Grupele în care încă se mai luptă pentru calificarea la Euro 2024
2023-11-15 12:55:46
În următoarea săptămână se joacă ultimele meciuri pentru calificarea la turneul final al Campionatului European de fotbal din 2024. Vezi mai jos care sunt grupele în care lupta este încă deschisă și ce cote au echipele să își atingă obiectivul.
Grupa B
Franța este deja câștigătoare a grupei, iar pentru locul secund se luptă Țările de Jos și Grecia. Ambele au acumulat câte 12 puncte, însă batavii au un joc în minus, pe care îl recuperează pe 18 noiembrie, contra Irlandei. Un singur punct din această întâlnire le este suficient, întrucât în ultima rundă, pe 21 noiembrie, ei joacă împotriva Gibraltarului, iar Grecia primește vizita Franței.
Grupa C
Anglia este calificată deja. Ucraina se află pe locul 2, cu 13 puncte obținute din 7 jocuri, iar Italia este pe 3, cu 10 puncte din 6 partide. Italienii întâlnesc Macedonia de Nord pe 17 noiembrie, echipa care i-a interzis calificarea la Cupa Mondială 2022. Pe 20 noiembrie este meciul direct, Ucraina vs Italia. Potrivit cotelor antepost oferite de agenția Superbet, italienii au prima șansă să meargă la turneul final din Germania.
Grupa D
Turcia este calificată. Pentru locul secund luptă trei echipe: Țara Galilor, Croația (ambele cu 10 puncte) și Armenia (7 puncte). Pe 18 noiembrie, Armenia o întâlnește pe Țara Galilor, iar Croația se deplasează în Letonia. Pe 21 noiembrie, Croația are meci acasă cu Armenia, iar Țara Galilor înfruntă Turcia. Croații au cota cea mai mică să termine pe locurile 1-2.
Grupa E
Este cea mai echilibrată grupă dintre toate, patru echipe păstrând șanse la calificare. Clasamentul este următorul: 1. Albania (13 puncte/din 6 jocuri); 2. Cehia (11/6); 3. Polonia (10/7); 4. Moldova (9/6). Pe 17 noiembrie, sunt programate confruntările Moldova vs Albania și Polonia vs Cehia. În ultima rundă, pe 20 noiembrie, Cehia primește vizita Moldovei, iar Albania se duelează cu Insulele Feroe. Potrivit cotelor, Albania și Cehia ar trebui să se califice.
Grupa G
Ungaria (14 puncte din 6 jocuri) și Serbia (13 puncte din 7 meciuri) sunt ca și calificate, dar Muntenegru (8 puncte din 6 partide) mai poate, teoretic, să le pună probleme. Pe 16 noiembrie, Ungaria are meci în Bulgaria, iar Muntenegru joacă acasă cu Lituania. Pe 19 noiembrie, Ungaria o întâlnește pe Muntenegru, iar Serbia încheie campania pe teren propriu, contra Bulgariei. Evident, ungurii și sârbii sunt favoriți să termine pe primele două locuri.
Grupa H
Situația este oarecum similară cu cea din grupa G. Slovenia și Danemarca au câte 19 puncte, iar Kazahstanul are 15 puncte. Pe 17 noiembrie, sunt programate partidele Kazahstan vs San Marino și Danemarca vs Slovenia, iar pe 20 noiembrie se joacă Irlanda de Nord vs Danemarca și Slovenia vs Kazahstan. Dintre cele trei, Kazahstanul are cea mai mare cotă să termine pe locurile 1-2.
Pentru a vedea care sunt calculele și cotele în grupa României, citește articolul dedicat.
Grupa J
Portugalia a câștigat deja grupa. Între locul 2 ocupat de Slovacia (16 puncte) și locul 3, pe care este Luxemburg, sunt cinci puncte. Islanda este pe 4, cu 10 puncte. Pe 16 noiembrie, Slovacia joacă acasă cu Islanda, iar Luxemburg primește vizita Bosniei-Herțegovina. Pe 19 noiembrie, Slovacia are meci în Bosnia, Islanda în Portugalia, iar Luxemburg în Lichtenstein. Așa cum o arată cotele, calificarea Slovaciei este doar o formalitate.
Credit foto: sportpictues.eu
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai multPonturi / Predicții
Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii