Unibet Londra 2019 s-a încheiat. Record de participare în Main Event

Cristian Mihala
2019-05-29 09:45:56


Unibet Londra 2019 s-a încheiat cu victoria în Main Event a lui Daniel James (Marea Britanie). Acesta a plecat acasă cu un cec în valoare de £80.200 ($101.505).
Un record de 456 de jucători s-au înscris la evenimentul central din cadrul evenimentului Unibet Londra, pentru un prize-pool total de £410.400. După trei zile de competiții, în concurs au mai rămas 19 participanți și, în cele din urmă, rezultatul a fost unul surprinzător. Asta pentru că Daniel James, marele câștigător, este un tânăr cu relativ puțin experiență prin comparație cu ceilalți grinderi care au rămas printre ultimii concurenți.
Povestea lui James e cu atât mai fascinantă cu cât el era foarte aproape să nu participe la turneu. Concret, britanicul tocmai s-a căsătorit și se afla în luna de miere, când unul dintre prieteni l-a întrebat dacă merge la Main Eventul din capitala Angliei. Omul nostru se înscrisese la turneu dinaintea nunții, însă, în vâltoarea evenimentelor, uitase de acest lucru. Odată ce amicul său i-a reamintit, s-a întors cu o zi mai devreme din luna de miere, iar decizia a fost una cât se poate de fericită din punct de vedere financinar.
Unibet Londra 2019: cum a câștigat Daniel James
La masa finală am asistat la un mix interesant de jucători, deși britanicii au fost preponderenți. Printre "finaliști" și-a făcut loc și Damian Bell, cel care câștigase cu doar câteva zile înainte High Rollerul, în cadrul evenimentului. Din păcate, acesta a fost eliminat repede. De altfel, startul mesei finale a fost abrupt, trei dintre concurenți părăsind turneul după doar câteva minute.
În cele din urmă, la heads up au ajuns doi englezi, Ben Winsor dând în multe momente senzația că poate câștiga. Totuși, după o bătălie de o oră în ultimii doi, acesta l-a suspectat pe James că bluffează, într-o mână în care viitorul învingător avea de pe flop top pair-top kicker. A fost mâna finală a unui turneu interesant, încheiat cu un succes puțin scontat.
"Am rulat impecabil tot turneul. De câte ori am fost short și aveam nevoie de o mână bună, venea", a spus studentul la istorie în vârstă de 29 de ani, pentru pokernews.com.
Acesta a fost de departe cel mai bun scor al lui Daniel James într-un turneu de poker, el ajungând acum la $185.138 câștigați la mesele de joc live. Cea mai bună performanță a acestuia până la Unibet Londra 2019 fusese în 2014, când la Grosvenor UK Poker Tour obținea locul trei și $37.243.
Următoarea etapă din circuitul Unibet Open va avea loc în septembrie (Malta), pentru ca apoi, la final de an, să poposim în premieră în "orașul luminilor", Paris.
Clasament Unibet Open Londra Main Event
sursă foto: pokernews.com
DE CE SĂ ALEGI UNIBET POKER
Unibet Poker oferă o interfață și o experiență unică pentru toți jucătorii online. Totul e diferit față de concurență, iar acest lucru atrage.
Unibet poker este o platformă perfectă pentru cei aflați la început de drum. Asta pentru că e destinată mai degrabă jucătorilor începători sau de ocazie. Dacă abia ai deschis ochii în no limit hold'em sau dacă vrei pur și simplu să te distrezi, un loc mai potrivit cu greu vei găsi.
Turneele sunt mai puțin aglomerate, deci nu va trebui să stai multe ore pe scaun concentrat, pentru a face ITM-ul (into the money) la o competiție.
Dar marele plus al acestei camere de poker e permanenta inovație. Cei care s-au plictisit de grafica destul de similară a celorlalte camere vor găsi aici locul în care să evadeze. Vorbim despre o grafică inedită și chiar ludică, menită îți ofere pătrunderea într-un nou teritoriu al imaginației. Cele mai multe dintre aplicațiile de poker au o grafică monotonă, nu și Unibet. În 2014 eGaming Review (EGR) - cea mai citită şi respectată publicaţie din industria mondială a gamblingului - a acordat Unibet premiul pentru "Inovație în Poker". În iunie 2015 aceeaşi publicaţie a acordat acelaşi trofeu celor de la Unibet, semn că operatorul scandinav și-a îndeplinit obiectivele de a continua pe aceeași linie, de implementare a elementelor noi de design. Relaxare într-o atmosferă unică, asta vei găsi în locul camerei clasice de poker.
Oferte Paște Zilnice
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii
1
Baicu Marius
+103.3
Câștigate
7
Pierdute
1
2
Gabriel Morariu
+72.95
Câștigate
21
Pierdute
8
3
Bunea Georgeta Raluca
+52.3
Câștigate
26
Pierdute
17
Promoţii
Citiți toate articoleleEditorial
Citiți toate articolele24.04.2025
Cine transmite Inter - Roma (16:00) la tv