: alamy.com
Îndrăgostit iremediabil de fotbal, fost jucător de handbal în Divizia A, la Unirea Sânnicolau Mare, iar între timp și-a redescoperit spiritul competitiv în alergările de anduranță, fie cele de trail, fie pe șosea. Dan Oancia (n. 1993, Sânnicolau Mare) trăiește în Timișoara, însă visează la un loc fierbinte precum „Bombonera” atunci când pe gazon pășesc jucătorii Bocăi. Se consideră un microbist „ ...
Citeste mai mult
Case de pariuri online legale recomandate