1. Home »
  2. Editorial »
  3. Serie A, lupta la titlu: un singur punct între locul 1 și locul 5!

Serie A, lupta la titlu: un singur punct între locul 1 și locul 5!

Caramavrov
Caramavrov

2024-11-28 20:27:06

image Serie A, lupta la titlu: un singur punct între locul 1 și locul 5!

Serie A este una dintre cele mai interesante și mai echilibrate competiții domestice europene. Configurația clasamentului după 13 etape jucate din acest sezon confirmă aceste etichete și chiar le accentuează, echipa de pe primul loc având un singur punct avans față de cea de pe locul 5.

Este o situație inedită în „Il Calcio”. Liderul Napoli are 29 de puncte, iar Atalanta, Inter, Fiorentina și Lazio, au adunat câte 28 . Echipa de pe locul 6, Juventus, a acumulat și ea 25 de puncte, iar AC Milan va face 23 dacă va câștiga restanța cu Bologna. Așadar, de la prima până la poziția a șaptea a clasamentului ar fi numai șase puncte!

Este greu de spus cine va putea ține ritmul și cine se va pierde de pluton până la finalul campionatului. Avem parte de un indiciu din partea agențiilor de pariuri, care, prin cotele antepost stabilite, o indică pe Inter Milano drept echipa cu cele mai multe șanse să câștige un nou titlu. 

De remarcat că AC Milan și Fiorentina au cota 30.00, iar următoarea formație în ordinea crescătoare a cotelor este Monza, cu 5.000!

Juventus a câștigat de nouă ori la rând Serie A, din sezonul 2011-2012, până în 2019-2020 inclusiv. Inter a pus capăt acestei hegemonii, apoi titlul a mers la AC Milan, la Napoli și din nou la Inter. Așadar, patru dintre cluburile din Top 7 sunt obișnuite cu presiunea unei asemenea lupte, în timp ce Atalanta, Fiorentina și Lazio sunt „intrusele”. 

Atalanta (34 de goluri marcate în 13 jocuri) și Inter (31 de goluri înscrise) au cele mai bune ofensive, în timp ce Juventus (numai 7 goluri primite) și Napoli (9 goluri încasate) au cele mai ermetice defensive. Napoli și Juventus au golaveraje oarecum similare (20-9 vs 21-7), dar napoletanii au fost mai pragmatici până acum.  

Atalanta, Fiorentina și Inter beneficiază de cei mai buni marcatori. Pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Serie A este Retegui, cu 12 reușite. Lookman, un alt jucător al echipei din Bergamo, a marcat de 7 ori. Între cei doi se află Kean de la Fiorentina și Thuram de la Inter (9 goluri fiecare). 

Rămâne de văzut cine va avea câștig de cauză: una dintre echipele cu atac puternic, sau una dintre candidatele la titlu cu apărare „de fier”?

Credit foto: sportpictures.eu

Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...

Citeste mai mult
Oferte Crăciun Zilnice

Case de pariuri online legale recomandate

Cazinouri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Boogie-Alexandru-Ștefan
+18.2
Câștigate
2
Pierdute
2
2
Lavinia Benciu
+3.6
Câștigate
1
Pierdute
0
3
Constantin Dinu
+1.3
Câștigate
1
Pierdute
1