Gheorghe Hagi: "Puteam fi campioni mondiali în 1994"

Gheorghe Hagi a acordat un interviu pentru publicația elvețiană „Le Matin”, în care a vorbit despre cariera sa, despre Academia de fotbal, despre mentalitatea fotbaliștilor români, dar și despre fiul său.

De ce ați înființat Academia, în urmă cu opt ani? După o carieră extraordinară, cu notorietatea dumneavoastră, vă permiteați o perioadă de relaxare, nu?
Pur și simplu pentru a da înapoi fotbalului ceea ce mi-a dăruit. Acest joc mi-a dat totul: plăcerea, emoțiile, notorietatea, bogăția. Totul! Fotbalul este viața mea. Aș vrea ca fiecare copil român talentat să poată deveni jucător de fotbal, pe meritul său, nu pentru că părinții au bani sau relații. De aceea am deschis Academia, în ideea de a face dreptate tinerilor.

Și iată-vă campion al României cu acești copii, opt ani mai târziu. Trebuie și fie o mândrie imensă, nu?
Este doar recompensa pentru o muncă bine făcută. Am muncit în fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare secundă. Nu pot spune că acest succes m-a surprins. Când mă implic într-un proiect, o fac pentru a câștiga. Pentru a ajunge sus. În cinci ani, am ajuns în prima ligă. Apoi, am câștigat titlul. Un rezultat frumos. Dar, mai mult decât atât, echipele noastre de juniori au câștigat campionatul cu regularitate. Și 35% din jucătorii de la loturile naționale provin din Academie. Aceasta este, de asemenea, o performanță.

Sunteți fondator și patron al Viitorului Constanța, dar și antrenor...
Nu am fost antrenor de la început. Pot să îmi imaginez foarte bine pe altcineva în locul meu. Dar, deocamdată, cea mai bună persoană pentru acest rol sunt eu.

Câți jucători are Academia dumneavoastră?
Sunt 250 de jucători, fără să-i luăm în considerare pe cei de la prima echipă. Au vârste între 7 și 18 ani. Cei de la grupele 7-12 ani provin doar din județul Constanța. De la grupa de 13 ani în sus, avem tineri din toată țara.

Cum faceți selecția?
Acesta este secretul meu. Diferența dintre mine și dumneavoastră e că am ochiul format.

"Am muncit enorm în carieră"

Să vorbim de ceea ce v-a făcut special... Acel picior stâng de o precizie fenomenală a fost un cadou de la Dumnezeu sau rodul muncii?
Contrar a ce crede multă lume, am muncit enorm în carieră. Nu a fost întâmplare. Am repetat aceleași execuții, iar și iar.

Credit foto: libertatea.ro

Totuși, e și ceva înnăscut, nu? Poți să te antrenezi oricât de mult, nu vei ajunge niciodată Gheorghe Hagi...
Să spunem că, la început, mama a făcut munca, de acord. Dar am exploatat cadoul pe care mi l-a făcut, credeți-mă.

Când vă vedeam jucând, aveam întotdeauna sentimentul că sunteți mai inteligent decât ceilalți...
De mic, am realizat că tehnica bate forța. Totdeauna! Fotbalul este 100% o abordare tehnică, ea face diferența. Dar tehnica nu stă numai în picioare. Stă și în creier. Mi-a plăcut să îmi antrenez creierul.

"Actualii jucători nu au ambiție"

Ați avut un caracter mare. Oare caracterul este ce lipsește generației actuale de fotbaliști?
Ceea ce mă intrigă, înainte de toate, este lipsa ambiției. Le place să joace fotbal, dar nu au acea dorință de a fi mai buni și de a ajunge sus. Este ce m-a impulsionat toată tinerețea. Este unul dintre mesajele pe care le transmit la academia mea. Vreau să le insuflu din mentalitatea mea, care m-a transformat într-un jucător mare.

Unde vă situați între legendele fotbalului mondial?
Mai multe clasamente au fost întocmite până la sfârșitul secolului al XX-lea, de FIFA sau de ziare. Am fost în toate între primii 100 de jucători din toate timpurile. Nu am fost eu cel care a făcut clasamentele, deci pot fi obiectiv. Cu siguranță, eu sunt mândru de cariera mea și de titlurile pe care le-am câștigat.

Nu este obositor să fii vedetă, tot timpul în lumina reflectoarelor? Nu v-ar plăcea să fiți liniștit și să vă bucurați de viață fără a fi solicitat în mod constant?
Se poate, dar știți că eu sunt o persoană normală. Îmi plac fotbalul și familia, ca tuturor. Sunt foarte simplu. Am o viață simplă.

Vă amintiți acea zi din 1994, când Elveția a bătut România la Cupa Mondială? După mai bine de 20 de ani de atunci, încă se vorbește despre acea victorie ca despre una dintre cele mai mari performanțe ale fotbalului elvețian.
Da, desigur. Am pierdut cu 4-1 contra unei echipe frumoase a Elveției. O generație frumoasă, talentată, disciplinată.

V-ați înclinat în „sferturi”, în fața Suediei, la loviturile de departajare. Îmi imaginez că a fost cel mai mare regret al carierei, nu? România a fost cu adevărat puternică în acel an...
Am petrecut 18 ani la echipa națională. Am petrecut momente minunate. În 1994, am fost foarte puternici. Am fi putut deveni campionii lumii, sunt sigur. Ne-ar fi trebuit puțin noroc, asta e tot. Este sentimentul pe care l-am avut cu toții. Dar... acesta este fotbalul. Trebuie să fii fair-play și să accepți rezultatul. Acum, trebuie să muncim pentru a readuce România la acel nivel. Asta e ce fac eu.

Ați putea antrena în același timp și România, și Viitorul?
Nu, nu. Nu mă pot concentra simultan pe două sarcini atât de importante. Dar îmi doresc să fiu din nou antrenorul unei echipe naționale ambițioase și să câștig. Aceasta e ambiția mea. Vreau mereu să câștig. Aceasta este „marca” Hagi.

"Ianis poate câștiga Balonul de Aur!"

Fiul dumneavoastră, Ianis, 18 ani, este astăzi jucătorul Fiorentinei. Într-un interviu anterior, ați spus că este mai bun decât erați la vârsta lui. Vă mențineți afirmația?
Ianis este foarte talentat, și mental, și profesional. Suntem jucători diferiți, eu și el, dar el e fiul meu 100%, nu am niciun dubiu (râde). Creierul este același. Este puternic și ambițios și știe că este obligat să muncească mult și să facă sacrificii dacă vrea să reușească. Este pregătit să lupte pentru cariera sa. Este foarte apreciat la Fiorentina, unde s-a adaptat bine. Dacă vreți să știți, poate câștiga Balonul de Aur (râde)!