Ce cotă are Radu Drăgușin să marcheze contra lui Newcastle

2024-08-28 13:34:46

Radu Drăgușin așteaptă momentul în care va debuta în noul sezon din Premier League. Fotbalistul aflat pe locul 6 în topul salariilor la Tottenham are asigurări din partea antrenorului Ange Postecoglou că va primi minute. Poți paria pe gol marcat de fundașul central contra lui Newcastle, sau că acesta va reuși dubla pe 1 septembrie.
Este Drăgușin titular la Tottenham?
Cumpărat cu 25 de milioane de euro de la Genova în luna ianuarie, Radu Drăgușin (22 de ani) nu a reușit să se impună până acum în primul „unsprezece” al lui Tottenham. În a doua parte a sezonului trecut a jucat în nouă meciuri, fiind titular de patru ori. Alte 11 jocuri le-a urmărit de pe banca de rezerve. Situația nu pare să fie diferită nici în această stagiune. Spurs a jucat două meciuri până acum în Premier League (1-1 cu Leicester City și 4-0 cu Everton), românul fiind doar rezervă. Managerul Ange Postecoglou s-a bazat pe cuplul Cristian Romero - Micky van de Ven, care campionatul trecut a făcut destule gafe.
Potrivit impresarului Florin Manea, Postecoglou a promis că îi va da șanse internaționalului tricolor. „Nu s-a pus niciodată problema să plecăm. Ni s-au dat niște garanții că o să aibă meciuri în picioare, o să joace. Deocamdată au trecut două meciuri, nu putem să ne supărăm”, a spus Manea.
Antrenorul se poate ține de promisiune chiar cu ocazia întâlnirii cu Newcastle, din 1 septembrie. Agenția de pariuri Betano chiar a introdus în oferă o secțiune referitoare la Drăgușin. Apărătorul central are cotă 9.50 să încrie o dată și 300.00 să marcheze în ambele reprize.
Nu este caz singular la Spurs
Deși Florin Manea încearcă să minimizeze problema, este clar că Radu Drăgușin nu poate fi mulțumit cu statutul său la Tottenham. Un alt jucător nemulțumit este atacant brazilian Richarlison, care a fost lăsat rezervă în partida cu Everton în contextul în care Solanke era accidentat. Postecoglou a preferat să îl folosească vârf împins pe Son Heung-min, care este de profesie extremă.
Richarlison este pe locul 5 în topul salariilor de la Tottenham, iar Drăgușin pe 6. Site-ul Thenationalnews au văzut ștatele de plată ale clubului londonez:
- Heung-Min Son - 190.000 lire sterline / săptămână
- James Maddison - 170.000
- Cristian Romero, Timo Werner - 165.000
- Dejan Kulusevski - 110.000
- Richarlison - 90.000
- Radu Drăgușin / Pedro Porro - 85.000
- Ben Davies - 80.000
- Rodrigo Bentancur, Archie Gray, Destiny Udogie, Fraser Forster, Guglielmo Vicario, - 75.000
- Giovani Lo Celso, Pape Sarr, Brennan Johnson - 70.000
- Manor Solomon - 60.000
- Yves Bissouma - 55.000
Fanii nu înțeleg nici ei strategia lui Ange Postecoglou, dar acesta le-a promis că va câștiga în curând un trofeu: „De regulă, în al doilea meu sezon, încep să câștig trofee. Asta este ideea. Primul an este despre stabilirea unor principii clare și clădirea unei fundații, cu speranța că al doilea va fi despre câștig. Este mai ușor de zis decât de făcut, mai ales în Premier League”.
Salut! Sunt jurnalist de sport încă din anul 2000. În principiu, știu cam tot ce mișcă în fotbalul românesc, atât la suprafață, cât și în subteran. Am făcut parte din Comisia de Istorie și Statistică a Federației Române de Fotbal, contribuind la realizarea mai multor cărți despre istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, sunt parior. Din când în când, mai joc și la sloturi. Favoritul meu este Shin ...
Citeste mai mult



Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii