Marian Ivan, colegul de cameră al lui Hagi la CM 1994: „De la 8-10 abdomene pe zi, am ajuns la 1.000 la echipa națională! Am făcut superpregătire pentru Cupa Mondială”

Marian Ivan (50 ani) este unul dintre numele de legendă ale fotbalului brașovean, fiind unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei de la poalele Tâmpei după anii 90. Tot de la FC Brașov a prins și Cupa Mondială din 1994, unde l-a avut coleg de cameră chiar pe marele Gigă Hagi. Atacantul se află azi într-un club de patru jucători, alături de Adamache, Pescaru și Ivăncescu, care au ajuns la un turneu final fiind legitimați la FC Brașov. Din păcate, doar Marian Ivan se mai află în viață.

„Am rămas același om, sunt în fenomen ca observator LPF, fotbalul este viața mea”, ne-a relatat Marian Ivan, jucător care a evoluat mai bine de 10 ani la cel mai înalt nivel și nu a suferit nicio accidentare! O singură mare durere are în suflet, faptul că fotbalul de mare performanță a fost ”alungat” de autorități.

Temele de discuție pentru interviu au fost despre cariera lui, despre fotbalul din Brașov și despre pariurile sportive. „Hai să începem invers...”, a fost reacția lui Marian Ivan la startul dialogului.

Foarte bine, să vorbim de pariuri sportive la început...


Nu am jucat în viața mea la pariuri și nici nu o să joc. Unii nu mă cred, dar, dacă îmi dai un bilet câștigător în mână, nu știu dacă e așa sau nu. Te rog să mă crezi! Poate că sunt de modă veche, dar nu am încercat niciodată jocurile de noroc. Doar rummy am jucat în cantonamente și, când pierdeam, mă evervam și aruncam tabla, poți să întrebi și colegii. Nu mi-a plăcut să pierd.

Deci nu te „prinde” domeniul...


Nu, nu! E simplu la mine. Am avut alte hobby-uri, am făcut de toate, dar jocurile de noroc nu m-au atras niciodată, spre suprinderea multora. Mă mai întreabă unul și altul meciuri, dar eu de unde să știu?

Hai să trecem la fotbalul din Brașov, ești o legendă acolo. Cum percepi tot ce se întâmplă acolo?



Eu am venit cu inima deschisă la Brașov, în 1991, după un cantonament cu Steaua la Forban. După un meci amical cu FC Brașov, am început aici marea aventură în fotbal. Nu-mi pare rău de nimic, am găsit niște oameni extraordinari, public nu mai spun, iar orașul este cel mai frumos din România. O spune unul care nu e născut și nu e crescut în Brașov, dar îmi place să afirm că singura mea rudă de sânge din localitate este fotbalul. Am rămas aici datorită fotbalului, orașului, oamenilor de aici. Eu și soția suntem din București, veneam doar în tabere la munte.

Fotbal adevărat, cu stadionul plin

Doar că ruda ta de sânge este într-o mare suferință azi...


Mă doare ce se întâmplă acum, pentru că a dispărut echipa mea de suflet. Dar sper ca în viața asta să mai apuc să văd echipa fanion a orașului, în primul rând în Liga 1 și apoi și în cupele europene, cu stadionul plin. Așa cum era odată, când lumea nu voia să mai plece de la stadion după terminarea jocurilor. Fotbal adevărat! Atunci aveam și 4-5 echipe în liga a doua, care alimentau FC Brașov. Se crease un brand Steagu’ și restul afluenți ai Dunării, ceea ce nu mai văd azi. Eu iubesc clubul și orașul acesta necondiționat, probabil că alții au iubit numai condiționat, au fost interesați numai de bani. Eu am adus bani la echipă prin vânzarea mea. Și în 1994, când am plecat la Dinamo și a fost cel mai mare transfer din fotbalul românesc, dar și în 2001, când am plecat în China.

Cât a plătit Dinamo atunci pentru tine?


Nea Romică știe (n.r. - Pașcu), pentru că nu prea se dădeau sumele atunci. Dar știu că ziarele au scris la vremea respectivă că a fost cel mai mare transfer. Plus, la schimb, au ajuns mai mulți jucători de la Dinamo. În sfârșit... Eu chiar am jucat cu sufletul, la fel ca și colegii mei, am făcut performanță. Sunt un nebun care în 1998 am venit de la Dinamo în liga secundă, la 28-29 ani, să promoveze cu echipa. Antrenor era Cornel Țălnar, iar președinte Paul Enache. Apoi, am mai avut parte de încă doi ani frumoși în Liga 1, până să plec în China, perioadă în care am fost și în Cupa UEFA, am fost și căpitanul echipei.

Ce s-a ales de ultima generație de aur a Brașovului, cea care a reușit să aducă Internazionale la Brașov în 2001?


În afară de Dani Isăilă, care a rămas în fenomen, pot să pun că și eu sunt în fotbal, pentru că sunt de 6 ani observator LPF, mai este Mihai Stere, care când și când antrenează. Cred că Brașovul avea nevoie de noi, dar nu ni s-a oferit nicio șansă. Am lucrat puțin la Colțea Brașov. Întotdeauna am spus că foștii jucători trebuia să avem o academie de fotbal, să avem o echipă în liga 1, iar fiecare, în funcție de abilități, să fie antrenor la echipa mare, la copii și juniori, în conducere, în administrație. Dar dacă nu ni s-a oferit șansa... Mie mi s-a oferit șansa prin concurs să devin observator LPF, când a venit Gino Iorgulescu, și am reușit. Am învățat ca la Bacalaureat, pentru că este o meserie diferită. Nu s-a născut nimeni învățat, dar oferă-i șansa! Păi acum ce să facem, văd că pe la Brașov conduc tot cei pe care eu i-am găsit când am venit prin 1991. Este incredibil! Păi rândul celorlalte generații când mai este?

Problema e că nu știu ce mai conduc, pentru că echipe nu mai sunt, decât o formație înființată de suporteri, pe care au dus-o până în liga a treia. Și, bineînțeles, echipa făcută din nou de Primărie în Liga a 4-a, după ce a contribuit la dispariția altor două din primul eșalon...


Eu respect foarte mult ce au făcut suporterii, eu și datorită lor am rămas în Brașov. În afară de echipa lor, sunt doar formații în Liga a 4-a. Eu când am jucat la FC Brașov, nici nu știam ce echipe sunt în liga a 3-a, a 4-a în județul Brașov. Îmi pare rău că spun asta, dar nu știam. În afară de liga a 2-a, unde erau și fotbaliști buni. Ne era drag să mergem dimineața la Tractorul, la Metrom, la ICIM. Acum trebuie formată o echipă care să fie a Brașovului, a comunității. Uită-te ce se întâmplă în Liga 1. Fără ajutorul autorităților locale, nu s-a realizat o echipă nicăieri în ultimii ani. Avem cazuri precum Craiova, Chiajna, Voluntari, toate sunt cu sprijinul Primăriilor. Cu excepția a 3-4 echipe în Liga 1, toate au fost cu ajutorul autorităților. Problema este că trebuie să se vrea. Eu sunt născut lângă Clinceni, nu am crezut niciodată că o echipă de aici, dintr-o localitate cu 5.000 de locuitori, va ajunge în Liga 1. Și Brașovul, cu 300.000 de locuitori, nu poate avea o formație la acest nivel. Iar Clinceni are și stadion, l-au jnaugurat acum.

„Fotbal fără suporteri nu se poate!”

Cam trist pentru un oraș ca Brașov...


Nu că sunt eu acum la Brașov, dar aș vrea să redeschid pofta asta de fotbal aici. Sportul în general este un ambasador, te promovezi mai repede așa. Donald Tusk de la Uniunea Europeană, când a venit în România, de Duckadam și-a adus aminte, de nimic altceva. Este nevoie de fotbal în Brașov, avem ceva timp de când nu mai avem echipă. De ce ne chinuim să facem acum șapte echipe, când oricum nimeni nu este continuatoarea FC Brașov, nu are nimeni palmaresul! Acești minunați suporteri s-au străduit să facă ceva, dar nicăieri în lume nu există o echipă susținută numai de fani, nu există așa ceva. Ei au rolul lor, dar trebuie sprijiniți. Și pot să aibă un reprezentant într-un club puternic, pentru că fotbal fără suporteri nu se poate. Eu încă mai sper, vreau să stau și în loja unui stadion din Brașov plin cu suporteri și cu o formație de Liga 1, ca să nu spun de cupe europene. Vreau să regăsesc fotbalul brașovean unde l-am lăsat. Eu am plecat în 2001, când jucam cu Internazionale. Acolo am lăsat eu fotbalul brașovean. Între timp, uite unde a ajuns. Nu am nicio putere, nici dacă aș câștiga la loto nu aș avea putere să fac eu echipă. Este vorba de bani, de implicare. Că poți să ai 1 milion de euro, dar dacă nu știi să te îmbraci. Cam asta este pe la Brașov.

Te simt plin de pasiune când vorbești de fotbal, la fel ca atunci când erai jucător activ. Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai reîncepe tot cu fotbalul?


Da, tot fotbal, pentru că nu mă văd făcând altceva. Am ajuns la 50 de ani și nu lucrez în alt domeniu, cu toate că, fără falsă modestie, am avut capacitatea de a lucra și în alte domenii. Eu parcă m-am născut cu mingea la picior, nu mi-au plăcut nici alte sporturi. Tot ce-mi place pe pământul ăsta este fotbalul, nu am vrut să încurc lucrurile. Mi-am dat toată silința mea și am ajuns până la echipa națională, am parcurs toate etapele. Și să știți că m-am chinuit mult să ajung fotbalist.

La ce te referi mai exact?


Eu, la 10 ani, plecam de dimineață și mă întorceam seara acasă, când nu circulau mașinile. De multe ori, făceam 10 kilometri pe jos, că era iarnă, că era vară. Îmi făceam lecțiile în cabină la Steaua, pentru că nu mai aveam timp să ajung acasă, iar apoi să plec și la școală. Toate culminând cu spusele tatălui meu, că dacă am venit cu note sub 8, să nu mai audă de fotbal, pentru că nu este o meserie și trebuie să învăț. Am muncit mult să ajung fotbalist.

Totul efortul ți-a fost răsplătit, pentru că în 1994 ai făcut parte din echipa națională care a obținut cel mai mare rezultat al fotbalului românesc la un turneu final.




Da, fac parte din cea mai frumoasă pagină a fotbalului românesc la nivel de echipă națională și sunt mândru de asta. Sunt bucuros că sunt contemporan cu Hagi, cu acea generație, să-ți găsești locul printre așa nume mari. Și să știi că nu am fost întâmplător acolo, am fost în turneu de pregătire, am fost urmărit, a fost un lot lărgit, eu în acel an am avut un sezon extraordinar la FC Brașov, cu goluri multe, echipa a jucat foarte bine, pentru că nu poți de unul singur. Colac peste pupăză, am mai stat și cu Gică în cameră pe parcursul întregului turneu.

Cum ai primit vestea că mergi la turneu final?


Să o luăm cu începutul. În tot acel an, i-am spus prietenului meu Jonny Ene, cu care am jucat de la 10 ani la Steaua și am venit împreună la FC Brașov, că aș vrea să prind naționala. De fiecare dată îi ceream să mai stăm 45 de minute, o oră după antrenamente pentru șuturi, etc. La un meci cu Inter Sibiu, cu echipa bună, cu Radu Niculescu, Tâlvan, Ritli, am câștigat cu 3-1, iar eu am marcat toate cele trei goluri, am avut o evoluție extraordinară. La meci a fost supervizor Gabi Balint. Iar în ultima etapă, la Sportul Studențesc, i-am dat gol și lui Răzvan Lucescu, iar atunci a fost și nea Puiu Iordănescu la meci. Pe urmă a venit convocarea pentru lotul lărgit, cu cantonament în Italia, cu multă muncă. Spun doar atât, eu veneam de la 8-10 abdomene pe zi și am ajuns la 1.000 la echipa națională! Îți dai seama ce pregătire am făcut.

„Am fost răsplătit de Dumnezeu și de fotbal”

Iar în ziua când ai fost anunțat că mergi la Cupa Mondială?


Am simțit că tot ce am făcut eu în fotbal nu a fost în zadar, cu lecțiile făcute prin cabină, cu mersul pe jos câte 10 km, chestii care nu s-au văzut, dar pe care le-am simțit pe pielea mea. Am fost răsplătit de Dumnezeu și de fotbal. Mereu i-am spus lui Jonny Ene că am și eu o șansă, dar trebuie să joc bine și să dau goluri. Presa a observat, dădeam goluri aproape în fiecare meci, am avut un an constant bun. A fost o mare performanță, să ajungi la Cupa Mondială de la o echipă precum FC Brașov.

Tot legat de Cupa Mondială din 1994, al doilea lucru de care vreau să te întreb, cum s-a nimerit să stai tocmai tu în cameră cu Gică Hagi?


Eu stăteam cu Radu Niculescu, Gică îl avea coleg pe Neluțu Sabău. S-au accidentat ambii, iar Hagi a fost de acord sau cred că el a propus să stăm împreună. Pentru mine a fost cea mai mare onoare. Și acum ne mai întâlnim, am mai fost observator la meciurile echipei Viitorul și chiar mi-a făcut plăcere să ne revedem, să povestim. Iubește foarte mult Brașovul și asta mi-a spus: „Fă ceva la Brașov! De ce nu e fotbal acolo, implică-te, mergi la oamenii care au posibilitatea să facă una, alta”. La toți ne spune, haideți în fotbal! Toți mă întreabă ce faci cu Brașovul tău? De ce nu aveți fotbal. Toți sunt de acord cu mine că Brașovul este cel mai frumos oraș din țară. Spune-mi un oraș puternic, cunoscut din afară care nu are echipă de fotbal (n.r. - revine la subiectul care îl doare cu o voce destul de gravă)? Lumea respiră fotbal, ăia așteaptă ani de zile să aibă șansa la un abonament la meci, iar noi unde suntem? Incredibil!

„Puteam învinge și Brazilia!”

Mai bine să revenim la momentele acelea plăcute, din 94. Cum s-au trăit marile victorii cu Columbia, cu Argentina la hotel, în camere?


Noi poate nu am realizat la vremea respectivă ce mare performanță s-a realizat, eram setați doar pe fotbal. Spun noi, pentru că eram un grup unit. Și ce mari fotbaliști aveam, Răducioiu venea de la Milan, Hagi a fost la Real Madrid... Eu care eram rezerva lui Răducioiu veneam de la FC Brașov. Când ne prezentau pe fiecare în parte și echipa de la care venim, îmi spuneau Marian Ivan Brașov. Credeau că e numele meu întreg, așteptau să vadă de la ce echipă vin. Băieții noștri veneau de la AC Milan și alte echipe importante și eu eram jucător de la FC Brașov. Urmașul lui nea Nicki Pescaru, Adamache și Ivăncescu, atâția am fost la un turneu final fiind legitimați de la FC Brașov. Am mai rămas doar eu în viață. Cum trăiam? Aveam senzația că ne putem bate cu orice echipă. Am învins vicecampioana mondială Argentina, am răpus echipa gazdă. Puteam să batem orice echipă, chiar și Brazilia. A fost acea lipsă de concentrare pe finalul partidei cu Suedia. Dacă ajungeam în semifinale cu Brazilia, eu cred că se juca, atinsesem un nivel foarte înalt, simțeam și eu în propriile mele puteri, că dacă intru în teren pot face față. De la 7-8 abdomene, ajusesem la 1.000 la națională, eram foarte bine pregătiți, un detaliu foarte important.

Hagi cum era văzut?

Era o coadă la noi, la un moment dat îmi era și frică să ies din cameră. Toți reporterii, fotografii erau după Hagi, a fost Mondialul lui. Era coadă de ziarișți, parcă eram în Nea Mărin Miliardarul, cu reporterii alergând după Amza Pellea. Așa erau scenele din hotel și am fost direct implicat (n.r. - se amuză). A fost o experiență unică, mă bucur că am reușit să reprezint Brașovul la cea mai înaltă competiție din lumea fotbalului.

Te-ai reîntors la Brașov...


Nu vreau nimic, mă respectă lumea și acum, după aproape 20 de ani de când m-am lăsat, au trecut vreo trei generații de atunci. Dar aș vrea să respectăm în primul rând fotbalul la Brașov, să revenim cu picioarele pe pâmânt. De la o echipă care dădea jucători la Cupe Mondiale, acum am ajuns să ne batem pe la Berivoi, Voila, Homorod și alte comune. Nu am nimic cu aceste localități, dar păcat!

În final aș vrea să te întreb dacă azi este vreun atacant care îți place din România, care crezi că s-ar potrivi stilului tău?


Aș vrea să încep cu cei care ne-au fost exemple, precum Ronaldo, brazilianul, mie mi-a plăcut mult Paulo Rossi. Mi-a plăcut golul și i-am urmărit pe toți, erau Van Basten, Batistuta, cu care ne-am întâlnit în joc direct, pe care l-am văzut atât de aproape de mine. Acum avem o națională bună la tineret, îmi place de Pușcaș, dar și de Adrian Petre. Îmi plac atacanții care marchează, este logic. Îmi place și Keșeru. Mi-aș dori să avem performanțe. Cum zice și Gică Hagi, talente avem, dar, dacă o floare nu o uzi, dacă un pom nu îl tunzi, dacă nu ai grijă de el, nu îți dă rodul care trebuie. Nu suntem un pământ arid aici, dar trebuie să avem grijă și răbdare.

Interviu realizat de Marius Huțu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi