Gabi Balint: „Alibec se poate schimba acum, la 27 de ani!”. „Steaua e aceea în care am jucat eu!”. „Pentru Gigi, suporterii nu înseamnă mare lucru”

Gabi Balint (54 de ani) a făcut parte din marea echipă a Stelei din anii 80, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei Europei. În străinătate a jucat în Spania, la Burgos, între 1990 și 1993, iar la națională a jucat 34 de meciuri și a marcat 14 goluri, printre care unul împotriva campioanei mondiale din acel moment, Argentina, la turneul final al CM 1990 (1-1). După ce s-a lăsat de fotbal, a antrenat, printre altele, Sportul Studențesc, Șerif Tiraspol, Poli Timișoara și Universitatea Craiova. În prezent, este analist TV la DigiSport. Am vorbit cu Gabi Balint despre problemele Stelei și ale FCSB și despre problemele fotbalului românesc, în general. Un interviu cu răspunsuri sincere și extrem de interesante:
 

Am văzut că l-ai criticat pe Alibec.
 

Ei, s-a mai și exagerat. Știi cum sunt ziarele. Bun, mi-am spus o părere, dar de multe ori se exagerează. „Balint îl face praf pe Alibec”. Pe naiba, nu am făcut praf pe nimeni...
 

L-ai urecheat...
 

Urecheat... Eu cred că e conștient că a provocat un șoc cu gestul lui, cu evoluția lui. Sper să transforme toate astea în ceva pozitiv, dacă realizează în ce moment se află. El e undeva pe o muchie acum. Ori cade în partea pozitivă, ori se duce în aia negativă. N-o să mai poată sta în stand-by prea mult.
 

Crezi că își poate da seama de gravitatea gesturilor sale?
 

Trebuia să-și dea seama de mult. Dar acum e un moment culminant. Dacă nici acum nu realizează... Pe el criticile îl deranjează foarte mult, dar trebuie să își dea seama că toți oamenii ăștia îl apreciază, pentru că, altfel, nu ar vorbi despre el.
 

Păi da, toată lumea îl dorea la națională când Daum îl ignora...
 

El trebuie să înțeleagă. Băi, dacă ăsta mă critică, înseamnă că el ține la mine și-l deranjează pe undeva ce am făcut eu.
 

Ziceai că trebuie să se schimbe. Se mai poate schimba un om la 27 de ani?
 

27 de ani. Hai că e tânăr, ce naiba! Eu spun că se poate schimba. Să-ți dau un exemplu. Sânmărtean s-a schimbat?
 

După 30 de ani, cred...
 

S-a schimbat foarte mult. Avea la un moment dat o evoluție fantomatică. Nu mai știai dacă mai joacă, nu mai joacă. Dispăruse. Tot așa, lua viața ușor. Un talent extraordinar, mai ales că e de la mine de la Bistrița și am și lucrat cu el la Vaslui. Mă bucur că și-a dat seama și a profitat de ultimii ani ai carierei de fotbalist. Se poate întâmpla și asta în fotbal. Nu neapărat maturizare, poate o trezire. Să-ți dai seama și să zici: «Băi, stai puțin. De ce să nu mă sacrific eu câțiva ani?» Asta trebuie să facă și Alibec. 27 de ani e vârsta perfectă. Eu așa am simțit la 27 de ani, când am plecat în Spania, că am crescut mult, m-am maturizat mult în gândirea în teren. 
 

„La începutul carierei, intram cu capul în zid la toate fazele”
 

Și în afara terenului?
 

În afara terenului, am fost la fel tot timpul. Am făcut și bune, și nebune. În multe cazuri, am fost profesionist, în altele am sărit calul. Nu poate fi nimeni imaculat. Dar, în momentul în care am plecat în Spania, am gândit altfel jocul în teren. Nu mai eram zăpăucul ăla care se băga cu capul prin zid în multe faze. Cum spuneau și nea Imi, și nea Puiu: «Băi, mai calm, potolește-te, ești prea nebun, vrei să faci totul în viteză». În Spania, am început să gândesc mai mult fazele înainte de a primi mingea. Am crescut în inteligența de joc. Și m-am simțit altfel în teren. La Burgos, am devenit vedeta echipei rapid, nu mai eram ca la Steaua cu Hagi în spate și cu alții mai buni decât mine.
 

Erai mai sigur pe tine în Spania...
 

Mult mai sigur. Am început să am mai multă grijă și în afară... Totul s-a schimbat în bine. Și la Alibec, trebuie să fie un moment de schimbare. Dacă va înțelege că nimeni nu-i vrea răul. Îl criticăm pentru că știm că are valoare, că e foarte talentat. E un copil, ar trebui să fie mai matur, să se schimbe odată, să pună tot ce știe în slujba fotbalului, nu în altă parte.
 

Ai purtat banderola?
 

Da, puțin. La Steaua un pic, apoi la Burgos în câteva meciuri.
 

Te împovărează?
 

O, nu, era o mândrie. Am purtat și banderola echipei naționale de juniori, la meciuri internaționale. Eu am și zis că e bine să-i dea banderola, pentru că așa îl responsabilizează mai mult și nu va mai face toate gesturile alea. Din păcate, nu s-a schimbat nimic la el. E foarte frumos să fii căpitan. Ieși primul întotdeauna pe teren, cu fanionul în mână. Și în teren te simți altfel când vezi banderola aia.
 

„Budescu și Alibec sunt mai leneși, dar cu mult talent”
 

Până la urmă, Daum l-a mirosit de nu-l convoca pe Alibec. Avem nevoie de el la națională?
 

Daum e un antrenor care preferă jucătorii foarte disciplinați, jucătorii muncitori, care fizic dau mult pe teren. Probabil că nu agreează fotbaliștii fanteziști, tehnici, cum sunt Budescu și Alibec. Ei sunt niște jucători cu talent mult, dar mai leneși, cu câteva kilograme în plus, chiar răsfățați. Daum, fiind neamț, vede doar înainte, la el nu există abateri. A preferat să convoace un jucător care dădea totul pe teren, dar nu era atât de talentat, decât unul cu fițe și cu figuri, care poate să strice și vestiarul. Și sunt mulți antrenori care fac asta. Alibec și Budescu sunt de genul: „Mie trebuie să-mi accepți și fițele”. Dar nu e așa. Toți au drepturi și obligații la fel în teren. Sigur că un jucător e mai valoros, altul mai bătrân, iar altul mai nu știu cum. Dar, dacă-i accepți unuia figurile, trebuie să le accepți și celorlalți.
 

Al doilea subiect, de care ai mai vorbit, dar te-aș ruga să sintetizăm un pic. Care este Steaua? FCSB sau echipa Armatei?
 

Steaua e aceea în care am jucat eu. La un monent dat, am fost undeva între, dar am făcut rău, pentru că mi-am atras toți suporterii împotrivă, și de la unii, și de la alții. Steaua mea e echipa la care am jucat eu, în anii 80-90. Asta e Steaua cu care mă identific.
 

„Mă îndrept spre echipa Armatei”
 

Păi aia a dispărut...
 

A dispărut, nu a dispărut, pentru mine asta e Steaua. Că după aia s-a transformat, a luat-o Gigi cum a luat-o... Am mai fost aproape de ea, am considerat-o ca fosta mea echipă, dar nu am mai simțit mare lucru, pentru că eu simțeam pentru aia de-atunci, pentru colegii mei de-atunci. Și-acum, când mă întâlnesc cu ei, îmi sunt dragi, simt ceva pentru ei. De-asta, într-un fel, mă îndrept spre echipa Armatei, pentru că sunt Lăcătuș și Iovan acolo. Dacă nu erau ei, dacă nu vedeam că foștii mei colegi se îndreaptă cu nostalgie, cu drag, spre echipa asta, poate că stăteam în banca mea, nu mă interesa. Ziceam: „Asta e, Armata și-a făcut o echipă”. Dar sunt oamenii mei acolo, oamenii cu care am făcut atâtea pe teren.
 

Și FCSB?
 

N-am nimic cu FCSB, dar nu pot să mă identific cu această echipă. Eu îl știu pe Gigi de foarte mulți ani, a făcut multe lucruri bune. Și pentru FCSB-ul actual, cu bani, cu bune și cu rele, dar și în afara fotbalului, pentru multe familii. A câștigat niște titluri, a dus echipa în Europa, nu putem să negăm. Dar ce mă deranjează este imaginea pe care a creat-o acolo, o imagine cu care, pur și simplu, eu nu mă pot identifica. Nu se poate! Clubul ăsta trebuia să fie mult mai sus. Nu neapărat că trebuia să ia fostele glorii, să le pună-n față... Dar, băi, tu trebuia să fii ca un adevărat om de afaceri, care își ia niște experți, să se ocupe fiecare pe problemele lui. El putea să facă mult mai mult din punct de vedere al imaginii. Așa, ca rezultate, nu poți să zici că n-a făcut ceva, dar și ca rezultate putea să facă mai mult.
 

Privind de afară, eu nu pot să zic că asta este Steaua, ci echipa lui Gigi Becali...
 

Corect. Păi FCSB este echipa lui Gigi, face ce vrea. Mâine, dacă vrea, o desființează! Pentru el, suporterii nu înseamnă mare lucru. „E echipa mea, îmi iau banii”. Foarte bine, că a și băgat bani în ea.
 

„De ce nu s-a înțeles cu Armata?”
 

Nu a făcut nimic pentru a-i păstra pe suporetri și pentru a menține brandul Steaua.
 

Păi asta e problema! De ce a trebuit să separi suporterii? De ce nu te-ai înțeles cu Armata dinainte? Sunt milioane de suporteri în spate, care țin la istorie, la trofeele câștigate. Nu poți să-ți bați joc! Eu de asta m-am supărat și am vorbit de multe ori contra lor. Pentru că nu-i normal! Mi-au zis unii că am uitat de unde am plecat, dar cum să mă identific eu cu echipa lui Gigi? Nu pot să mă identific cu echipa asta. Și-atunci, când văd că s-a făcut echipă nouă, că a făcut-o Armata, unde am fost și eu, e Lăcătuș acolo, e Iovan, e Bumbescu, se îndreaptă și Tudorel Stoica, și Belo... În afară de Duckadam, toți sunt nostalgici. Și nu e normal să mă îndrept și eu spre această echipă?
 

Din punct de vedere sportiv, nu juridic, echipa lui Gigi Becali e continuatoarea celei în care ați jucat voi... Asta a Armatei a apărut acum... E o ruptură, de peste 20 de ani, de când i-a fost cedată lui Viorel Păunescu...
 

Ca să-nțeleagă suporterul stelist, clar a fost o perioadă de stagnare, de hibernare i-am zis eu, iar acum a fost reînființată echipa. Și a fost o echipă care a dus sportiv mai departe. Că acum, cum o dăm, cum n-o dăm, tot asta a continuat-o. Că în Justiție se va demonstra sau s-a demonstrat altceva... Stai să vedem că urmează proces cu recuperarea unui prejudiciu, care este pe rol. La un moment dat, va fi și cu palmaresul, că deocamdată uniI zic că e la ei, iar ceilalți că, de fapt, le aparține lor. Cred că într-o bună zi se va spune clar: acesta este prejudiciul care trebuie să se plătească și palmaresul este al clubului cutare.
 

Totuși, o împăcare nu vezi?
 

Cât e Gigi, nu. E prea orgolios. Ar trebui să mai facă și el niște schimbări, dar, la vârsta lui, nu cred că le va mai face. Deocamdată, se mai joacă puțin cu echipa asta, cât mai produce, Într-o bună zi, se va sătura și se va apuca de altceva.
 

Actuala echipă, jucăria lui Gigi!
 

Asta am zis și eu, că e jucăria lui...
 

Păi chiar asta e, jucăria lui! Până la urmă, a băgat bani. Cum a băgat, ce-a făcut, cu actele, cu alea, asta e. Să se demonstreze că e altfel și...
 

Da, dar el a câștigat foarte mulți bani datorită brandului Steaua, chiar dacă acum nu recunoaște sau nu îi dă importanță acestui brand.
 

Așa e, dar să-ți mai zic ceva. Dacă Steaua nu avea niște rezultate, tot degeaba se numea Steaua. El a fost în Champions League ani de zile, a fost în Europa League, s-a mai calificat și în primăvara europeană. Dar, pe de altă parte, nu sunt de acord cu aceia care spun: „Dacă nu băga el, dacă nu făcea, se ducea dracu'”. Dar de unde siguranța asta? Poate ar fi luat-o altcineva care știa să facă din Steaua ceva mai luminos.
 

Știi de ce zic unii asta? Pentru că există exemplele Rapid, Dinamo, care au avut sau au probleme mari.
 

Da, dar nu poți să fii sigur. Pe undeva, trebuie să-i recunoaștem niște merite și lui Gigi. Acuma, nu poți să zici că tot ce a făcut a fost rău, dar, repet, dacă el avea grijă de imagine... Nu e posibil să lucreze doar cinci oameni în clubul ăla. În afara lui Argăseală, care știe legile din fotbal, și a contabilului, ceilalți...
 

Al treilea subiect: Cum stăm cu fotbalul? Avem totuși echipă an de an în grupele Europa League, ne-am calificat la Euro, dar senzația e că ne ducem în jos...
 

Da, pentru că avem pretenții, ne gândim unde ajunsese fotbalul românesc acum ceva ani. Iar acum nu ne putem adapta la ce înseamnă acum fotbalul actual. Am avut pretenții mari întotdeauna. Vrem să vedem meciurile, spectacolul de altădată. Dar nu mai e așa. Bine că au mai fost rezultate. Și calificarea la Europene, care a fost cum a fost.
 

Răul fotbalului românesc - patronii-antrenori
 

De la cine avem pretenții? De la patroni, de la conducători, de la jucători?
 

De la toți! La noi, și aici are și Gigi Becali o mare vină, a început să fie la modă patronul-antrenor sau antrenorul-patron, ceea ce nu e permis! Nimeni nu spune că patronul nu poate să discute, pentru că la un moment dat vrea să vândă un jucător sau să cumpere altul, pentru că sunt banii lui și așa vrea el. Dar când se bagă în alcătuirea echipei, în schimbări și mai iese și la televizor și spune... Din păcate, l-au copiat și alții pe Gigi. În primul rând, antrenorii nu mai au pic de demnitate, de personalitate în fața jucătorilor. Păi ce jucător te mai respectă când știe că pe el l-a schimbat patronul și că antrenorul nu are niciun cuvânt de spus? Asta e cel mai rău. De aici s-a plecat. Apoi, nu s-a mai făcut nimic în fotbal. Foarte puțin pentru copii, juniori. Nu și-au dat seama că trebuie investit de jos, de la bază. Noi am rămas cu mintea undeva în trecut. Nu suntem Germania la fotbal. Trebuie să vedem unde e acum fotbalul românesc. Uite, renaștem acum din divizia a patra. Ăsta e un lucru frumos. Cu Rapid, cu Steaua. Sigur că există aceeași rivalitate, cu înjurăturile de rigoare, dar măcar vezi că nu moare fotbalul sau poate renaște de acolo.
 

Am mai pus întrebarea asta și altor oameni din fotbal și tot caut un răspuns pozitiv: Ce schimbări ai observat în fotbalul românesc în ultimii patru ani, de când a venit echipa Burleanu la conducerea FRF?
 

Am înțeles că au luat niște măsuri. Sigur că orice schimbare, în orice domeniu, și pe plan politic, nu aduce imediat și ceva palpabil, vizibil. Trebuie să le dai timp.
 

„Regula U21 – foarte bună. Eu aș impune trei tineri în primul 11!”
 

Sunt, totuși, patru ani...
 

Au făcut bine cu regula jucătorului de 21 de ani. Eu aș băga doi, nu numai unul, chiar trei! Să-i văd cum sunt înnebuniți să caute tineri! De ce să stau după nu știu care jucător străin pe care l-am adus și care nu are valoare? De ce să nu intre cel de 18 ani, crescut de echipa respectivă?
 

Voi ați intrat de mici.
 

Da, la 18 ani. Și Hagi, și Lăcătuș. În rest, ce să zic... Cu centrele de excelență a fost un fiasco din câte am văzut. Aici e o greșeală a lor. Eu întotdeauna voi apăra copiii, juniorii. Am fost la două turnee finale de juniori, am crescut la Luceafărul și știu ce înseamnă. Ne toceam crampoanele pe zgură și trebuia să cumpărăm altele. Cădeai acolo, stăteai apoi cu răni pe picioare, pe șolduri, pe coate... Trebuiau să fie mult mai multe terenuri acum. Trebuia cumva să-i oblige să facă Centre de copii. Ei trebuie să iasă și să spună: Ne-am propus asta, am făcut asta, iar asta nu am reușit. Eu, ca spectator sau ca specialist, nu am simțit o mare schimbare, nu am simțit că fotbalul românesc stă mai bine sau mai prost.
 

Ai făcut parte dintr-o generație de fotbaliști de excepție. Cum de nu găsiți niciunul să candideze la șefia FRF împotriva unui președinte artificial? 
 

Dacă mă întrebi pe mine de ce, uite, eu am abandonat și meseria de antrenor, care mi-a plăcut cât am făcut-o. Sunt sigur că puteam să fac carieră. Dar n-am mai avut la un moment dat motivație. M-au întristat multe probleme, nu mi-au plăcut niște lucruri, am văzut ce făceau anumiți conducători... Și mi-am zis că nu are rost să mai fac ceva dacă nu mai am pasiune. Ca să fii antrenor, trebuie de dimineață până seara să visezi fotbal și să faci fotbal. Nu ai timp de altceva. Trebuie să te dedici sută la sută. Eu sunt altfel. Am considerat că nu merită să îmi sacrific anii ăștia, mai ales că pot să fac altceva pentru liniștea mea.
 

Și nu ți-e dor să antrenezi?
 

Ba da, îmi este. Știu că e frumos să stai cu jucătorii, să vorbești cu ei, când pierzi, când câștigi. Iar pe un post de conducere nu m-aș băga niciodată. Nu-mi place. Mi se reproșează și mie: „Pune-ți, băi, mâna voi, faceți voi, dregeți voi!” Tu crezi că e ușor să fii președinte de Federație? Dacă ai fost mare fotbalist, trebuie să fii neapărat și președinte? Sau să fii neapărat un antrenor bun? Niciunul nu-ți oferă garanție, să zici, gata, ăsta face treabă. Trebuie să demonstreze. Până nu demonstrează, nu poți să-ți dai seama. Ca să fii președinte, trebuie să fii în primul rând un bun manager, să știi să-ți alegi niște oameni, nu ai cum să le faci pe toate. A, ca imagine, da, însă, dacă nu-ți alegi oameni buni, te trag în jos.
 

„Lupescu ar fi bun șef la FRF, Hagi nu vrea, probabil va ieși tot Burleanu!”
 

Lupescu ar fi bun de președinte?
 

El ar putea să fie, pentru că e președintele unei comisii la UEFA, e într-o poziție bună...
 

Are și relații...
 

Și relații, da, care contează. El știe niște lucruri, chiar ar avea niște atuuri. Eu cred însă că tot Burleanu va fi ales, pentru că votează tot președinții de AJF-uri, de la fotbalul feminin...
 

Hagi nu vrea?
 

Nuuuu. Viața lui e să fie pe teren. Și e incredibil ce a putut să facă. Îl împroșcă unii cu noroi, dar nu merită un astfel de tratament. Că face și el greșeli, ca oricine, asta e altceva, dar să-ți pui tu banii tăi, să riști... Pentru ce? Că e pasiune, că e un hobby? E nebunia lui. Eu i-am zis de la început să nu se bage, dar ce, puteai să vorbești cu el? Mi-a zis că el fără fotbal e terminat, așa că își riscă și banii pentru fotbal. El e bun organizator. Mai întâi, a strâns informații, a stat pe la Barcelona, pe la Ajax, să vadă cum sunt făcute centrele de copii.
 

A luat campionatul, totuși, după ce a investit atât.
 

Da, l-a luat, dar tot s-au trezit destui să spună că a făcut nu știu ce. Cum e la noi...
 

De Cristi Balaj ce zici?
 

Pe Cristi Balaj îl apreciez foarte mult. Nu-l cunosc foarte bine. Ne-am întâlnit de câteva ori, am discutat, dar puțin. L-am apreciat foarte mult ca arbitru. Întotdeauna mi-a plăcut și mi s-a părut că a fost un om echilibrat în teren. Eu cred că și în afara lui e la fel. Numai că, încă o dată zic, nu aș putea să garantez pentru nimeni. Poate doar Lupescu ar avea niște garanții, pentru că e în fenomen de câțiva ani la nivel înalt. Dar, de obicei, românul e reticent la schimbare. Până nu i-o trage ăla de câteva ori, nu-l schimbă.
 

„Suntem unși cu toate alifiile, suntem prea șmecheri, nu putem fi germani!”
 

Le mai dă un trening, le mai dă un cașcaval...
 

Asta-i altă treabă. Întotdeauna s-au dat. Dar e normal, până la urmă, să ai grijă de poziția ta și să te comporți frumos cu cei care te votează. Am zis ce-au făcut bun, dar au și greșit mult. Cu Daum... Era bine să se meargă tot românește. La început, am zis că vine cu altă mentalitate, dar el trebuia să se adapteze realității din România. Eu, dacă mă duc în Turcia, mă adaptez, nu mă duc să schimb eu fotbalul de acolo sau mentalitatea, obiceiurile. Dacă ăia unde mă duc mănâncă mămăligă la micul dejun, îi las să mănânce mămăligă. Aia cu tras autocarul n-a mers. Eu l-am înțeles foarte bine, e un exemplu, dar noi suntem prea șmecheri, suntem unși cu toate alifiile. Noi dăm o șpagă unuia și împinge ăla autocarul. Nu punem noi umărul.
 

„Craiova va fi și mai periculoasă când va juca pe noul stadion”
 

Cine îți place cel mai mult în actualul campionat, FCSB, CFR sau Craiova?
 

Păi hai să-ți spun despre toate. La Craiova, îmi place stilul antrenorului italian. Chiar dacă mai schimbă sistemul, totdeauna folosește un sistem elastic. Pe faza de atac - într-un fel, pa faza de apărare - altfel. A venit și cu cei trei pitici acolo, în faza de atac. Se vede că lucrează mult această fază. Atacanții marchează goluri, aproape numai ei, ceea ce nu se întâmplă la alte echipe. Are și el probleme defensive. Craiova va fi și mai periculoasă când se va muta acasă, pe stadionul nou. Lumea va veni sută la sută. Pe spectatori îi aduc jucătorii. Uite, vezi, Dan Petrescu. Să trecem la CFR. Păi, Dane, ăsta e spectatorul. Ei s-au obișnuit acolo să-i vadă și pe Chelsea, și pe Manchester, s-au obișnuit cu titlurile. Tu trebuie să vii cu ceva să-i atragi. Cu ce-i atragi? Stilul de joc al lui Dan nu e frumos. E urât. Dar e eficient. E un antrenor bun. Mie îmi plac antrenorii care impun propriul stil echipei. Vezi în meci stilul ăla. Se bazează pe faze fixe foarte mult. Are jucători. Degeaba plânge el tot timpul, că a făcut prea multe puncte, ce jucători, ce echipă... Hai să fim serioși! Ei și FCSB au adus cei mai mulți fotbaliști.
 

Și ca jucător era așa plângăcios?
 

Ei, nu, nu, nu. Ca fotbalist nu s-pa plâns. Doar când nu juca Sabău pe dreapta: Când juca Sabău, era cel mai liniștit, că îl ajuta să se ducă și el în atac. Când nu era Sabău și îl mai trecea pe Hagi pe acolo, care nu făcea faza defensivă, plângea. Plângea, vorba vine, în ghilimele. Cu CFR,  el are șanse la titlu, pentru că e foarte disciplinat, are experiență, știe cu ce se mănâncă Liga 1, știe de ce are nevoie. Are șanse mari. Nu-mi place echipa ca joc, dar îmi plac anumite lucruri.
 

FCSB?
 

Aș vrea s-o văd pe FCSB mult mai des ca în meciul cu Timișoara. Până acum, am avut doar impresia că sunt mulți jucători, dar puțină echipă! Cei mai buni jucători aduși. Și p-ăla, și p-ăla, și p-ăla, dar nu mi-a plăcut echipa ca joc în multe partide. Aștept întotdeauna maxim de la FCSB, mai ales când iei mereu cei mai buni jucători, și tehnici... Vrei să vezi joc, posesie, cum vezi Barcelona în Spania, așa trebuie să fie ei în România. Cam cum a fost cu Timișoara! Să aibă inițiativa, să își creeze ocazii, să vezi niște trasee. Deci, una peste alta, cel mai mult mă încântă Craiova ca joc. Fantezie, atac, exact ce-mi place mie!