Vadim Vîjeu, jurnalist PROTV: Ceea ce se cheamă astăzi FCSB este Steaua. Cred într-o națională ca în anii 90! Când joci la pariuri, trebuie să ai timp să le gândești, să le analizezi!

Vadim Vîjeu este un binecunoscut ziarist de sport, chiar dacă apare foarte rar în public dincolo de pupitrul de la PROTV, fiind ceea ce se numește o antivedetă! În interviul de mai jos, Vadim vorbește despre cariera sa și despre subiectele importante din fotbalul nostru.

Când a început să îți placă fotbalul?

Cred că am conștientizat prin clasa a 2-a, a 3-a. Cam când am început să ascult poveștile bunicului matern despre fotbal.

Așadar, bunicul tău matern ți-a inoculat „microbul”.

Exact. Pe această filieră mi s-au tras toate simpatiile fotbalistice ulterioare.

Cu ce echipă ții?

Copilărind la Breaza, de unde era și bunicul meu, totul convergea spre Petrolul Ploiești, echipă pe care o simpatiza și el, având afecțiune și pentru Sportul Studențesc. Iar aceste două echipe au devenit și simpatiile mele. Ajungând ulterior în București și începând să umblu pe stadioane, Sportul mi-a fost cel mai aproape de suflet. Pe atunci, o perioadă, Petrolul a stat mai mult prin Divizia B.

Ce echipă ai văzut prima oară pe viu?

O vedeam tot timpul pe Tricolorul Breaza, care activa în campionatul județean, mergeam la meciurile acestei echipe cu al meu bunic. Dar, dacă e să mă refer la un fotbal mai de prim-plan, prin anii 70, a fost CFR Cluj – Metalurgistul Cugir. Mă aflam în vacanță la Cluj, părinții cu fratele meu s-au dus la Grădina Botanică, iar eu am mers la acel meci.

Juventus, marea pasiune

Dar din străinătate pe cine simpatizezi?

Prima pe care am simpatizat-o a fost Juventus, pentru că la turneul final al CM 1978 din Argentina, avea 10 titulari în „11”-le Italiei. Iar atunci țineam cu Squadra Azzurra, precum și cu Argentina, într-o perioadă când credeam că România nici nu are voie să participe la turneele finale... Apoi mi-a mai plăcut Manchester United, după ce bunicu' mi-a povestit despre acel accident aviatic pe care l-a avut la München, la 6 februarie 1958, după ce decolase de la Belgrad. Iar pe la 12-13 ani am început s-o simpatizez și pe Real Madrid, despre care apăreau ceva mai multe informații în penuria de știri sportive din anii socialiști. Iar în perioada școlii, făcusem cu colegii de clasă un concurs și aveam aproape în fiecare campionat din Europa câte o favorită. Dar cele trei pomenite mai înainte mi-au rămas la inimă.

Ai și antipatii?

Da. Ajax, Bayern, Milan și Liverpool.

Ce alte sporturi ți-au mai plăcut în afară de fotbal?

În general, toate sporturile de echipă, la care mă uitam cu mare plăcere, chiar dacă rămâneau în umbra fotbalului. Cam asta era optica prin tinerețea mea, primul era fotbalul, apoi urmau niște locuri libere și imediat veneau alte sporturi.

Până să devii ziarist, ai fost martor ocular la vreun eveniment deosebit al fotbalului?

Am fost la Oțelul – Juventus, 1-0, în septembrie 1988. Cu un an în urmă, ratasem Sportul Studențesc – Hellas Verona, meciul acela pe zăpadă, din cauză că eram în armată, la Mediaș. Primisem eu o permisie care însă se termina cu 24 de ore înaintea disputării acelei partide. De aceea, mai degrabă m-a întristat acea permisie, spre uimirea celorlalți camarazi, care ar fi fost superîncântați să poată ieși din unitate. Iar la acel meci cu Juve m-am dus cu bunicul, fratele și cu tata, care făcuse rost de bilete prin intermediul corespondentului radioului de la Galați, regretatul Corneliu Mihăilescu. Nu a fost chiar o mare echipă a Juventusului, se terminase povestea cu Platini sau Boniek, dar oricând rămâne o formație care suscită interesul.

Fotbal plus, ca o mașină de Formula 1!

Care au fost primele contacte cu presa și cum s-a întâmplat?

Vadim, împreună cu fratele său Camil (dreapta) și cu realizatorul acestui interviu, Răzvan Toma

Imediat după 90, când eram student, m-am dus la „Tineretul Liber”, unde se ocupa de sport Vasile Căbulea. Eram și eu, și Andrei Vochin, în teste, ca să zic așa. A fost însă o perioadă foarte scurtă. În același an, 1991, întorcându-mă la București pentru a da o restanță, în Gara de Nord am văzut un ziar care arăta occidental, cu totul și cu totul altfel decât ceea ce apăruse până atunci în România, este vorba de săptămânalul „Fotbal Plus”. Era ca o mașină de formula 1 printre autovehicule obișnuite de pe stradă.

Și ai venit în redacție...

Când am reînceput studiile în toamnă, am constatat că redacția publicației era aproape de căminele ASE din strada Moxa și atunci i-am făcut o vizită. Era o perioadă în care veneau acolo mulți din afară, să-și încerce norocul. Redacția era una tânără și entuziastă, mulți oameni la douăzeci și ceva de ani. Redactorul-șef, Radu Timofte, ca să mă testeze, m-a pus să spun echipa Petrolului, fără să aibă habar că era echipa cu care țineam. Iar redactorul șef-adjunct, regretatul Gheorghe „Cristi” Lazăr, m-a dus într-un birou mare, unde o masă lungă era plină de reviste străine, „France Football”, „Guerin Sportivo”, „As” etc, și mi-a zis să scriu un text legat de fotbal, pe un anumit număr de semne. Habar n-aveam ce însemna atunci numărul de semne. Fascinat de toate acele publicații, din care m-am și inspirat, am scris un articol despre simpatia mea Juventus, care în acel an ratase cupele europene. Dădusem un titlu, din teribilismul vârstei, „Born To Win”. După ce l-am terminat, Lazăr s-a uitat puțin peste el și mi-a zis că îl va publica. Auzind asta, nu mi-a venit a crede și i-am spus: „cum să-l publicați, că e de probă?”. La care el mi-a răspuns: „Puștiule, tu hotărăști ce scrii tu, ce intră în ziar hotărâm noi”. Așa a apărut primul meu articol, de care am fost tare mândru.

Cum ai ajuns la ProTV și cum de ai fost atât de statornic?

Printr-un concurs de împrejurări. O colegă de la „Sportul Românesc”, unde lucram pe-atunci, mi-a spus că avea ofertă de la ProTV, care abia se inaugurase, dar că nu era hotărâtă să-i dea curs. Atunci i-am spus că mă duc și eu cu ea. Am ajuns acolo împreună. Ea nu a rezistat prea mult, pentru că era o altă dinamică față de cotidian. Eu însă am rămas, având parte de un colectiv cu care m-am înțeles foarte bine, mulți dintre cei cu care am plecat la drum acum 23 de ani sunt în continuare aici. Așadar, statornicia se datorează acestor colegi, precum și condițiilor de lucru. Am avut însă parte și de vremuri tulburi, au plecat o mulțime de alți colegi prin alte părți, unde prezentul părea mai luminos, au fost și alte tentații. A prevalat însă calitatea colegilor, dar și faptul că noi, la sport, am avut o anumită independență, și față de conducerea companiei, și față de departamentul de știri. Noi aveam lumea noastră. Nu a venit cineva vreodată să ne spună să dăm asta sau astălaltă, să-l scoatem pe x sau pe y în față, sau alte chestii de genul acesta. Cel puțin asta o pot afirma eu, care nu am avut prea multe contacte cu managementul foarte înalt.

Cum a fost trecerea de la mașina de scris la aparatura TV?

Acum, când îmi aduc aminte ce făceam la început, mi se pare foarte complicat, cum lucram pe casete, totul fiind pe alt sistem analog față de acum, când totul e la computer, ceea ce te ajută enorm. Economisim mult timp față de atunci. Când era „Procesul Etapei”, luam și derulam fiecare fază, copiam de pe o videocasetă pe alta, așa cum se făcea și cu cele audio. E comparația cu felul în care se descarcă acum ceva digital. Este cu totul altceva, și ca spațiu de stocare, și ca viteză de lucru. Dar toate au venit în mersul direct cu tehnologia. Adică trecerea de care m-ai întrebat s-a făcut în mod firesc.

Momente mai deosebite din comentarii?

Comentariile se cam desfășurau pe același calapod. Ajungeam cu ore bune înainte, când nu era nimeni în stadion, ca să mergem la cabina de comentariu să facem probele, legăturile de sunet. Aveam tot timpul cu noi o cutie de comentariu cu o mulțime de butoane, de unele nici acum nu știu la ce folosesc. Dar eram instruiți de băieții de la sunet de la București, care ne sunau înainte și făceam acele probe. Totul era apoi pe repede înainte, formațiile, meciul, multă adrenalină, apoi ne strângeam tot echipamentul și plecam. Când am fost la partida Stelei de la Lyon, din grupele Ligii Campionilor, pe când făceam în aeroport formele vamale pentru acea cutie de comentariu de care aminteam, ne-am împrietenit acolo cu un reprezentant al autorității locale. Acesta ne-a spus că era fan Saint-Etienne, recunoscută care marea rivală a lui Olympique Lyonnais, motiv pentru care i-ar fi plăcut să bată Steaua. Și am tot continuat discuțiile fotbalistice, până ce am rezolvat toate hârtiile. Am plecat și abia în apropierea stadionului Gerland ne-am dat seama că uitasem cutia de comentariu la aeroport. Așa că a trebuit să ne întoarcem în partea cealaltă a orașului, într-o perioadă în care traficul era unul infernal. Am avut ceva parte de adrenalină, căci am trăit teama de a nu putea ajunge în timp util pentru a asigura comentariul.

Cum a ținut cu mâna geamul de la cabina de transmisie pe Dinamo

Dar pe intern?

La un meci de pe Dinamo, eram cu Felix Drăghici în cabina aceea improprie pentru comentariile TV. La un moment dat a trecut pe-acolo un grup de suporteri dinamoviști, iar unul dintre ei a dat cu pumnul în geamul din fața noastră, care venea peste noi. Am pus repede mâinile să-l proptim. Iar apoi, pe parcursul întregului meci, a trebuit să ținem câte o mână pe el, unul în dreapta, celălalt în stânga, ca să nu cadă. Că ar fi căzut pe noi, era cum era, dar să nu fi căzut cumva pe acea cutie de comentariu, despre care mereu ni se atrăgea atenția, atunci când o luam cu noi, că este foarte scumpă și să avem mare grijă de ea. Ca să nu spun că era destul de grea, așa încât ne împărțeam deplasarea ei, unul o căra la ducere, celălalt la întoarcere.

Ce facultate ai absolvit?

ASE-ul.

Ce te-a determinat să abordezi așa ceva?

Prin clasa a XI-a, mi-a căzut în mână un program de meci al Universității Craiova, adus de un prieten din Breaza, unde erau mulți fani ai echipei oltene. În respectivul program se făcea o prezentare a jucătorilor acelei foarte bune echipe, iar cei mai mulți dintre ei erau studenți la ASE. Așa că mi-am zis că e o facultate ușoară dacă o făceau acei băieți. Pe de altă parte, nici nu aveam vreo mare afinitate pentru matematică, cum nu aveam mare deschidere nici spre partea umanistă. De aceea,  științele economice mi s-au părut a fi o cale de mijloc. Iar pe-atunci, pentru un băiat, era important să intre la facultate, pentru a nu face o armată lungă, de un an și jumătate, ci doar de nouă luni. Acestea au fost motivele. Iar în facultate am avut noroc că am fost coleg de grupă cu viitoarea mea soție, care m-a ajutat foarte mult. Căci, la un moment dat, deschizându-mi-se gustul spre presă prin „Fotbal Plus”, nu prea am mai avut timp să vin pe la cursuri, prezentându-mă doar la examene. Însă ea m-a sprijinit cu acele cursuri scrise, mai târziu pe la proiecte etc. Așa că nu pot spune că m-am pregătit extraordinar în acest domeniu, în care nu am lucrat vreo secundă. Am avut și șansa să termin după 89, eu începând-o înainte. Dacă n-ar fi apărut schimbările de după, n-aș fi avut ocazia să ajung în presă, și atunci ar fi trebuit să lucrez pentru economia socialistă.

Din meseria de jurnalist ce ți-a plăcut cel mai mult să faci?

Totul. Nu pot spune că a fost ceva care mi-a plăcut sau mi-a displăcut în mod deosebit, atât în presa scrisă, cât și în TV. Fiecare cu farmecul ei. La TV, e drept, stresul e mai mare, pentru că dinamica este mai mare. În presa scrisă, mai ales la săptămânal, aveai posibilitatea să te apleci mai mult pe partea creativă, neexistând deadline-uri drastice.

Jucai odinioară la Pronosport?

Da și am și câștigat, prin 1994. N-a fost vreo mare sumă, am avut 12 rezultate exacte din 13. Poate mulți nu știu sau nu-și mai amintesc cum era cu acele concursuri Pronosport. Avea 13 meciuri pe etapă, fie din campionatul românesc, fie din cel italian, din primele două divizii, și se puneau numai pronosticuri 1, X și 2. Se puteau câștiga bani și cu 12, iar câteodată chiar cu 11 rezultate exacte, depinde cât de multe surprize erau. În funcție de acestea, variau și câștigurile la 13 rezultate exacte. Mă pasiona și urmăream tot felul de scheme care apăreau în programul editat de Agenția de stat Loto-Pronosport, cum se numea pe-atunci.

Nu pariați pe primul impuls!

Dar acum, când au apărut și la noi pariurile sportive?

Acum situația este mult mai maleabilă ca la amintitul Pronosport. Iei ce meci vrei la alegerea ta, poți juca doar la goluri marcate, chiar și la cartonașe, nu mai este musai să dai pronostic. Cu toate acestea, nu este mai ușor de câștigat. Joc la pariuri din când în când, mai ales când vreau să urmăresc un meci cu mai mare interes. Atunci fac un bilet împreună cu alți colegi. Mi se întâmplă adesea să joc pe primul impuls, și evident că nu-mi iese. Trebuie să stai să le gândești, să le analizezi, dar eu nu pot spune că mă dedic unei asemenea activități. Mă bag mai ales pe meciuri interțări și cupe europene, mai puțin pe etape de weekend. Doar când sunt derby-uri mai aparte, cum a fost de curând Juventus – Inter.

Ce părere ai de moartea în masă a cluburilor de tradiție, mai ales că a pățit-o și Petrolul?

Este trist, dramatic, dar e în linia a ceea ce s-a întâmplat în țara asta în ultimii 30 de ani. O mulțime de simboluri au rămas în paragină, alegându-se praful de ele, nu numai în sport. Uite, îmi vine repede în cap Cazinoul din Constanța. Așa că nu mai vorbim de tot felul de alte edificii, monumente istorice, baze de tratament etc. Omul sfințește locul. Asemenea oameni, asemenea consecințe. Dacă în perioada comunistă puteam da vina pe strictețea sistemului, de această dată nici măcar această circumstanță atenuantă nu mai există. Că pomeneai de Petrolul. Înainte să se afunde, a avut o perioadă foarte bună, când a câștigat Cupa României, s-a clasat în partea de sus a clasamentului, a jucat și în cupele europene. Dar în cele din urmă s-a dovedit că era ceva artificial și a capotat. De-aici diferența dintre campionatele puternice și ceea ce se întâmplă la noi.

În același context, Steaua sau FCSB?

Consider că ceea ce se cheamă astăzi FCSB este Steaua.

Ne putem bate cu Suedia și Norvegia pentru locul 2

Ce părere ai de tragerea la sorți pentru Euro 2020?

Eu zic că nu e chiar așa rău pentru noi. Putea fi o tragere mult mai defavorabilă. Spania e Spania, favorita clară a grupei. Dar dacă avem pretenții și vrem să ne depășim condiția, cu Suedia și Norvegia ne putem bate. Și cum mai departe merg primele două, avem șanse. Eu zic că în precedenta grupă de preliminarii mondiale, când le-am avut adversare pe Polonia, Danemarca și Muntenegru, a fost mai dificil. Iar teoretic, echipele de jos, Feroe și Malta, sunt mai puțin abrazive ca Armenia și Kazahstan.

Va mai fi vreodată naționala noastră sus, ca în anii 90?

De ce nu? Curând vom avea o generație bună, vizibilă deja la echipa U21, cu care putem spera că vom reveni acolo. Sunt unii jucători crescuți dincolo de granițe, cu altă mentalitate, alte rigori, alte cerințe, ceea ce ar putea ajuta.

 

CV

Prenume: Vadim Titus

Nume: Vîjeu

Născut: 22.10.1968 (București)

Studii: ASE (absolvit în 1993)

Stare civilă: căsătorit, are o fată

A activat la: săptămânalul „Fotbal Plus” (1991-1994), cotidianul „Sportul Românesc” (1994-1995), postul ProTV (din 1995).

(Interviu realizat de Răzvan Toma)

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi