2022-08-16 11:31:00
A fost o seară bună pentru echipele românești, trei din cele patru formații angrenate în Conference League reușind să treacă de turul 3 preliminar, ajungând în play-off. FCSB, în fața a peste 40,000 de spectatori, a învins-o pe Dun. Streda cu 1:0 după ce a reușit același scor și în tur. CFR Cluj a obținut o victorie scurtă 1:0 cu Shakhtyor Soligorsk după 0:0 în tur, în timp ce Universitatea Craiova a reușit să o întoarcă pe Zorya Luhansk după 0:1 în tur, învingând-o cu 3:0 în Bănie. Totuși echipele românești nu au timp să se bucure prea mult de această calificare, joia viitoare urmând să joace deja turul din play-off-ul Conference League. Hai să vedem pe cine vor întâlni acestea, la ce oră se joacă, cine transmit meciurile, și care sunt cotele la pariuri.
FCSB o întâlnește pe Viking, echipă ce ocupă locul 5 în campionatul Norvegiei. Aceasta a trecut în turul 3 de Sligo Rovers (5:1 și 0:1), dar a reușit în turul 2 să o scoată pe mult mai cunoscuta Sparta Praga (0:0 și 2:1)
Maribor este campioana Sloveniei, însă a avut un început prost de sezon, fiind ultima în campionat cu 3 puncte din patru meciuri. Aceasta a fost eliminată de Sheriff din UCL (0:0 și 0:1), și de HJK din Europa League (0:2 și 0:1).
Hapoel Beer Sheva este vicecampioana Israelului, ea trecând de Lugano în turul 3 printr-o dublă victorie (2:0 și 3:1).
Sunt content manager-ul site-ului PariuriX.com, dar și cel mai vechi membru al echipei de specialiști PariuriX, având peste 10 ani de experiență în domeniul jocurilor de noroc. De-a lungul timpului am contribuit în special la adăugarea de tutoriale și articole utile pentru pariori, pentru a îi învăța pe aceștia să joace responsabil la pariuri sportive, și pentru a își putea gestiona corect bankrol ...
Citeste mai mult