Adio, „sferturi” la încă un Mondial de handbal! România s-a bătut singură cu Ungaria
2025-12-04 01:56:48
România și-a irosit șansele de calificare în sferturile de finală, după ce a pierdut și în fața Ungariei, cu 29:34, în primul meci din grupa principală. Dacă eșecul în fața Danemarcei a venit după multe momente bune pe care tricolorele le-au arătat pe parcursul întâlnirii, de această dată, naționala s-a bătut singură. Selecționata maghiară a fost miercuri seara de învins, dar România a fost o echipă care parcă nu a vrut să „deranjeze”.
Ungaria a condus meciul de la început și până la final. Diferența maximă în joc a fost de 5 goluri, pe care a atins-o prima dată în minutul 15 (10:5), iar apoi spre final (29:24, minutul 52). România a avut câteva reveniri. Înainte de pauză a redus handicapul la 2 goluri (16:18, după 30 de minute), iar după reluare a avut cinci șanse de a egala situația. Dar le-a „refuzat” de fiecare dată.
În prima parte, reprezentativa țării a dat speranțe că poate întoarce jocul după ce Bianca Curmenț a intrat în poartă, în minutul 16, iar până la pauză a avut 7 intervenții (50%). Până la final și-a mai trecut în cont încă 6. Apoi, în atac, Sorina Grozav a marcat 6 goluri din 7 acțiuni în prima parte. Dar în partea secundă a fost uitată pe banca de rezerve. Inexplicabil!
CUM S-A BĂTUT ROMÂNIA SINGURĂ?
Spuneam mai devreme că Ungaria era o echipă de bătut. Dar selecționerul Ovidiu Mihăilă a fost destul de neinspirat în schimbări, în special în partea secundă. Dincolo de faptul că a uitat-o pe cea mai bună marcatoare a echipei pe bancă... A scos-o din teren pe Alicia Boiciuc după ce a marcat două goluri, pentru 18:19 și 19:20. Tânăra jucătoare arăta o creștere de formă. Puțin mai târziu, Lorena Ostase a fost și ea schimbată, imediat după ce a marcat golul de 20:21. În acel moment, România se apăra cu ea și Sonia Vasiliu în zona centrală, iar antrenorul a decis să continue pe postul de pivot în atac cu aceasta din urmă. Din nefericire, Sonia a pierdut mingea în atac la următoarea acțiune. La scurt timp, în teren a fost introdusă Rebeca Necula, doar că pe un post pe care nu a mai jucat în acest turneu, de ... inter dreapta. Deci, la un meci decisiv, când scorul era încă strâns, staff-ul a făcut încă un experiment. Rezultatul? Rebeca a făcut două greșeli, în urma cărora Ungaria s-a desprins din nou. Toate aceste decizii, schimbările ca la hochei au condus în cele din urmă la un rezultat amar, care a scos România din joc în privința calculelor pentru fazele finale.
CE A DECLARAT MIHĂILĂ DUPĂ MECI
După joc, Ovidiu Mihăilă a fost foarte dezamăgit. A visat la un alt rezultat: „Din păcate, nu am valorificat mingile pe care ni le-a oferit Bianca Curmenț. Am stabilit să rămânem puțin în zona de 9 metri și apoi să acționăm. Dacă nu ratam atât, am fi ajuns și noi, lejer, la 35-36 de goluri!”. De ce a schimbat foarte des echipa? „Am încercat să le schimbăm cât mai des pentru a le păstra într-o sănătate fizică și mentală bună. Nu sunt roboți și trebuie sprijinite și ajutate chiar și în momente de genul acesta. Acesta a fost motivul pentru care am mers și pe această opțiune de a schimba fetele cât mai des”, a răspuns selecționerul.
România mai are două jocuri de disputat la acest Mondial, vineri cu Senegal și duminică împotriva Elveției și mai poate ajunge pe locul 3 în grupă. Asta i-ar aduce o clasare la final în zona locurilor 9-12. „Toți cei care suntem aici trebuie să arătăm caracter, să arătăm dorință de a termina acest Campionat Mondial cu fruntea sus”, a concluzionat Mihăilă.
Ungaria – România 34:29 (18:16)
Szemerey, Janurik; Tovizi 5, Ciskos, Harsfalvi 1, Farago 1, Albek 3, Falusi-Udvardi 3, Kovacs, Marton 3, Papp, Vamos 5, Klujber 7, Bordas 1, Kuczora 4, Simon 1
Curmenț, Dumanska; Mihai 3, Elghaoui 1, Laslo, Necula, Skrobic, Vasiliu, Boiciuc 4, Ostase 5, Dumitrașcu 1, Seraficeanu 2, Roșu 4, Kerekes 1, Popa 1, Grozav 7.
Foto: IHF
Oferte Crăciun Zilnice
Case de pariuri online legale recomandate