1. Home »
  2. Interviuri »
  3. Interviu cu președintele ONJN despre subiectele fierbinți ale pariorilor: abuzurile agențiilor, joc responsabil, bet365

Interviu cu președintele ONJN despre subiectele fierbinți ale pariorilor: abuzurile agențiilor, joc responsabil, bet365

Caramavrov
Caramavrov

2019-01-08 20:04:58

image Interviu cu președintele ONJN despre subiectele fierbinți ale pariorilor: abuzurile agențiilor, joc responsabil, bet365

Marius-Sebastian Ionescu este președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc din luna mai a anului trecut. Un interviu cu el este mai greu de realizat decât unul cu președintele țării, Klaus Iohannis. În primul rând, nu a dorit o întâlnire „face to face”. Apoi, a trimis răspunsurile la întrebările noastre la 43 de zile după ce i le-am adresat. Citiți și comentați apoi dacă sunteți satisfăcuți de răspunsurile șefului ONJN.

Câți operatori de pariuri licențiați avem în România? Ce operatori au mai făcut cereri de obținere a licenței? Ce case de pariuri mai au dosare in desfășurare?

Pe piața land-based, activează 24 operatori de pariuri în cotă fixă, segmentul de pariuri online fiind reprezentat de 21 de operatori.

Se preconizează intrarea pe piață și a altor operatori de renume, gen William Hill, Bet-At-Home, Marathon Bet?

Avantajele pe care România le prezintă, cum ar fi conexiunea foarte bună la internet, forța de muncă de bună calitate, specialiștii în domeniul IT, fac din țara noastră o piață cu potențial ridicat în ochii operatorilor online. În privința deciziilor luate de unele entități private, în sensul intrării pe piață, nu ne putem pronunța, decât în momentul în care demersurile în vederea licențierii vor fi încheiate, iar noile licențe vor fi emise, lucru ce va fi comunicat atât de către ONJN, așa cum am făcut și până acum, cât și, cu siguranță, de către operatorii în cauză.

A crescut piața de pariuri în 2018 față de 2017?

Analizând datele existente la nivelul instituției noastre pentru anii 2017 și 2018, vă putem spune că piața a păstrat o evoluție constantă și echilibrată, nefiind înregistrate creșteri semnificative, cum a fost cazul, spre exemplu, în 2015, atunci când domeniul online a fost reglementat și aliniat cerințelor europene.

Cazul bet365

Ce știți despre reintrarea pe piață a bet365?

În acest moment mai există pe rolul instanțelor de judecată două cauze în contradictoriu cu deținătorii platformei bet365. Așadar, un răspuns cert la această întrebare va putea fi formulat numai în momentul în care vom avea o hotărâre definitivă și, bineînțeles, în funcție de prevederile legislative în vigoare la acea dată.

În ce stadiu se află procesul cu bet365? Cine le va plăti despăgubirile jucătorilor?

Pe rolul instanțelor se mai află două cauze, una este în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cea de-a doua se află încă pe rolul instanței de fond Curtea de Apel București. Nu avem cunoștință exact despre ce despăgubiri este vorba, dacă ne referim la cele ce ar putea decurge din convenția încheiată de aceștia și organizator, denumită ”Termeni și condiții”, pe care jucătorii o acceptă la intrarea pe site, menționăm că jucătorul, în momentul în care accesează un site de jocuri de noroc, are obligația de a bifa că a luat la cunoștință de toate condițiile de participare cuprinse în secțiunea T&C, aceasta având caracterul unui contract sau al unei convenții. La momentul acceptării acestor T&C, jucătorul furnizează toate datele necesare (adresă de e-mail, cont, CNP, date de identitate, domiciliu etc). Ca atare, apreciem că jucătorul se va putea adresa instanțelor de drept comun sau organelor competente pentru recupecarea prejudiciilor create de operatorul cu care are încheiat contractul.

De ce și-a pierdut licența BetArena?

Operatorul BETARENA INTERACTIVE LIMITED nu și-a pierdut licența, ci și-a întrerupt activitatea din motive independente de instituția noastră. Din punctul de vedere al ONJN, nu au existat încălcări ale legislației specifice, taxele de licențiere și autorizare sunt plătite la zi. Este o decizie ce ține strict de voința operatorului.

Ce reglementări pregătiți pentru piața de pariuri?

La acest moment, instituția noastră nu a inițiat niciun demers în această privință.

Cazul abuzurilor făcute de agenții

Cum puteți rezolva abuzurile din regulamentele agențiilor de pariuri, gen selfie-uri cu buletinul? Sau limitările drastice ale anumitor agenții? Sau anulări nejustificate de pariuri, blocări de conturi fără argumente?

Măsurile la care faceți referire au fost instituite ca și instrumente de prevenție a unor potențiale fraude, furturi de identitate, existența conturilor multiple etc. Este instituită prin lege obligativitatea operatorului de a lua toate măsurile pentru prevenirea oricărei posibile încălcări sau fraudări. Procesul de verificare al identității este aplicat tuturor jucătorilor care își deschid un cont pe un site online de jocuri de noroc, în vederea prevenirii accesului minorilor și pentru a împiedica orice tentativă de fraudare. După încărcarea documentelor, operatorul face verificarea lor și informează jucătorul în legătură cu validarea contului său. Informațiile solicitate sunt necesare organizatorului de jocuri de noroc în vederea îndeplinirii obligațiilor legale. Trebuie făcută o precizare: solicitările operatorilor privind furnizarea de către jucători a unor informații/documente sunt conforme T&C acceptate la înregistrarea contului de joc. La momentul înregistrării contului de joc, jucătorul are obligația de a parcurge cu atenție această secțiune, în integralitate, întrucât reprezintă un acord legal între titularul contului de joc și respectivul organizator de jocuri de noroc, iar acceptarea acestor T&C confirmă înțelegerea, acceptarea și confirmarea acestor politici de către jucător. În situația în care jucătorul nu este de acord cu vreuna dintre aceste prevederi, este recomandat să înceteze utilizarea platformei respective.

Sancțiuni maxime pentru agențiile care permit accesul minorilor la jocurile de noroc

Ați reușit să faceți ceva în problema minorilor care pariază la agențiile offline?

Accesul minorilor la jocurile de noroc este un subiect foarte serios, ce trebuie tratat cu multă responsabilitate. Având în vedere faptul că este vorba de caractere în formare și că nu au încă un echilibru definit între factorul emoțional și cel rațional (fapt ce îi predispune către acțiuni impulsive și riscante), dacă accesul acestora la jocurile de noroc nu este depistat și oprit la timp, poate avea consecințe devastatoare ce le poate afecta tot restul vieții. Legea prevede foarte clar: nu doar participarea, ci și accesul minorilor în locațiile sau pe platformele online de jocuri de noroc sunt strict interzise, astfe încât potențialul risc de participare al minorului la jocurile de noroc să fie redus cât mai mult cu putință. Accesul persoanelor minore la jocurile de noroc este strict interzis prin lege, iar măsurile pentru nerespectarea acestui aspect sunt foarte drastice, amenzi semnificative, putând duce până la suspendarea licenței de funcționare. Ce vă putem spune este că, în situațiile în care instituția noastră a constatat astfel de încălcări ale legii, au fost aplicate, fără excepție, sancțiunile maxime prevăzute de lege.

Cum verificați dacă sunt minori în sălile de joc? Aveți un corp de control?

ONJN dispune atât de personal specializat, cât şi de proceduri de verificare şi supraveghere. Suntem foarte conștienți de impactul social considerabil pe care îl au jocurile de noroc și, de aceea, atitudinea noastră în acest sens este foarte clară: accesul minorilor la jocurile de noroc este interzis cu desăvârșire, iar cei care nu repectă normele legale riscă sancțiuni serioase. Dar, trebuie avut în vedere un aspect foarte important: este necesar să existe eforturi conjugate din partea tuturor părților implicate în această industrie, nu doar din partea autorității. Este esențial ca furnizorii de jocuri de noroc, fie că sunt online sau land-based, să protejeze jucătorii. Iar acest fapt nu trebuie să vină doar din obligativitatea instituită prin lege, ci și din conștientizarea și asumarea ideii că piața de profil, ca să se poată dezvoltă echilibrat și pe termen lung, trebuie să o facă într-o manieră sănătoasă, corectă și lipsită de suspiciuni. Regulile trebuie aplicate corespunzător de toți operatorii de jocuri de noroc, indiferent de canalele pe care aceștia aleg să-și furnizeze produsele.

Fostul președinte al ONJN vorbea despre înființarea unei fundații pentru Joc Responsabil. Ați înființat-o?

Aș dori să aduc câteva clarificări privind procedurile ce trebuie parcurse în acest sens, întrucât au mai existat întrebări în această privință: conform Hotărârii de Guvern nr. 111/2016, membrii Consiliului Consultativ se pot adresa printr-o cerere conducerii Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, dacă doresc să facă parte din fondatorii Fundației de prevenire a dependenței de jocuri de noroc. Până la această dată, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc nu are cunoștință despre existența vreunei cereri sau liste cu membri fondatori ai Fundației, și nici nu se poate implica în formarea unei astfel de entități, deoarece o autoritate a statului nu se poate împotrivi dreptului la liberă asociere. Decizia de desemnare a persoanelor ce au dreptul de a constitui și de a face parte din această fundație aparține membrilor Consiliului Consultativ.

Care sunt acțiunile pe care le-ați inițiat pentru Joc Responsabil de când ați preluat șefia ONJN?

Sunt președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc din mai 2018 și pot să vă asigur că ONJN susține orice inițiativă în ceea ce privește jocul responsabil. În luna noiembrie, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea Nr. 250/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc, iar una dintre prevederi este următoarea: „Se interzice afişarea în exteriorul locaţiilor de jocuri de noroc a valorilor sau bunurilor acordate prin bonusuri, promoţii sau jack-pot-uri reale sau simulate.” Acest articol urmărește atât stoparea unor activități care încurajează participarea la joc mai ales din partea unor persoane care nu sunt jucători, fiind atrase de potențialele câștiguri, cât şi protecția consumatorilor din domeniu, în sensul în care prin afișarea în exteriorul locațiilor a unor promoții reale sau simulate, jucătorilor li se induce senzația că pot câștiga mult mai mult la unii operatori, ceea ce duce la practici de încurajare a jocului.

Putem afla de la ONJN care este profilul pariorului român, de unde vine, din ce clase sociale, din ce zone ale țării?

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc nu deține astfel de studii/statistici.

Ce sfaturi i-ați da unui tânăr care a devenit dependent de jocuri de noroc?

Moderație, echilibru, responsabilitate. Acestea sunt valorile pe care trebuie să le avem mereu în minte, și nu doar atunci când există tentația participării la un joc de noroc. Această activitate trebuie percepută ca o activitate relaxantă, de divertisment. Nu trebuie să devină un stil de viață, un scop în viață și, în niciun caz, o modalitate de câștigare a existenței.

 

 

Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate

Cazinouri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Tudor Cosma
+100.82
Câștigate
33
Pierdute
12
2
Constantin Dinu
+62.55
Câștigate
9
Pierdute
11
3
Curry
+50.3
Câștigate
6
Pierdute
2