Interviu cu jurnalistul și scriitorul Grigore Cartianu: Revoluție sau lovitură de stat? Mircea Sandu Ceaușescu. Hagi e cel mai tare. 2400 de euro câștigați la pariuri dintr-un blat celebru

Grigore Cartianu (49 de ani) este un cunoscut jurnalist de investigații, a scris câteva cărți despre Revoluția din 1989, pe care el a catalogat-o drept lovitură de stat: Sfârșitul Ceaușeștilor (2010), Crimele Revoluției (2010), Teroriștii printre noi (2011). Cartianu a fost și ziarist de sport la ProSport, când a scris și cartea Hagi (2000), iar la finalul anului trecut a lansat 600.000 – povestea fenomenului #Rezist.

A fost redactor-șef la Evenimentul zilei și la Adevărul, iar acum este senior editor la România liberă și realizează emisiunea Cronica de noapte la Nașul TV. Puțini știu că el a făcut bani din pariuri în perioada Cooperativei din fotbal, jucând pe blaturile lui nea Jean. Despre Revoluția lovitură de stat din 1989, despre fotbal, pariuri și multe altele, în interviul ce urmează.

Revoluție sau lovitură de stat?

Pare ciudat pentru unii să îi zici lovitură de stat. Dar Timișoara, dar București, dar oamenii, dar morții? Eu spun așa: Lovitura de stat poate lua forme complexe. Pot fi lovituri de stat în democrație, lovituri de stat parlamentare. Când o putere este suprimată de o altă putere sau de celelalte două puteri, avem de-a face cu o lovitură de stat pașnică, fără gloanțe. În 89 ce s-a întâmplat? A fost o lovitură de stat care a avut mai multe etape: etapa de compromitere a puterii politice, a dictatorului care oricum se compromitea singur, dar trebuia să-l faci să fie urât și mai mult de populație. Atunci, activezi Europa Liberă și Vocea Americii mult mai puternic. Povestea Monica Lovinescu că au fost ani de zile la Europa Liberă când nu avea voie să îl atace pe Ceaușescu, pentru că Europa Liberă era un post oficial al Statelor Unite, finanțat de departamentul de stat american, nu era un post privat. Când Ceaușescu era în relații bune cu americanii, punea condiția asta: terminați cu Europa Liberă. Ceaușescu a fost 10 ani „prinț al Occidentului”, în 68-78, până când le-a explicat Pacepa cine e Ceaușescu și ce joc dublu face, că nu are nicio independență de Moscova, el face joc pentru Moscova.

Așa, revenind la revoluția-lovitură de stat...

În 87, Gorbaciov ia decizia că trebuie să schimbe tot Estul European, deci și pe bătrânii staliniști care conduceau regimurile astea. Să-i înlocuiască cu perestroikiști, mai tineri, mai zâmbitori, să nu mai fie moșii ăia acriți ai lui Brejnev. Au studiat cum pot să schimbe și au ajuns la concluzia că în toate țările est europene pot schimba în mod pașnic, dar în România nu exista această variantă. Ca să evite asasinatul politic sau invazia militară, singura variantă realistă de a-l schimba pe Ceaușescu a fost pregătirea unei revolte populare...

Ok, îți reamintesc că e un interviu despre fotbal, să trecem la ale noastre.

Stai un pic, chiar dacă nu publici tot, să îți explic, măcar spui și tu altora...

Continuă să-mi demonstreze că a fost lovitură de stat mai bine de 20 de minute.

...Rușii au trimis în România peste 55.000 de „turiști”. Au venit să ne spună că acela era momentul. Una e să spui prin Europa Liberă, și alta e să fii aici, până la ușa cabinetului lui Ceaușescu. Erau și foarte mulțu oameni în Armată, școliți pe la Moscova, Leningrad, care făceau jocul rușilor. Militaru, Vasile Ionel erau spioni sovietici dovediți, degradați de Armată, și reactivați de Ion Iliescu. Deci n-a fost domnule Revoluție, a fost o remarcabilă revoltă populară anticomunistă, cu niște zeci de mii de oameni curajoși, nu mai mulți, că restul au fost fricoși sau indiferenți...

Cu Mircea Sandu aveam impresia că suntem sub Ceaușescu

Hai să vorbim și despre fotbal! Este nevoie de o revoluție în fotbalul nostru?

Nu simt nevoia unei revoluții în fotbal și îți spun și de ce. Sunt alegeri libere la Federație, așa cum sunt ele... că sunt influențe, că se cumpără niște delegați cu niște mingi de fotbal sau altceva, asta-i povestea. Cred că suntem pe un drum mai bun decât eram acum 7-8 ani cu Mircea Sandu. Atunci aveam impresia că suntem sub Ceaușescu și nu se făcea nicio reformă. Am trăit din cheagul Generației de Aur, care s-a format la Luceafărul în anii 80 și nu s-a construit nimic apoi. Erau vorbe cu copii și juniori, însă doar pe hârtie. În realitate, de fapt, și marile Steaua, Dinamo aveau condiții să nu scoată fotbaliști, veneai cu adidașii de acasă și cu șpagă la antrenor. A mai funcționat cumva Sportul Studențesc, a mai produs fotbaliști în anii 90 și Argeșul, mai mult nativ, mai mult din talent.

Deci dai credit actualei echipe federale...

Nu îmi e neapărat foarte simpatică, dar îmi place că acolo e Stoichiță, care gândește bine, colegul nostru Andrei Vochin, care are o minte rațională... La tineret și la juniori am avut campanii bune. La juniori, nu ne-am calificat în ultimul minut dintr-o prostie a lui Moruțan. La tineret, e o mare performanță și nu e un accident, să bați Portugalia, să ai 10 meciuri fără înfrângere în grupă cu Portugalia, Elveția, Bosnia... Oamenii au acum sentimentul valorii lor. Să nu uităm că și la prima echipă sunt niște jucători care pot merge în zona de tineret. Avem 25-30 de jucători care bine administrați vor face o echipă bună, ce ne pot duce și la Mondial, mai ales că va fi cu 48 de echipe, din câte înțeleg. Europa va avea măcar vreo 18 locuri din 54, scoate totuși Lichtenstein și Luxemburg, pe Luxemburg de la echipă națională, nu de la club. Luxemburg te poate încurca, dar nu se califică.

Luxemburg a început să aibă rezultate și la nivel de naționale.

Au făcut egal cu Franța. La ce le-a folosit dincolo de mândrie? Părerea mea e că ne putem califica la Mondiale, nu știu dacă pentru 2022, poate pentru 2026, se pot face și 28 de ani. Decizia Federației cu jucător U21 părea banală, dar e foarte importantă. Nu jucau copiii ăștia în prima divizie sub nicio formă. Hai să vedem acum trei ani câți tineri jucau. Erau rezerve. Acum naționala de tineret are titulari la echipele lor. Mai avem ceva foarte important, care ne ajută mult de tot: România de peste granițe începe să producă. Românii plecați acum 15-25 de ani din țară au făcut copii. Anul trecut a fost primul an din istoria României în care s-au născut mai mulți copii în Diaspora decât în țară. Anul acesta va fi decalajul mai mare. E populație mai multă în România, dar e populație îmbătrânită. Copiii care se nasc peste granițe joacă pentru România. Uite-l pe Andone din Spania, crescut acolo: superprofesionist și cu mentalitate. Pușcaș are o mentalitate, Radu de la Genoa are o mentalitate, el a apărat penalty-ul în Portugalia. Poate jumătate din națională va fi din afară. Sunt două Românii acum. Cele două Românii vor face o singură echipă națională. Tinerii din țară care au loc să joace în prima divizie și copiii din afară sunt două rezervoare extraordinare. Avem rezervorul Hagi care produce, și abia a început să producă, ai lui sunt încă tineri, unii se vor pierde pe drum, dar unii vor confirma, tot jucând la cluburi de afară, că Hagi îi vinde.

„Hagi e remarcabil prin ceea ce face. El construiește, nu distruge”

Am văzut mulți oameni care discreditează munca lui Hagi, ce a făcut la academie, și spun că a rămas în Liga I cu blaturi...

E o mizerie să vorbești de rău munca lui Hagi. Spune măcar 5 în România care fac treaba asta. Am scris o carte despre viața lui Hagi până când a pus ghetele în cui. Anul acesta am scos a 5-a ediție pentru că este în continuare foarte populară. Hagi e un brand extraordinar. Eu vă garantez că el vorbește limba română mai bine decât prim-ministru României, mai bine decât ministrul educației din România, gândește mai bine de o mie de ori și face lucruri de un milion de ori mai bune. El construiește, nu distruge cum fac alții din politică. Hagi e remarcabil prin ceea ce face. La început, m-a iritat, pentru că vindea prea mult și nu își consolida echipa. După aceea l-am înțeles foarte bine. Dacă vine cineva să dea 5 milioane de euro pe an să țină echipa, eu garantez că ia titlul, nu mai vinde jucătorii și ia și al doilea an titlul, dar nu poate. Ce vrei, să-și cheltuie toți banii, să-și vândă hotelul, să vândă tot din casă ca să finanțeze fotbalul? E foarte bine că poate să vândă jucători. E precum cineva care cultivă varză și castraveți și vinete în grădină. Important e să vinzi vinetele alea, nu să te uiți la ele. Face o echilibristică bună, pentru că nici nu-și distruge echipa să retrogradeze, e al patrulea an în care ar intra în play-off și văd că se bate cu șanse. El pornește mai greu, pentru că începe campionatul cu niște găuri în echipă. Când ajunge în play-off, mai bate și pe FCSB, și pe CFR Cluj. Nu zic că ia campionatul, dar, dacă intră în play-off, pentru el e o mare realizare.

Lumea zice că nu se descurcă în cupele europene

Nu poți, pentru că trebuie să ții o echipă să se maturizeze, iar el nu-și permite lucrul ăsta. Când încep cupele europene, el e la stadiul de experimente... Pe Țucudean l-a reîncărcat și a luat titlul cu el, iar acum e titular la națională. A avut un rol mare să-l recupereze pe Țucudean. Steaua e cap de linie pentru mulți jucători care nu se pot duce afară. Îi tăvălește un pic Becali prin emisiuni și după aia nu mai joacă.

„Balaci juca mereu cu pieptul înainte, un fel de cocoșism oltenesc pozitiv”

Balaci de ce nu a fost apreciat la adevărata valoare, de ce nu și-a găsit angajament în România?

Mi se pare una dintre marile nedreptăți. Aici a fost de vină și Federația, mai ales sub Burleanu, pentru că înainte era plecat Balaci, mai ales sub Burleanu, care a adus antrenori interesanți, inteligenți, dar în privința lui Balaci... El avea o mândrie a lui, el nu făcea orice compromis... Dar puteau cluburile, măcar în divizia a 2-a, să spună unul, chiar și Mititelu: băi Ilie, vino încoace. Banii nu contau, dar dacă semna că îi dai 3 dolari pe lună, 3 dolari trebuia să-i dai. El și-a dat demisia odată pentru că nu au respectat ăia să le dea o primă jucătorilor, care era promisă și stipulată în actele lor. Balaci nu a fost numai un jucător colosal, dar a fost și un antrenor foarte bun, a demonstrat pe unde a fost pe afară. Nu e ușor în lumea arabă să iei titluri și cupe. Acolo sunt și antrenori din Germania, Italia. În România a avut și el două mici șanse la Craiova, nu au avut răbdare cu el. Și el a avut greșelile lui, nu a avut nici el răbdare, dar ceilalți trebuiau să îl ia așa cum era. Ceilalți trebuie să aprecieze faptul că el avea personalitate puternică, nu să vadă în asta niște defecte. Îmi pare rău că a murit Balaci cu oful ăsta. Nu are loc Balaci în primele două divizii la noi să antreneze? Povesteau Bărcăuan, Stoican, că venea la antrenamente și spunea: hai să vedem cine bate lovituri libere mai bine ca mine. Băteau de la 20 de metri, cu zid, iar el băga mai multe decât ceilalți. El îi învăța pe copii și pe jucători măcar cum se lovește mingea. Îi învăța cum se joacă fotbalul cu capul sus, pieptul înainte, un fel de cocoșism oltenesc pozitiv. Îți și intimidezi adversarul când te vede cu capul sus și pieptul înainte.

Mitriță e așa...

Da, și mai era unul: Băluță. Lui Băluță i-aș fi făcut contract mai mare și îl țineam. Cu Băluță și cu Mitriță în echipă, Craiova putea să ia titlul. Se maturizau anul acesta. Mai făcea două implanturi... pleca Gustavo, îl aduceai pe Cicâldău... dar trebuia să îi păstrezi pe ei. Craiova era cu 4-5 puncte avans pe primul loc. Băluță era sufletul echipei. Era oltean-oltean, avea altă trecere, alt impact asupra grupului.

Ai scris mult despre blaturi, blaturile din politică sunt mai intense parcă decât cele din fotbal...

Nu aș vrea să maculez tot ce-i politică, pentru că sunt și partide mai curate și cu mai puțini blatiști. PNL-ul e un partid care se reformează în bună măsură, dar are și blatiști de pe vremea USL-ului.

Parcă suntem o țară de blatiști, și în politică, și în fotbal...

Blaturile în fotbal sunt mult mai rare, sunt mai puține decât în Italia. Campionatul e foarte dens, foarte echilibrat, situația nu-ți permite să faci. Să ne uităm să nu fie o dublă Voluntari cu Chiajna, asta e de văzut acum, pe centura Capitalei, dar sunt excepții. Sunt situații în care se impunea blatul, te așteptai, dar nu a fost, inclusiv pe filiera naș-fin, Hagi – Becali. Atunci, la început, au fost compromisuri în două campionate ca să scape Hagi, după care și-a câștigat independența față de Becali.

Șpăguitorii din politică și din fotbal

E vreun nea Jean printre politicieni?

La început era Hrebenciuc, acum sunt mai mulți, s-a clonat. Sunt mulți blatiști, mulți sforari, mulți cioflingari. Politicul transferă blatul la nivel de instituție și e și ilegal, și imoral total. Oamenii ăia trebuie anchetați, arestați și condamnați. Sunt instituții în România paralizate, inclusiv din justiție, tentația e mare. Ăștia care fură foarte mult au și mulți bani de șpăguit. Numai din lumea fotbalului, Dinel Staicu a dat 1,5 milioane de euro șpagă la două judecătoare. Dinel Staicu e eliberat condiționat, judecătoarele sunt la pușcărie. Niciodată nu vom reuși să avem 100% judecători corecți, pentru că sunt și ei oameni, nu au puterea de a rezista tentației. Dacă încearcă cineva să îl mituiască cu 10.000 de euro, probabil că nu face compromisuri, pentru că are 3-4.000 de euro salariu, are o pensie asigurată de 3-4.000 de euro, dar când mai pui doi, trei de zero și te duci într-un milion, două milioane de euro, în mod cert unii dintre ei vor ceda. Nu toți rezistă unei asemenea tentații. Spun: mă uit stânga, dreapta, bag șapte intermediari ca să nu mă prindă, o pun o dată în viață și mi-am schimbat destinul. Dacă nu îi prinde și se ivește a doua ocazie, spun: băi, dacă nu m-a prins, hai că mai fac o dată figura. Milionul de euro e altceva decât mia de euro. Lăcomia e o boală foarte gravă, care în politică face ravagii, distruge oameni, distruge societăți, distruge prietenii, distruge orice, distruge țări. Lăcomia trebuie curmată cu legi foarte dure și cu aplicarea lor.

Crezi în varianta că Burleanu e susținut de Servicii?

Foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Burleanu are bubele lui, dar eu zic că el are cât de cât un program de a readuce la viață echipele naționale. Nu am nicio dovadă că e susținut de servicii, dar nu exclud. Nu-i normal ca serviciile să se bage în asemenea lucruri, dar e normal ca serviciile să vegheze la interesul național. De exemplu, nu aș accepta ca la mine în redacție să fie oameni ai serviciilor, dar sunt sigur că serviciile au două-trei codițe prin redacții. Eu nu aș accepta ca redactor-șef, dar, dacă aș conduce SRI-ul, aș încerca să fac chestia asta dacă nu ar fi ilegal. Și nu este ilegal. De ce? Sunt informații care țin de siguranța națională, de terorism, de corpuție – multe redacții sunt ele însele în miezul unor patronate corupte. Atunci, poate afli de la unul inflitrat acolo dacă patronul face spălare de bani. SRI-ul are dreptul să culeagă informații dintr-acestea și să le livreze organelor de anchetă.

E altceva să fii susținut la alegeri...

Dacă s-ar fi implicat serviciile între Lupescu și Burleanu, nu ar fi ok. Dacă s-ar implica un Pablo Escobar sau un Nuțu Cămătaru din Ferentari și ar cumpăra el electorii ca să ajungă președinte la FRF, ca serviciu de informații ar trebui să culeagă informații și să încerce să influențeze alegerile în sensul de a nu fi ales ăla, pentru că ar fi o nenorocire să pice federația, și orice altă instituție publică, pe mâna unor clanuri interlope.

„Mai o șprițuială, mai o minge. Burleanu e pe vecie la FRF”

De ce crezi că a pierdut atât de drastic Lupescu alegerile?

Pentru că Burleanu, după 4 ani de mandat, și-a construit o rețea de oameni pe care îi are sub influență. A preluat-o de la Mircea Sandu, dar nu a fost ușor să o transfere la el. Acum patru ani, el a câștigat accidental. A fost prostia lui Gică Popescu, pentru că nu a acceptat propunerea lui Mircea Sandu – care era mai inteligent la treaba asta – de a pune și un al doilea candidat care în turul 2 să se retragă în favoarea lui Gică Popescu. De ce? Pentru că Gică Popescu avea dosarul în care aștepta verdictul final. Mircea Sandu s-a gândit și a anticipat corect. Gică Popescu nu a acceptat. A zis: „Înseamnă că nu aveți încredere că sunt nevinovat”. Dintre ceilalți, Burleanu arăta cel mai inteligent. Gică Popescu bătea clar, pentru că sistemul era controlat de Mircea Sandu. Eu tot nu înțeleg de ce s-a retras Mircea Sandu, că el putea să stea o mie de ani acolo. Nu e muncă multă la Federație. Îi pui pe ceilalți să muncească. Crezi că Burleanu stă mai mult de două zile la Federație?

Poate să îl dea cineva jos pe Burleanu?

Părerea mea e că nimeni care e președinte în funcție nu poate fi dat jos, în afară de situațiile în care ori se retrage el, ori este condamnat, ori se întâmplă un cataclism nuclear. E în așa fel construit sistemul, încât cel care e în funcție se va perpetua la putere pe vecie. Le mai dă un rând de mingi, de echipamente, le mai face vizite, mai șprițuiesc ceva împreună... Poți controla o majoritate consistentă din 200 și ceva de oameni. Dacă erau 20.000 de oameni, era mai greu.

Știu că pariai pe vremea Cooperativei. Ai scos ceva bani?

Atunci țin minte că eram chiar în dificultate financiară, salarii mici, la Sârbu (n.r. - Adrian Sârbu – patronul Prosport și în acea perioadă) ne dădea dolari sârbești. Ca reporter, băteai palma cu el pe 400 de dolari sau pe 700 de dolari, în anii 90, îți făcea contractul în lei. Se devaloriza leul atât de mult, încât, după un an, cei 500 de dolari ai tăi erau 380 de dolari, peste un an erau 270, dar el nu mai mărea în lei ca să acopere. În general, era viață grea în presă, dar nu mă plâng, pentru că maică-mea la fabrică lucra pe 70 de dolari. Un profesor câștiga 80 sau 100 de dolari. În deplasări, mâncam micul dejun la hotel, că era gratis, mai aveam o conservă la pachet și mai făceam și foamea mai pe seară, ca să ne rămână diurna de 30 de dolari pe zi. Când mergi în deplasare 4 zile, sunt 120 de dolari, jumătate de leafă, pui deoparte, că aveai și tu chirie, ca toți tinerii veniți în București...

Ai jucat, bănuiesc, și pe celebrul blat Ceahlăul – Bistrița...

Foto: sportpictures.eu

Când a fost Ceahlăul cu Bistrița în retur, Ceahlăul era pe penultimul loc, retrogradabil, Bistrița era pe 2 sau 3, în tur bătuse 2-0 Bistrița și acum știam că bate Ceahlăul cu 2-0 sau 3-1. Oamenii ăștia erau atât de paroliști, că nu spuneau că bat cu 3-1 și băteau cu 4-1. Atât era! Dacă m-ai bătut la două, te bat la două, fără discuție, fără emoții. M-am dus să fac cronica meciului. M-am dus și i-am convins pe toți, pe Laura, directoare executivă, că erau probleme cu banii: să mai dăm oameni afară, să mai tăiem din salarii, să tăiem sandvișurile – era un sandviș gratis – „Laura, te duci și joci 100.000 de dolari la pariuri pe meciul ăsta”, e adevărat că era un risc, România nu avea credibilitate suficientă, erau mari suspiciuni de blaturi, și trebuia să mai pui trei meciuri, puneam 1.01, dar și acolo e un risc. La pariuri, cu cât mergi la sumă mai mare, cu atât începe să îți tremure pantoful în picior și chiar la blatul cel mare te mai gândești: băi, dar sigur e blat?

120 de dolari pe 20 de bilete!

Și ați jucat?

M-am dus să fac cronica. Meciul a fost repede 2-0. I-am convins pe mulți din redacție să pună. Am jucat 120 de dolari în total pe 20 de bilete, pe cel mai mic - 5 dolari. Am pus 50 de dolari pe meciul ăsta și încă trei cu cotă mică. Am prins cotă trei, pentru că gazdele erau outsidere, favoriți erau oaspeții, că erau pe locul 3. Cu celelalte am făcut un 3.50. Am pus 50 de dolari: dacă biletul ăsta iese și pierd celelalte bilete, eu ies în câștig. La fiecare bilet, mai puneam câte un meci, măream cota și scădeam suma pe care o jucam. Până la al 14-lea meci, toate mi-au ieșit. M-am dus cu Manolo Terzian să iau banii și am împărțit biletele cu el: 2400 de dolari am câștigat cu 120. Aveam deja telefoane mobile cărămizi. Era prin 1999-2000. Mă suna Buzărin prin minutul 3, băgase și el bani: bă, cum e meciul? Se jucaseră celelalte meciuri, erau bifate ca bune, mai era ăsta, că era duminică. În minutul 8, m-a sunat, că auzise la radio că s-a dat gol: cum s-a dat golul, a fost o întâmplare? Nu dom'ne, a fost o centrare, la care fundașii centrali care erau lângă un atacant au luat trei metri distanță, au fugit de lângă el și a dat frumos cu capul, a pus mingea acolo. Marcaj deficitar. Minutul 15, 2-0. Buzărin: bă, să știi că iese! Știam dinainte că iese, acum e confirmarea. „Cred că le dau 4-0”, zice Buză. Nu le dau dom'ne 4-0, 2-0 va fi, stai liniștit. După pauză, era unul Roșoagă de la Ceahlăul, pe la 35 de metri, îi dă unu' mingea și, ca să scape de ea, trage de la distanță și prinde o minge în vinclu, gol de antologie, 3-0. M-am uitat repede pe teren să văd ce fac ăia. Ai lui s-au repezit 4-5 spre el, l-au bruscat, „ce faci, bă?”. L-au certat că a dat golul ăla frumos. Imediat, după două minute, culoar până în careu, penalty, gol, 3-1. Dacă mai dădeau un gol din întâmplare 3-2, făceau 4-2.

Mai pariezi?

Între timp, mi-am schimbat sistemul. Nu mai pariez atât pe știință fotbalistică, țin cont și de asta, dar pariez pe scheme matematice, pe statistică. Prima dată am aflat de Martingale aia acum vreo 10 ani, trebuia să pariezi pe X-uri. Mi se pare primitivă. De ce pe X-uri? Joci pe orice cotă.

Pentru că la X e mai mare...

Ia cote de 3 pe orice. Dar nu, 3 e prea mult! La 3, ești outsider. Joacă pe cote de 2. Sau, uite, dacă vrei, 1,85 cu 1,85. Șanse egale să iasă. Dar joacă în cascade. Ai câștigat, bine, bagi banii în buzunar. N-ai câștigat – dublezi, triplezi, dar trebuie să ai bani pregătiți. Pe seturi câștigate, pe ghemuri câștigate la tenis. De exemplu, e mare favorită Juventus acasă cu Genoa. Și este 0-0. În mod normal, ești tentat să pui primul gol Juventus. Poate n-ai apucat să pui, dar poate prinzi o surpriză, 0-1. A mai trecut timp, a mai crescut cota la următorul gol Juventus, iar acum este mai probabil că Juventus va marca. Când a dat gol o echipă mai mică, se bagă apoi în apărare. Poate ai băgat 10 lei pe cotă de 1,40, acum trebuie să bagi 40-50 de lei. Să nu joci niciodată pe cote foarte mici, astea îți măresc foarte mult suma investită și poți să ai parte de surprize. Am pierdut și pe cotă 1,05. Cotele rentabile sunt între 1,25 și 2. Asta-i plaja de cote pe care trebuie să o joci.

Rentabile sunt după 1,75.

1,60 e o cotă foarte bună, ești favorit față de cealaltă echipă, care are 2,30 sau 2,40. Ia pune 10 milioane să iei 16! Să ai 6 milioane profit dintr-o mișcare! Dacă nu, te duci în etapa a doua, a treia.

Și ți-ai făcut un calcul anual...

M-ai întrebat dacă mai joc la pariuri... Joc cam de două ori pe an. Asta însemnând câte trei zile în care joc constant, pentru că nu mai merg la agenție, joc online. Schemele astea presupun să fii atent și să te dedici.

Ai nevoie de timp.

De două ori pe an aloc câte două-trei zile pentru pariuri.

2-3000 de euro câștig în două-trei zile!

Ești pe profit sau nu?

Da... Niciodată n-am plecat cu mai mult de trei milioane. Am și zis: Băi, trebuie să pornesc cu 10 milioane. Dar mi-am spus: Stai puțin. Pornesc cu 3 milioane mai prudent și, leuț cu leuț, fac 10 milioane, iar apoi mă duc în etapa a doua, fac pasul mai mare. Să iau 2-3000 de euro în două-trei zile, pentru mine e o normalitate. Mă și gândeam: Bă, dacă stau și joc o lună, ce fac, iau 10.000? Iau 20.000? N-am testat treaba asta. Poate că-ntr-o bună zi voi încerca. Și voi juca doar din câștig.

Trebuie să fii foarte riguros, foarte bine organizat...

Riguros și să nu te fure jocul. Să nu te fure lăcomia. Dacă pornești o schemă de la 5 lei, poți ajunge la o sumă pe care nu o mai poți acoperi, pentru că îți mai tebuia un pas ca să-ți iasă. Și-atunci, nu te lăcomi! Dacă la început zici să câștigi 10 lei pe schema asta, apoi vrei să câștigi 100 de lei, apoi 1000 de lei. Mai bine să câștigi mai puțin, decât să pierzi. Nervii tari probabil că îi au sub 5% dintre pariori sau poate 3%. Trebuie să îți ții în frâu tentația lăcomiei, să și calculezi.

De la 3 milioane la 128 de milioane câștig! Apoi, a scăzut până la 20 de milioane!

Eu zic că 1 la sută sau chiar 1 la mie!

Probabil că sunt 2-3-4 la sută care câștigă la pariuri aproape constant, iar 95% sau 97% pierd. Am văzut unul la Londra, când am fost la frate-miu în '94, care câștiga 200.000 de lire pe săptămână! Mă uitam ca la un nenorocit la el, ca la lumea interlopă. Cum să joci tu la pariuri? Dar acum jocul la pariuri este la fel cum se joacă pe bursă. În cifre joci. Acolo ai cotații, iar aici ai cote. Din jocul cotelor mergi. Ia du-te la un meci de tenis și pune că va câștiga cea care are cotă 2,40. Dacă ea pornește mai bine și are 2-0, cotele se schimbă: are cealaltă 2,60 și asta 1,60. Pune și pe cealaltă aceeași sumă, 10 lei, să zicem. Câștigă prima, ai 4 lei profit. Câștigă a doua, ai 6 lei profit. Repet, nu fi lacom! Că poți pierde toți banii. Pentru asta trebuie să ai nervii tari. Pentru că te fură la un moment dat.

Cât ai câștigat cel mai mult?

O dată am pornit de la 3 milioane și, în câteva zile, am făcut 128 de milioane. Și pentru că m-a furat jocul până la urmă, în 10 minute rămăsesem la 20 de milioane. Am învățat lecția, nu i-am jucat pe toți, am luat-o iar să construiesc și mi-am zis că, dacă ajung la o sumă mai mare, nu mai fac prostia pe care am făcut-o. În viață, cică e teoria celor 10.000 de ore. Dacă ai 10.000 de ore lucrate, muncite într-un domeniu, poți să fii expert. Fie că faci sport, matematică, cercetare, presă. De-aia nu ești foarte bun la început. Lipsa de experiență duce la gafe. Apoi, tot înveți, tot înveți, tot înveți. Așa-i și cu pariurile. Dacă vrei să fii parior profesionist, trebuie să-ți asumi la început să mai și pierzi. Și trebuie să înveți din pierderile respective. Totul e să nu pierzi mult, să nu te arunci. Dacă vrei să câștigi mult, poți și pierde mult. Lăcomia despre care vorbeam. Mai bine să câștigi puțin, pentru că și pierzi puțin dacă e să pierzi. Apoi, trebuie să pui pixul pe hârtie și scrii ce ai făcut rău, ce ai greșit. Și-ți faci propriile reguli. Aș putea face un ghid al pariorului: De ce trebuie să ții cont ca să câștigi bani din pariuri.

Revenind la sport, vezi ceva pozitiv în sportul românesc?

Simona Halep. E pe locul 1 al doilea an consecutiv. Ne-a provocat și ceva dezamăgiri anul ăsta, pentru că noi vrem de la ea să bată tot timpul. Niște înfrângeri dureroase. Dar a jucat două finale de Mare Șlem, a câștigat una, a mai băgat în cont vreo 6-7 milioane, a trecut de 25 de milioane câștigate în carieră... Ea ar vrea mai mult decât noi să câștige. Am trăit meciurile ei cam ca meciurile României de la Mondiale. La fotbal, nu mi se mai întâmplă treaba asta.

Și naționala U21...

Da, tineretul este o chestie foarte pozitivă. Deci avem măcar două elemente în sport, dar mai sunt și altele. Apar mereu surprize. Pe la canotaj, tenis de masă. Și la tenis de câmp, e mare lucru să ai tot anul 6 jucătoare în top 100.