Miță de la Bere Gratis: „În România se poate schimba ceva când îl vom înțelege pe Hagi!”. „Vreau la națională jucători de care să fiu mândru!”

Mihai Emil Georgescu (37 de ani), Miță de la Bere Gratis, e un împătimit al fotbalului, stelist de mic, a crescut cu Steaua lui Lăcătuș și a lui Pițurcă. Vorbește despre fotbal cu nonșalanță, ca orice român cu patima acestui sport. A compus imnul naționalei pentru Euro 2016, iar acum e prieten cu Balint și Stelea, foști mari fotbaliști din Generația de Aur, cu care bea bere într-o reclamă.
 

 

Muzică, fotbal, bere. Ce iese din mixul ăsta?
 

Păi iese o combinație letală cu Balint și cu Stelea. Răcorim România. Muzică facem pe bandă rulantă, pentru că așa este societatea, deci trebuie să scoți încontinuu. Ne-am apucat să facem muzică, nu să facem bani.
 

Dar vin și bani...
 

Teoretic, da. E un ciclu firesc. Ai succes – încasezi, n-ai succes – nu-ncasezi! Așa e peste tot în lume. Cât despre fotbal, abia așteptăm meciurile din Champions League, că acolo se joacă într-adevăr fotbal. În plus, aștept lunea, pentru că seara joc și eu fotbal. La noi, ne uităm cum totul e împărțit la jumătate, Steaua e jumate-jumate, Dinamo e jumate-jumate, Rapidul e împărțit chiar în patru, Timișoara – în trei, Clujul – în două, Craiova, la fel. Mi se pare foarte grav. La care fotbal să mă uit eu în România? Și-atunci, abia aștept meciurile din Champions League și Europa League. În România, doar ne batem precum chiorii între noi, pe nimic.
 

Ca fan, ca spectator din afară, de ce crezi că s-a ajuns aici, cu jumătășile astea?
 

Pentru că nu există management. Există doar „Hai să dăm bomba, tunul”. Dacă te gândești numai la bombe și tunuri și n-ai o politică, să zicem, coerentă, nu ai cum să ai fotbal. În momentul în care o să-l înțelegem pe Hagi, că el zice asta de 20 de ani, atunci se poate schimba ceva.
 

Dar cine-și bagă banii lui în fotbal, ca Hagi?
 

Cine-și bagă banii lui în fotbal și să ia și campionatul? Adică, dacă băgăm niște bani, iată că se poate.
 

Te gândeai că poate lua Hagi titlul?
 

Îmi doream, pentru a fi un exemplu că nu trebuie să iei jucători de nu știu ce nivel și nu știu ce decari și nouari. Trebuie nu numai să știi să-i pui în teren, ci și să fii tatăl lor, să-i crești. Lucescu n-a făcut așa la Dinamo? L-a pus pe Răducioiu să bată penalty când avea 18 ani, a pus presiune pe el la 2-1 pentru Steaua, cu stadionul ăla plin în spate. Și, uite-așa, a ajuns fotbalist. Nu ajungi fotbalist dacă joci la evitarea retrogradării. Ești doar jucător de fotbal.
 

„Balint și Stelea sunt geniali”
 

Cine-i mai haios între Balint și Stelea?
 

Amândoi sunt. Tipologii diferite, dar amândoi sunt geniali. Balint e în rolul mucalitului, iar Stelea este în rolul lui. Cu el e ca și cum aș vorbi cu toboșarul din orice formație sau cu portarul din orice echipă. Știi, se zice că portarii și toboșarii sunt mai nebuni, da? Ce iubesc cel mai mult la Stelea este că e dintr-o bucată. E un băiat de mare caracter, un om care spune lucrurilor pe nume. Ce-i place îi place, ce nu-i place nu-i place. Lui nu-i place „așa și-așa”. Amândoi sunt niște oameni onești, care au făcut performanțe în primul rând datorită caracterului lor și în al doilea rând datorită valorii lor. Că valoarea se și muncește.
 

Cine bea mai multă bere?
 

Eu! (râde cu poftă)
 

Credit foto: facebook eusunt12
 

Dintre ei doi!
 

Dintre ei doi, eu! Suntem în acțiune acolo, adică totul e la trei. Împărțim la trei, ca să nu ne supărăm. 33,3 perioadă 3!
 

Ai compus imnul Eu sunt 12 pentru turneul final al CE 2016...
 

Dacă băteam Albania, era cel mai tare imn. Adică a fost imnul ăla care readuce lucrurile pe făgașul la care lumea se așteaptă. Când vede numerele jucătorilor pe spate, publicul de fotbal se gândește la niște oameni care au purtat acele numere. Când te gândești la decarul echipei naționale și când compari „10”-le din zilele noastre cu cei din urmă... Și problema e că nu am avut numai decari, am avut un prim 11. Și optari, și șeptari, și nouari, și de toate. Noi, când eram mici, nu aveam bani de cine știe ce tricouri, ne imprimam numărul pe spate. Știa toată lumea în cartier cu ce echipă ții, iar dacă îți puneai numărul, toți știau cine ești. Acuma...
 

Ce te-a inspirat în compunerea acestui imn? Că naționala noastră nu mai inspiră de mult timp...
 

Amintirile și dorința. Iar aici poți să pui și speranța.
 

Deci mai speri...
 

Toți mai sperăm. Dar de ce mai sperăm? Pentru că vedem că se mai pot face niște lucruri.
 

„Vreau jucători cu forță fizică și mentală!”
 

Cum ai vrea să fie naționala României? Cum a fost odată?

Nu! Nu vreau să fie cum a fost odată. Vreau să fie cum se joacă acum. Adică niște jucători care să aibă forță fizică și o forță mentală bine pusă la punct și de care să fiu mândru că mă reprezintă la echipa națională de fotbal a României. Așa cum sunt mândru și de cel care mă reprezintă la gimnastică, la canotaj, la scrimă, de cei care mă reprezintă la Olimpiadă. Iar aceștia m-au reprezentat cum trebuie.
 

Păi unde-i găsim la fotbal pe cei cu forță fizică și mentală?
 

Îi putem găsi în copiii foștilor mari fotbaliști. Aștept să vină Ianis Hagi, băiatul lui Dulca, al lui Buia, al lui Petre Marin, care a și venit și care se vede că e crescut într-o altă mentalitate și că e crescut altfel.
 

De obicei, copiii nu ajung la nivelul la care au fost părinții lor. Puține excepții...
 

Chiar dacă nu vor ajunge la nivelul lor, vor avea atitudinea pe care au avut-o părinții lor. Le-a fost insuflată de mici, le-a fost inoculată chestia asta, iar ei au crescut uitându-se la televizor, la atitudinea părintelui. Și vor vrea să-l depășească. Poate nu îl vor depăși ca talent, dar sigur vor munci.
 

„O națională de muncitori!”
 

Deci vrei o națională care să muncească.
 

Da, o națională de muncitori.
 

Ai observat o schimbare de când a venit Contra selecționer?
 

Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu
 

Am fost la meciul cu Olanda, așa că prefer să mă abțin. Nu e vorba de schimbare. E vorba că poate să vină mama antrenorului, să vină Mourinho, jucătorii sunt tot ăia. Ideea e ce pot reprezenta ei pentru noi în momentul respectiv și noi să fim conștienți ce ne pot oferi ei nouă. Dacă speram să batem Olanda cu 3-0, n-aveam cum.
 

Poate că le cerem cam mult unor jucători de fotbal, iar noi ca popor nu am fost mereu unul de învingători.
 

Noi ca suporteri nu le-am cerut neapărat victoria, ci le-am cerut să nu ne facă de râs, iar asta înseamnă să nu mănânci bătaie la Campionatul European de la Albania.
 

Albania a crescut destul de mult.
 

Nu mi s-a părut o echipă-monstru, o echipă grea.
 

„Ne trebuie 11 nemți și un antrenor român!”
 

Cum caracterizezi perioada Daum la naționala României?
 

Am fi putut avea randament dacă aveam 11 nemți și un antrenor român. Cu un natrenor neamț și 11 români, este foarte greu. Ar trebui să ne uităm la Florin Andone, care e crescut în alt sistem.
 

Da, dar nu marchează.
 

Ți se pare că avem vreo trei Hagi în echipă care-i pasează în fața porții și el nu dă? Andone nu este tipul Batistuta, care să și dribleze, să dea și cu capul, și cu piciorul. El poate să joace într-un fel. Nu mi se pare că avem un atac în care toți driblează, iar noi l-am luat pe el. Dar el ca atitudine este un băiat foarte bătăios.
 

Deci ai vrea să vezi 11 ca el.
 

Da. Și-n momentul ăla o să avem altă mină asupra echipei naționale. Băi, asta e, au fost mai buni. Dacă joacă Barcelona în grupe cu o echipă românească, nu ai pretenția să o bați, dar poți să îi pui pe jos. Vezi, când am jucat în 90 cu Argentina, care era campioana mondială en-titre, mentalitatea n-a fost de genul ”Băi, jucăm cu Maradona, asta e!” În primele 10 minute, l-au culcat de trei ori pe jos. O dat Hagi, o dată Rotariu și o dată Lăcătuș, care cred că l-a și scuipat. Și-n momentul ăla a zis: „Stai, mă, că ăștia nu sunt chiar niște trepăduși, n-au nicio frică”. Aia-i mentalitate. Și-atunci, faci performanță.
 

Deci cu muzica merge mai bine decât cu fotbalul în România...
 

 

Da. În muzică se scot piese noi, au apărut foarte mulți copii talentați. Sunt generații care au pus mâna pe instrument și vor fi niște surprize în câțiva ani. Păinții au înțeles că trebuie să-și dea copiii la instrument, nu neapărat pentru a-i face mari muzicieni, ci pentru că e bine să știi să cânți la un instrument și să ai o cultură muzicală cât de cât decentă.
 

„Îmi plac discursurile lui Hagi, Gâlcă, Boloni”
 

Știu că ești stelist.
 

Da. Și-o să mă întrebi acum: „Ții cu FCSB sau cu CSA?”
 

Nu. Te întreb deocamdată dacă ții cu FCSB.
 

Mă bucur în primul rând pentru orice echipă din România care face performanță în Europa. Ca suporter, sunt destul de deranjat în ultima vreme de discursul echipelor, în general, mai puțin de discursul lui Hagi, un discurs corect. Mi-a plăcut discursul lui Gâlcă, îmi place discursul lui Boloni. Sunt niște oameni în fotbal care au niște discursuri de bun simț, înțelepte și reale. Discursul unui patron care îmi spune cum să joace echipa și discursul unor jucători care ne cred proști, de parcă noi vedem alt meci, nu îmi plac. Chiar dacă nu am făcut o școală de antrenori, simțurile, ceea ce vedem, nu ni le poate lua nimeni, indiferent de discurs. Știm ce vedem.
 

Suntem o țară de selecționeri, așa se zice.
 

Da, suntem o țară de selecționeri! Și Italia este o țaă de selecționeri, și Anglia, și Spania. Toate țările unde suporterii sunt pătimași. Asta înseamnă că lumea vine la stadion, deși echipele de la noi nu joacă aproape nimic, suporterii cântă. Uite, facem cântece, facem imnuri. La Paris, au fost douăzeci și ceva de mii de români într-un meci cu țara gazdă. Cu Elveția, jumătate de stadion a fost plin cu români. Și-au cumpărat bilet, și-au pus galben pe ei, și-au luat pălării, trompețici.
 

„Suporterii de la CE ne-au făcut să fim mândri că suntem români mai ceva ca jucătorii!”
 

Erau mândri că sunt români, nu?
 

Da, erau mândri. Suporterii de la Campionatul European ne-au făcut să fim mândri că suntem români mai ceva decât jucătorii. Ceea ce e grav. Da, suntem o țară de selecționeri. Au fost 25.000 de selecționeri cu Elveția, cu Albania – 20.000, cu Franța, țara gazdă – 20.000. Românii, peste tot.
 

Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu
 

Zicea cineva că el a ținut cu Craiova care a murit. Steaua a murit?
 

Ăăăăă. E o întrebare foarte frumoasă, dar e și greu de răspuns la ea. Poți să spui că o echipă a murit în momentul în care niște generații nu se mai bucură de echipa respectivă și nu mai vor să țină cu ea. Noi suntem steliști pentru generația mea, care a crescut cucâștigarea Cupei Campionilor. De la 6 ani până la 10 ani, eu am văzut Steaua câștigând Cupa Campionilor, mergând în semfinale încă o dată, apoi iar în finală, chiar dacă a luat-o cu 4-0 a doua oară, nu contează. Era în finala Cupei Campionilor Europeni! Supercupa Europei câștigată, finală de Cupa Intercontinenală. Păi și generația asta cu cine să țină? Să se bucure că i-am bătut pe Plzen?
 

Au avut o semifinală de Cupa UEFA.
 

Da. Și acolo s-a mai născut o nouă generație de steliști. De atunci, cred că Steaua este moartă, până va învia cu o performanță notabilă.
 

„Finală de Europa League în 2018? Mă îndoiesc”
 

Poate în 2018 cu o finală de Europa League, cum zice Dan Petrescu...
 

Mă îndoiesc. Accesul este din ce în ce mai dificil. Vrei să stai la masă cu bogații, să mănânci cu ei, trebuie să fii bogat, să bagi bani. Să bagi bani într-o ecuație matematică și economică de natură extrem de corectă și ușor futuristă, adică să vizionezi ce se va întâmpla peste ani. Altfel, vom ajunge la aceeași discuție: „Îl iau p-ăla, îl dau p-ăla” Barcelona nu face bișniță. Ca să câștigi Europa League, trebuie să muncești cinci-șase-șapte ani ca să formezi o echipă. Nu pot să zici că eu l-am adus p-ăla și pe ăla și, gata, câștig Europa League. Nu numai de Steaua e vorba, e valabil oriunde. Păi Lucescu pentru a lua Cupa UEFA cu Șahtiorul a muncit niște ani buni. Nu merge ca la noi. La Galatasaray, când a luat Cupa Cupelor, vorbim de niște oameni care au fost pe la Barcelona și pe la Real Madrid.
 

„Țin cu Lăcătuș!”
 

Cu Steaua Armatei ții?
 

Țin cu Lăcătuș. Dacă e prietenul meu, prietenia bate tot. Îmi doresc să fie create niște legi care nu pot fi încălcate. Și-atunci, vom funcționa normal. Noi tot timpul ne gândim cum să mai facem câte-o anexă la anexă. În mod normal, legea-i lege. Noi vrem s-o fentăm, s-o driblăm. Noi tot timpul driblăm ceva, până ajungem pe teren, iar acolo unde trebuie să driblăm, nu o facem.
 

Ce părere ai de ce se întâmplă la Dinamo? Crezi că se va desființa?
 

Dacă galeria lui Dinamo, pe care eu o respect, pentru că e o galerie frumoasă, a ajuns să scrie mesajul „Ne e dor de voi”... Și dacă mă uit că au fost 12.000 de oameni la CSA cu Academia Rapid... Unde s-au strigat toate scandările alea de pe timpuri, cu Lăcătuș, cu Pancu, și unde s-au aruncat petarde pe teren... Aia înseamnă să simți că te duci pe stadion la fotbal. Dacă nu, suntem niște simpli cetățeni.
 

„Mi se pare ciudat să se parieze pe cartonașe”
 

Suntem la un site de informații pentru pariori. Știi că s-a pariat și pe câștigătorul Eurovision?
 

Da, știu. Mi se pare o chestie firească. Mi se pare ciudat să pariezi că o să ia unul galben până în minutul 80. Aici mi se pare ciudat. Asta e dependent de voința noastră. Dacă vreau să iau roșu, iau roșu, mă uit la ceas și-ți spun în ce minut și chiar în ce secundă. Că mă duc și-i dau unuia două palme pe teren și iau roșu diect! Adică ăsta nu mai e pariu.
 

Șumudică e un mare parior. Se împacă antrenoratul cu pariurile?
 

Da, pentru că pariurile se fac de către două tipologii. Prima tipologie este omul care joacă matematic, ritmic, iar a doua – omul care se pricepe. Că n-o să se ducă unul care habar nu are de fotbal... De ce nu pariem pe scrimă? Fiindcă nu ne pricepem!
 

În regulament scrie că oamenii cu funcții oficiale în fotbal nu au voie să parieze.
 

Poate să-i parieze oricine. Chiar nu găsește oricine din lumea fotbalului să pună pe cineva spă-i parieze? Astea sunt așa, ca să ne distrăm unii cu alții, să ne mințim.
 

Pariezi? Mergi la cazino?
 

Nu. Eu jocuri de noroc, în afară de table, nu știu.
 

Loz în plic?
 

Mai iau lozuri și loto pentru fii-mea, când ieșim la cumpărături. Dar mai mult de 10 lei n-au intrat în posesia noastră.
 

„Când faci blat pentru pariuri, n-ai ce să cauți în sport”
 

Ce părere ai de blaturile pentru pariuri, câteva dovedite și în România?
 

Eu cred că atunci când faci blat pentru pariuri nu vrei să faci performanță. Și-atunci n-ai ce să cauți în sport. Dacă te apuci de sport să faci pariuri, mai bine te apuci de pariuri și faci bani. Dacă vrei pariuri, stai, fă algoritmic, am înțeles că ies și că sunt oameni care trăiesc din pariuri. E ca la bursă. Dacă te-ai apucat de sport, fă frate sport!
 

Pe naționala României ai paria pentru calificarea la Euro 2020?
 

Nu. Eu nu cred că vom putea face ceva fără o politică a federației, a cluburilor, a întregului fotbal românesc, care să aibă ca scop calificarea la Campionatul European. Dacă joci bine aici și ai rezultate, vin și banii.
 

Cu sportul românesc ne mai revenim?
 

Un copil trebuie crescut și direcționat către sport de la școală. Făcut câte un dosar la fiecare și după aia, în clasele 5-7, văzut către ce sport ar putea fi direcționat, iar în clasa a 8-a să vină un antrenor care să spună: „Pe ăsta îl iau la rugby, pe ăsta la fotbal”. În momentul ăla, putem să ne mai gândim la niște performanțe. Nu putem funcționa, pentru că societatea nu mai este bazată pe talent. Avem nevoie să implementăm un sistem care să fie funcțional.
 

„Se poate face ceva în sport, dar depindem de cei care conduc”
 

Sunt speranțe să se facă ceva în sportul românesc
 

Eu am speranța că se poate face ceva, dar depinde de cine conduce sportul.
 

Avem nevoie de oameni specializați sau de foști mari sportivi la conducere?
 

Ne trebuie orice experiență, a oricui. Dar trebuie să funcționăm după manualul din 2020. Nu mai putem funcționa după cel din 1970. Avem nevoie de experiența și de expertiza unor oameni care au trecut pe-acolo și de experiența și de expertiza unor oameni care s-au școlit pentru a crea sportivi de performanță. Trebuie să funcționăm toți, ca un mecanism, ca o fabrică, iar aceasta trebuie să producă.