1. Home »
  2. Stiri pariuri sportive »
  3. FCSB are cotă tot mai mică să câștige SuperLiga

FCSB are cotă tot mai mică să câștige SuperLiga

victorpartan
victorpartan

2023-08-07 11:47:30

image FCSB are cotă tot mai mică să câștige SuperLiga

FCSB a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (1-0) și s-a distanțat în topul favoritelor la titlu. Clujenii rămân pe locul 2 în acest top, beneficiind și de înfrângerea Farului la Ploiești (2-3). A patra favorită, Universitatea Craiova, a câștigat la limită acasă cu FC Hermannstadt (1-0).

Pariază pe SuperLiga României la una dintre cele mai bune agenții

FCSB a obținut a patra victorie în primele patru etape de campionat. La agenția Betano, cota antepost a „roș-albaștrilor” pentru câștigarea titlului este acum mai mică în comparație cu săptămâna trecută, în timp ce echipa din Gruia are cotă mai mare. CFR începuse sezonul ca favorită principală.

Obiectivul prioritar pe care și l-a propus CFR în Ghencea a fost evitarea înfrângerii. În acest sens, Andrea Mandorlini a folosit o formulă de start cu 5 fundași (Manea, Morgan, Ajeti, Kresic, Camora) și cu 3 mijlocași defensivi (Muhar, Cvek, Tachtsidis). FCSB a avut o posesie zdrobitoare și, până la urmă, Andrea Compagno (introdus după pauză) a obținut un penalty pe care l-a transformat. Văzându-se condus, Mandorlini a trecut în cealaltă extremă, terminând meciul cu patru atacanți în teren: Betancor, Otele, Yeboah și Krasniqi. Cu toate acestea, clujenii nu au pus în pericol real poarta apărată de Tîrnovanu. 

Farul este o altă candidată la titlu care a pierdut în runda a patra. Hagi a arătat că îi pasă mai mult de cupele europene decât de campionat și a odihnit jucători importanți la Ploiești, precum Aioani, Borza, Băluță, Mazilu sau Alibec. A pierdut, la fel ca în partida cu Poli Iași, când folosise aceeași strategie. Cele două înfrângeri sugerează că „Regele” își face iluzii atunci când consideră că are rezerve de valoarea titularilor. Dar, până la urmă, ținta este calificarea în grupele Conference League, iar „rechinii” beneficiază de un culoar favorabil.

Universitatea Craiova a obținut primul succes în „era Reghecampf”. „Leii” au tremurat bine pe final, când portarul Popescu a scos cu piciorul șutul lui Biceanu. Universitatea a controlat prima repriză, când a și înscris prin Ivan (din penalty). Încă o dată, Alexandru Mitriță a fost cel mai bun jucător al „alb-albaștrilor”. Parcă jocul a început să depindă prea mult de mijlocașul ofensiv revenit după experiențe în SUA și în zona arabă. Când acesta va fi accidentat sau suspendat, formația pregătită de Laurențiu Reghecampf va avea o problemă mare.

Din această rundă, mai remarcăm punctul scos de Dinamo din deplasarea cu U Cluj. După ce au pierdut acasă în fața Rapidului (0-3), „șepcile roșii” au avut din nou o prestație sub așteptări. „Câinii” încep să „respire” și trag nădejde că pe viitor vor preda „lanterna”. FC Botoșani are avans de numai un punct. 

Rezultate SuperLigă etapa 4: 

UTA Arad vs Poli Iași 1-0
A marcat: Fabry (8)

Universitatea Craiova vs FC Hermannstadt 1-0
A marcat: A. Ivan (16 - din penalty)

FC Botoșani vs FC U Craiova 0-1
A marcat: Bauza (45+14)!

U Cluj vs Dinamo 1-1
Au marcat: D. Popa (51)/Politic (15)

Petrolul vs Farul 3-2
Au marcat: Jair (48), Grozav (57), Irobiso (90+3)/ Mateus (72), Carnat (90)

FCSB vs CFR Cluj 1-0
A marcat: Compagno (67 - din penalty)

Sepsi Sf. Gheorghe vs Oțelul 1-1
Au marcat: Șafranko (85)/ Al. Pop (4)

FC Voluntari vs Rapid 2-1
Au marcat: D. Andrei (1), Braun (37 - autogol)/Dugandzic (12)

TOP GOLGHETERI SUPERLIGA 2023-2024

4 goluri - Dugdanzic (Rapid)

3 goluri - Al. Chipciu (U Cluj), Larie (Farul), Merloi (FC Voluntari)

2 Goluri - Balaure (FC Hermannstadt), Bîrligea (CFR Cluj), Chițu (FC U Craiova), Fl. Coman (FCSB), Phelipe (Poli Iași), Nistor (U Cluj), Sidibe (FC U Craiova), Compagno (FCSB), Ivan (Universitatea Craiova), Grozav (Petrolul), Yeboah (CFR Cluj), Al. Pop (Oțelul)

Pariază pe SuperLiga României la una dintre cele mai bune agenții

Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate

Cazinouri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Tudor Cosma
+156.68
Câștigate
49
Pierdute
17
2
Constantin Dinu
+100.95
Câștigate
17
Pierdute
12
3
Marius Huțu
+45.36
Câștigate
12
Pierdute
4