Manolo Terzian, comentator Eurosport: „Dacă vrei să câștigi la pariuri, trebuie să respecți cu strictețe regulile din decalogul pariorului!”

Emanuel „Manolo” Terzian (49 de ani) este jurnalist sportiv din 1993. A lucrat mai întâi la Sportul românesc, apoi la Prosport, a făcut emisiuni la Sport.ro, iar acum comentează fotbal și ciclism la Eurosport. Am vorbit cu el despre fotbalul de la noi, despre cel internațional, despre ciclism, blaturi și, bineînțeles, pariuri. Merită să citiți interviul de mai jos:
 

De unde vine Manolo?
 

Prima oară când am călcat într-o redacție, la Sportul românesc, m-au luat ucenic la secția de Fotbal internațional, iar Mihai Ciucă, cel care era șeful secției, mi-a spus așa. Emanuel era un nume prea lung. Acasă mi se spunea Emi.
 

Comentezi de mulți ani ciclism la Eurosport. Se fac blaturi pentru pariuri în acest sport?
 

A fost un singur caz de blat dovedit în ciclism, în ultima vreme, dar nu pentru pariuri. A fost o cursă în Belgia, Liege-Bastogne-Liege, în 2010, în care scăpaseră doi estici, Vinokourov din Kazahstan și rusul Kolobnev. Ciclistul din Kazahstan i-a propus rusului 100.000 de dolari ca să îl lase să câștige. Era disperat să câștige o cursă pentru că fusese suspendat pentru dopaj, abia revenise, avea nevoie de rezultate, de credibilitate. Autoritățile belgiene au descoperit apoi niște mailuri și ordine de plată, prin care s-a achitat acea sumă.
 

Am văzut că se pariază, casele de pariuri au oferte pe Turul Franței...
 

La mai multe curse sunt oferte.
 

„E greu să aranjezi ceva la ciclism”
 

Nu se vorbește încă de Mafia pariurilor în ciclism...
 

Nu s-a descoperit niciun caz. E mult mai greu să aranjezi ceva, sunt 200 de oameni care participă, e dificil să știi câștigătorul. Mai e un zvon, nedovedit, că Marco Pantani a murit după o intervenție a Mafiei. S-ar fi făcut pariuri la negru, multă lume a pariat la negru că Marco Pantani va câștiga ediția din acel an a Turului Franței și se pare că s-ar fi implicat Mafia, pentru că ar fi pierdut foarte mulți bani. La un control antidoping i-ar fi descoperit niște probleme și atunci l-au retras din cursă, l-au eliminat. Sunt doar zvonuri, nu s-a dovedit nimic. În partea cealaltă, la tipul din Kazahstan cu rusul, procesul e pe rol în Belgia. Abia acum a fost dovedit și a ajuns în Tribunal.
 

Ce îți place mai mult, ciclismul sau fotbalul?
 

Mă pui în dificultate aici! Pffffaaaa! Ce se-ntâmplă... Ciclismul este o iubită mai nouă. Cu fotbalul poate că am ajuns undeva la saturație. De multe ori, nu mă mai uit la anumite meciuri, deși nu e bine. Ar trebui să văd absolut tot ce se poate, dar, uneori, sunt până peste cap. De ciclism, încă nu m-am plictisit.
 

De unde a venit dragostea asta pentru ciclism?
 

Prin anii 90, vecinul meu de la etajul 4 și-a pus antenă parabolică și a băgat firul prin antena colectivă, care mai exista pe atunci. Așa aveam și noi acces la posturi străine. Atunci am văzut Giro pe posturile italiene și am rămas surprins. Mi-a plăcut foarte mult și am început ăs urmăresc acest sport.
 

În România de ce nu avem cicliști care să aprticipe la Turul Franței?
 

Avem doi cicliști la nivel mare, nu cel mai mare. În Turul Franței, încă nu, dar în Turul Italiei a fost. Cel mai bun ciclist al nostru evoluează la o echipă din Italia. De ce nu avem mai mulți? Pentru că e un sport destul de scump. Îți trebuie echipament, biciclete, niște drumuri, iar noi nu prea avem. Și gândește-te ce s-a întâmplat cu toate celelalte sporturi în afară de fotbal, care supraviețuiește la un nivel pentru că îl ajută televiziunile. Mai toate cluburile de la noi trăiesc din drepturile tv. Restul contractelor de sponsorizare și ce mai adună ele sunt sub 25 la sută. Fotbalul supraviețuiește grație televiziunilor, deci grație suporterilor. Dacă suporterii nu s-ar uita la meciuri, nici televiziunile n-ar mai cumpăra. Or, celelalte sporturi au fost toate în regres. Și nici n-o să ne ridicăm. De ce? Pentru că am pierdut o tradiție, am pierdut niște antrenori foarte buni. Pe măsură ce trece timpul, aceștia se retrag...
 

„Lumea întreagă e stadionul ciclismului”
 

Cum ai atrage un tânăr să se uite la Turul Franței?
 

Păi cred că asta facem deja. În primul și în primul rând, te atrag peisajele. Și nu vorbesc doar de Turul Franței. Acesta este vârful. Dar sunt o mulțiem de alte curse interesante. Cred că avantajul ciclismului ăsta e. N-are o sală, un stadion, un bazin pe care să se desfășoare, să fie același din două în două săptămâni, cum e la fotbal, de exemplu. Lumea întreagă este stadionul ciclismului! Ăsta e marele avantaj. Poți să vezi locuri noi. O mulțime de oameni ne scriu pe facebook că s-au îndrăgostit de ciclism privind mai întâi peisajele și, ușor-ușor, au început să deslușească și celelalte secrete ale acestui sport.
 

Parcă nu erau atât de frumoase filmările acum mai mulți ani...
 

A crescut tehnologia, a crescut și „know-how”-ul oamenilor...
 

Totuși, mi se părea plictisitor până la un moment dat.
 

Ei, nu părea plictisitor! Gândește-te ce comentarii spumoase făceau Naum și Banciu! N-aveai cum să te plictisești cu ei acolo. Plus că organizatorii curselor și-au dat seama ce potențial are ciclismul în a promova anumite zone, orașe, regiuni. Și-au dat seama că pot atrage turiști cu ciclismul și-atunci au dezvoltat foarte mult partea asta extrasportivă. Dacă treci la 200 de metri de podul nu știu care, se duce cineva și ți-l arată cu elicopterul. Dacă treci pe lângă catedrala cutare, se duc și o filmează, chiar dacă ea nu este pe traseul propriu-zis. Și-au dat seama ce potențial au de a face reclamă turismului, și-atunci fiecare țară e interesată să-și arate frumusețile la televizor, pentru a atrage turiști. E o chestie economică până la urmă.
 

Adică lumea se uită mai mult pentru peisaje și mai puțin pentru ciclism?
 

Așa încep. Și apoi îi învață și pe sportivi. E mult mai greu la ciclism, pentru că n-ai două echipe cu rezerve și atât. La un meci de fotbal, trebuie să știi maxim 50 de persoane. Aici ai un pluton de 200 și încă 200 care nu concurează în cursa asta, dar vor concura mâine în altă țară. În total, sunt vreo 500 de cicliști pe care trebuie să îi știi.
 

Și îi știi pe toți?
 

Trebuie să știi câte ceva despre fiecare sau măcar, cum spuneau ziariștii de la care am învățat și noi meserie, nu trebuie să ai totul în cap, ci să știi unde să cauți.
 

Ai încercat să prepari vreodată una din rețetele pe care le spui când comentezi ciclism?
 

Da, da. Dar nu mi-au ieșit, fiindcă n-am talent deloc la bucătărie. N-are niciun gust. Ba nu pun sare câtă trebuie... Plus că mi se par niște lucruri atât de neimportante în rețetele alea, încât sar peste ele. Ori nu îmi place mie ingredientul respectiv, ori trebuie să le fac la tigaie, iar eu le fac la grătar, ca să nu pun ulei. Sau zice: după ce ai frământat nu știu ce, trebuie să lași la frigider. Iar eu nu mai stau o juma de oră ca să las chestia aia la rece. Și bineînțeles că, dacă nu respecți exact rețeta, nu iese. Dar să știi că doar de două ori am încercat și după aia am zis că n-are rost.
 

Instituții de presă manevrate politic sau economic
 

Ești ziarist de un sfert de secol. Te-ai apuca din nou de jurnalism?

Dacă aș începe în 2017, nu, nu m-aș mai apuca. Se pare că a decăzut destul de mult. Îți oferea un anumit statut în 1993, când am început eu meseria de ziarist. Era cool. Acum nu mai e, poate și din vina noastră. Au fost atâtea instituții de presă manevrate sau create cu un anumit scop, fie politic, fie economic, încât credibilitatea presei a scăzut foarte mult. Poate c-avem și noi greșelile noastre, voluntare sau involuntare, dar îmi place să cred că am greșit mai puțin decât alții. Sau poate am fost folosiți fără să ne dăm seama.
 

Episodul cu Ioan Becali a fost cel mai greu moment al carierei?
 

Aș zice cel mai neplăcut. Mulți au văzut doar episodul de pe youtube sau care circulă pe net, de 30 de secunde sau un minut. N-au văzut emisiunea, ca să-și dea cu părerea. Am citit comentarii de genul: „Bine i-a făcut! De ce l-au invitat? Că era un nu știu cum și-un nu știu ce”. Dacă ar fi văzut emisiunea, ar fi observat că i-am adresat foarte multe întrebări despre Dosarul transferurilor, care era la prima instanță. Ei bine, iată că viața a arătat ce s-a-ntâmplat acolo, cu decizia din Justiție, cu ce-a fost la prima instanță, cu mituirea judecătoarei. Ioan Becali era învățat să vină la emisiune și să-i fie puse întrebări despre cum vindea bilete la Patria, cum a trecut Dunărea pe un cauciuc, întrebări care să nu-l deranjeze. Ori întrebările mele se pare că au deranjat și au generat acea reacție. Eu am încercat doar să-mi fac datoria față de publicul meu, pentru că atunci aia era problema care ardea în legătură cu personajul respectiv.
 

Pedeapsa pe care a primit-o Ioan Becali în instanță ai luat-o și ca pe o răzbunare?
 

Nu, nicidecum. Crezi că m-a încântat cu ceva că el a ajuns la pușcărie? Nu. Din păcate, oamenii tratează superficial astfel de episoade. „Ia uite, bă, l-a scuipat și p-ăla” și trec mai departe, își văd de viața lor, pentru că îi afectează foarte puțin, dar rețin episodul și numele tău devine controversat: „A, ăsta-i ăla pe care l-a suipat Becali”. Dar de ce l-a scuipat Becali? „A, păi ce mă interesează pe mine?”
 

Citat din Ioanițoaia: „În meseria de ziarist, timpul muncii e tot timpul”
 

Ce i-ai recomanda unui tânăr care vrea să se facă jurnalist?
 

Cred că sfaturile mele sunt așa, degeaba. Sau sugestii, că nu-mi permit să dau sfaturi. Pentru că o să vin cu niște prostii. Oamenii se-așteaptă, mamă, secretul meseriei, faci așa din degete și gata. Tu știi foarte bine, că am lucrat prin aceeași redacție pe la începuturi. Să stai de dimineață până seara în redacție...
 

Aaaa, păi gata, i-ai pierdut!
 

I-am pierdut, nu? Dacă vrei să te apuci de asta, uite, dau un citat de la Ovidiu Ioanițoaia, că de la el am învățat și noi, care spunea atât: „În meseria asta, timpul muncii e tot timpul!” Adică noi stăm aici și bem o limonadă și o cafea și facem interviul ăsta la o terasă. Dacă se-ntâmplă ceva lângă noi, trebuie să fim în alertă și să mirosim numaidecât. Și atunci când ești cu familia undeva și te relaxezi, ești în ziua liberă, tu, de fapt, trebuie să fii cu ochii deschiși, să vezi ce se întâmplă în jurul tău, pentru că un potențial subiect poate trece pe lângă tine.
 

„Daum m-a șocat ded la primuil meci”

Îi poți caracteriza pe Daum?
 

Credit foto: Mircea Rosca / www.SPORTPICTURES.ro

Un tip în care am avut mare încredere când a venit, când l-am ascultat prima oară și care, am constat ulterior, m-a mințit de la început. Pe mine m-a șocat de la primul meci, când am văzut alcătuirea formației, cu Bicfalvi pe dreapta, acolo, cu Săpunaru în linia de mijloc... Păi să te uiți la meciul ăla și în special la Săpunaru, 90% din pasele lui au fost înapoi sau în lateral. Mijlocaș central. Asta cred că spune foarte multe. Vorbeam cu Lucian Lipovan, el avea niște informații din interiorul naționalei, și îmi spunea la o cafea: „Acordă-i și tu un pic de credit, că a fost primul meci, nu știa”. I-am spus că nu pot, pentru că dacă a făcut echipa așa, așa o să continue. Mi-am pus o mulțime de semne de întrebare. Recunosc că, eu comentând Bundesliga atâția ani, am devenit un pic filogerman. Îmi plac germanii, filozofia lor despre fotbal, îmi place ce vedeam în Bundesliga. Echipe de mijlocul clasamentului sau chiar de la retrogradare care nu se închideau în careul propriu și încecau să joace, să construiască, să fie ofensive. Germania mi se pare cel mai ofensiv campionat, chiar și peste Premier League, din Anglia.
 

Păi și unde l-am găsit noi pe cel mai neofensiv german?
 

Acuma, dacă te uiți în urmă, vezi niște motive. Omul stătuse doi ani pe bară, pierduse cumva contactul. Ne dăm seama acum, după 10 meciuri, că el atât a înțeles despre fotbalul românesc.
 

„Regula U21 e excepțională”
 

Ce ai observat demn de notat în acești patru ani de când sunt la putere Burleanu și echipa lui?
 

Mi se pare foarte bună regula cu jucătorul sub 21 de ani. Mi se pare excepțională. E discriminatorie, dar... Chiar am citit că unii jucători de la Poli Iași, cei care au peste 30 de ani - Cristea, Frăsinescu, Ionuț Voicu, unii au și plecat de acolo -, au dat în judecată Federația pe motiv de discriminare. Numai că, deja, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-a dat acordul pentru regula asta, a dat un comunicat în care se spune că nu e discriminare și că sunt doar niște germeni. Uite, nu mi-am propus să fac un bilanț al administrației Burleanu, dar cred că sunt lucruri pe care nu le vedem. Să-ți dau ujn exemplu. Ai mai auzit în ultimul timp scandaluri cu Comisia de Disciplină?
 

Au mai fost câteva...
 

Au mai fost câteva, dar eu zic că puține. Mi-aduc aminte în administrația Mircea Sandu, păi dacă nu se dădeau atunci niște decizii, de ne luam toți cu mâinile de cap. Faptul că s-a reglemaentat cât de cât chestia asta, nu zic c-au dispărut de tot aranjamentele, e un lucru bun, dar noi nu-l luăm în calcul pentru că e normal să fie-așa. Da, dar nu era! Hai să comparăm administrația Burleanu cu administrația Sandu! Și-atunci o să ne dăm seama dacă suntem pe plus sau pe minus.
 

Și din punct de vedere al comunicării este o schimbare.
 

Sigur! Bine-nțeles! Foarte mare. Păi mă uit ce departament de comunicare au. Acum să nu se-nțeleagă că sun un trubadur al administrației Burleanu, dar m-ai întrebat de lucrurile bune. Au făcut și lucruri rele. Adică m-au deranjat multe. Îmi place să cred că sunt un observator obiectiv de pe margine, nu țin nici cu unul, nici cu altul, țin cu fotbalul.
 

Numirea lui Daum trebuie să o trecem la rele.
 

N-aveau de unde să știe nici ei. Și în momentul ăla, exista vreo variantă mai bună?

Un român.

Da, au mers pe varianta asta, a unui străin. Trebuia la un moment dat să o încercăm și pe-asta. Pe de altă parte, în momentul în care am văzut grupa, eu am zis că n-avem nicio șansă de calificare. M-am mirat că i s-a pus obiectiv lui Daum să se califice. Polonia și Danemarca porneau cu șanse mult mai mari decât noi.
 

Credit foto: Lukasz Szelag/ HEPTA / SPORT PICTURES

„Bani aruncați pentru imagine”
 

Hai să vedem și ce nu ți-a plăcut la actuala echipă de la conducerea FRF.
 

Centrele de excelență, care au fost pornite cu o intenție foarte bună, sunt niște mari eșecuri. Adică tu vrei să fii competitor în competiția pe care o organizezi. Asta nu se poate! Și ca dovadă, Ministerul n-a dat certificatul de identitate sportivă unei astfel de entități. Acolo au fost niște bani aruncați pentru imagine. Ei asta au vrut să se vadă: „Uite, noi ne ocupăm de tineri”. Da, ocupați-vă, dar într-un cadru legal. Era clar că e un conflict de interese acolo.
 

Cât or fi cheltuit pe proiectul ăsta în acești ani?

Din ce-am citit, vreo două milioane de euro. Nici nu contează de fapt banii, că sunt banii lor până la urmă. Banii federației. Nu de bani, de concept e vorba. Adică ne puteam trezi cu o echipă a Federației în Liga 1? Ei voiau să vândă jucători... Doamne ferește! Federație să vândă jucători! Asta mi se pare o nebunie totală. În plus, nu-mi place că Burleanu, când s-a văzut acolo , a mărit numărul mandatelor de președinte la trei. Nu-mi place că au început cu aceleași măgării de pe vremea lui Mircea Sandu, când se apropiau alegerile. Erau niște criterii pentru candidați de nu le îndeplinea decât Mircea Sandu.
 

Da, acum l-au eliminat pe Lupescu.
 

Lupescu de la UEFA nu e eligibil! Și asta e o nebunie.
 

Crezi că sunt meciuri aranjate pentru pariuri în campionatele puternice? Sunt atâtea câte zice Ștucan?
 

Uite, să știi că mie îmi pare rău de Costin. El face niște investigații foarte bune și foarte amănunțite, dar și-a stricat imaginea insistând pe niște idei care, chiar dacă erau adevărate, lumea nu putea să le creadă. Și acum, nu mai e luat în serios, deși el face în continuare niște anchete excelente.
 

E un ziarist excepțional, dar, din păcate, a și exagerat. La el, orice meci e blat...
 

Păi asta e. Hai să luăm exemplu politica. La un moment dat, viața duce oameni care sunt în aceeași barcă în niște situații și încep să spună ce au făcut împreună. Păi nu s-ar întâmpla la fel și la fotbal, dacă ar fi atâtea blaturi pentru pariuri cât se scrie? Jucătorii vin, pleacă la doi-trei ani. S-ar afla. Ar spune cineva la un moment dat. Ar ieși la iveală. Sincer, suspectez anumite meciuri din diviziile mici de la noi, pentru că acolo jucătorii sunt foarte prost plătiți. Și mai suspectez în campionatele în care jucătorii, de asemenea, sunt prost plătiți. Uite, să luăm Liga a doua din România. Din ce citesc, sunt jucători care au 10-15 milioane salariu.
 

„În campionatele cu probleme financiare, e mai ușor să corupi jucătorii”
 

Și nici pe ăia nu-i iau.
 

Da, îi iau din când în când. Ei văd în pariuri un mod de a supraviețui decent. Cred că în campionatele unde sunt probleme financiare e mai ușor să corupi jucători și să apară astfel de rezultate trucate. De ce-ar face Neymar chestia asta? Și nu neapărat Neymar. De ce ar face Meunier?
 

Și Juventus a fost retrogardată pentru blaturi.
 

Da, dar nu pentru pariuri. Făceau ca să câștige, cu arbitrii, cu...
 

Sau Conte...
 

A, Conte, da. Da, așa e, dar el era la Lecce, la o echipă mică, în orice caz. Atracția banului, probabil că e mare peste tot. Dar eu n-am zis că se întâmplă numai acolo, ci doar că jucătorii neplătiți cad mai ușor în capcană. Dacă ți-e foame, dacă n-ai ce duce acasă, la familie...
 

„Contador, cel mai spectaculos ciclist al vremurilor noastre!”
 

Contador, erou sau trișor?
 

 

Pentru mine, rămâne cel mai spectaculos ciclist al vremurilor noastre. El are eticheta asta de dopat, dar cazul lui de dopaj a fost unul destul de ciudat. S-a găsit foarte puțină substanță, au fost niște condiții, așa, la limită. Dacă era un vârf de unghie mai puțin, nu era dat dopat. Fiind suspendat, lumea i-a pus eticheta că este dopat, dar, îți spun, este cel mai spectaculos ciclist al vremurilor noastre, pentru că, într-o vreme în care ciclismul scăzuse un pic din spectaculozitate, un astfel de ciclist era aur pentru spectacolul sportiv, pentru telespectatori, pentru cei neutri care urmăreau cursa.
 

Din ce-am citit și eu și din ce-am auzit, ideea era că mai toți cicliștii se dopează, pentru că altfel n-ar rezista în curse atât de dure și atât de lungi...

Vremurile astea au fost prin anii 2000. Acum, cred că au trecut și cred că mai sunt cazuri izolate. Ciclismul este cel mai controlat sport din lume. Se fac foarte, foarte, foarte multe controale antidoping. Mult mai multe decât în fotbal sau tenis. Ți-aduci aminte de ultimul control antidoping în România la Liga I? Ți-aduci aminte ce zicea Mitică Dragomir: „Nu dau eu bani pentru așa ceva!”. În tenisul actual, băieții ăștia care joacă cinci ore pe zi, cinci seturi, cum naiba rezistă? Și de Nadal s-a zis. Dar în tenis sunt foarte puține cazuri de dopaj descoperite. De ce? Pentru că se fac foarte puține controale. La ciclism, se fac foarte multe. Sigur că a rămas eticheta din anii 2000 și lumea merge pe ideea asta: „Cine, mă, dopații ăia?”. Încă mai sunt cicliști care se dopează, încă mai sunt depistați, dar nu mai e fenomenul de acum ceva ani. La un moment dat, exista un dopaj generalizat, la fiecare echipă. Însuși doctorul echipei îți spunea cantitățile, cum să faci ca să nu te prindă. Așa se întâmpla în anii 2000. Acum sunt cazuri izolate, a dispărut acest doping de echipă, o mai face pe cont propriu câte un ciclist disperat care simte că nu mai prinde contract anul următor și trebuie să obțină repede niște rezultate.

Pariurile sunt un drog?

Da. Mie așa mi se par, că sunt ca un drog.

Se poate scăpa de dependență? Să pariezi doar de distracție?

Eu am scăpat (râde). Am două rețete: 1. Ia lăsați-vă o perioadă și o să vedeți cât de mulți bani aveți și 2. Am stat și-am gândit la rece. Mie mi se părea că, fiind ziarist, am mai multe informații decât un om de rând și credeam că asta ar trebui să-mi asigure un câștig. Or, lucrul ăsta nu s-a-ntâmplat. De ce? Pentru că nu pariam responsabil. Trebuie să fii rece ca să câștigi la pariuri. De fapt, de ce pariezi?

Să trăiești o emoție...

Ok, atunci continuă cu bilete de 10 meciuri cu cotă peste 2 fiecare și pune 5 lei sau 2 lei, și-atunci e-n regulă. Dacă faci asta, dă-i drumu-nainte, e-n regulă. Dacă pariezi ca să câștigi bani, atunci trebuie să ai o inimă de piatră, rece ca gheața, și să respecți regulile din decalogul pariorului: un meci pe bilet; nu paria mai mult decât îți poți permite; nu paria dedcât o mică parte din bugetul pe care-l ai; nu paria emoțional; după ce-ai pierdut, nu paria ca să te scoți, să-ți iei banii înapoi; nu există meciuri sigure. Eu n-am putut să respect aceste reguli, fiindcă eram emoțional. Și-atunci, am zis: „Dacă pariez ca să mă distrez, merg cu 2 lei”. Dar scăzuse disctracția. Mi-am găsit alte preocupări și mă simt foarte bine.

Cât ai câștigat cel mai mult?

Pe un bilet? La un moment dat, renunțasem. Găsisem o casă pe internet care oferea cote live pentru marcarea unui gol la interval de 10 minute. Cotele erau cam peste 3 și jucam Martingale pe goluri marcate.

Și dacă se termina 0-0?

Era singura variantă în care pierdeai. Sigur că la un meci PSG cu Angers se dădea gol până la urmă, n-avea cum să nu se dea. Cel mai bine era când se dădea prin minutul 60-70, așa, atunci se aduna miza mai mare, pentru că tot dublai, dublai, și-atunci câștigai mai serios.