2022-04-07 18:27:22
Rapid, FC Botoșani, Sepsi Sf. Gheorghe și UTA Arad au cele mai mari șanse de a termina pe primul loc în Play-out, potrivit cotelor antepost oferite de agențiile de pariuri partenere. Această poziție duce automat în barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League, contra echipei de pe locul 3 sau 4 din Play-off (în funcție de câștigătoarea Cupei României).
Unibet.ro și 888sport.ro sunt agențiile care au în ofertă cote antepost pentru campioana acestei secțiuni a Ligii I, cifrele fiind identice. Un pariu cu miza de 100 de lei pe Rapid ar aduce un profit de 175 de lei, în tip ce un bilet câștigător pe FC Botoșani ar genera un profit de 250 de lei.
Giuleștenii sunt într-o revenire spectaculoasă, cu patru victorii înregistrate în ultimele patru runde. Iată ce program au cele trei contracandidate:
Rapid are trei deplasări destul de dificile, dar joacă pe teren propriu cu contracandidata Sepsi Sf. Gheorghe. În plus, poate conta pe cele trei puncte din partida cu Gaz Metan Mediaș, de acasă.
Și FC Botoșani joacă pe teren propriu cu Sepsi. Spre deosebire de giuleșteni, echipa antrenată de Marius Croitoru are o deplasare ca și „rezolvată”, pe terenul Academicii Clinceni. În urmă cu două-trei săptămâni, am fi spus că punctele din meciul cu Dinamo sunt deja acontate, dar „câinii” par să își fi revenit.
Covăsnenii au șansele cele mai mici de a termina pe primul loc în Play-out. Ei joacă în deplasare cu cele două contracandidate și sunt vizitați de cei de la UTA Arad și de cei de la Chindia, două echipe greu de bătut.
Următoarele două meciuri ale arădenilor sunt foarte grele, cu Rapid și cu Sepsi. De asemenea, un grad ridicat de dificultate îl au deplasările la Craiova și la București.
În concluzie, lupta pentru un loc în barajul de calificare în preliminarele Conference League pare a fi o întrecere în doi, între Rapid și FC Botoșani. Având în vedere emulația produsă de venirea lui Adrian Mutu și de victoria din meciul direct (3-0), cel mai indicat este un pariu pe succesul echipei bucureștene, pentru o cotă de 2.75.
Credit foto: facebook.com/FCRapid1923oficial
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai mult