Un pariu pe ambiția Stelei îți poate aduce un profit consistent

2023-02-21 16:47:07

Liga a 2-a se reia în weekend cu un meci important pentru calificarea în Play-off: FC Buzău vs FC Brașov. Mai sunt trei etape în care se va da o luptă strânsă pentru un loc în Top 6, dar la fel de interesantă va fi și disputa pentru prima poziție.
După 16 runde, CSA Steaua București este lider, cu 33 de puncte, urmată de Poli Iași și de Oțelul Galați, cu câte 31 de puncte. Chiar dacă nu pot promova, „militarii” au ambiția să câștige campionatul eșalonului secund, pentru a demonstra că formează cea mai bună echipă.
De altfel, potrivit cotelor antepost afișate de Unibet.ro, ei sunt principalii favoriți să termine sezonul pe primul loc. Poli Iași este a doua favorită.
În acest moment, un pariu pe selecția „CSA Steaua câștigă Liga a 2-a” pare a avea șanse bune de reușită. Echipa antrenată de Daniel Oprița a demonstrat poftă de joc în ultimul amical (0-0 cu Concordia Chiajna), purtând atacuri în viteză atât pe flancuri, cât și pe centru. Lotul este bun, fiind consolidat săptămâna trecută cu două transferuri. Au semnat atacantul ugandez Kayondo Mahadi Mahrez și fundașul Cosmin Ciocoteală.
Poli Iași este cea mai serioasă contracandidată pentru primul loc. „Studenții” au primit o finanțare de două milioane de euro de la Consiliul Județean în această iarnă și au făcut câteva transferuri interesante: Alexandru Musi (mijlocaș ofensiv împrumutat de la FCSB), Răzvan Mogoș (internațional U20 care joacă extremă), Robert Ion (mijlocaș ofensiv venit de la Farul Constanța), Cătălin Itu (mijlocaș central împrumutat de la campioana CFR Cluj) și Jakub Vojtus (atacant venit de la Rapid). Mogoș a fost gogheterul perioadei de pregătiri, cu 4 goluri.
La rândul ei, Oțelul a adus un fost internațional U21 al Bulgariei, pe atacantul Iliya Dimitrov. Rămâne de văzut cât de repede se va integra acesta, întrucât transferul s-a făcut după cantonamentul din Antalya. Apropo de cantonament, rezultatele din Turcia nu au fost strălucite, elevii lui Dorinel Munteanu marcând un singur gol: 0-0 KF Besa Doberdoll (Macedonia de Nord 2), 1-1 cu FK Olympic Tashkent (Uzbekistan) și 0-2 cu SSV Ulm 1846 (Germania 4).
Așadar, cota 2.75 pentru pariul propus mai sus este una chiar decentă, având în vedere situația la zi.
Credit foto: sportpictures.eu
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai mult



Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii