1. Home »
  2. Interviuri »
  3. Emil Săndoi: Craiova are forța să ia campionatul în acest sezon! Este cea mai echilibrată echipă

Emil Săndoi: Craiova are forța să ia campionatul în acest sezon! Este cea mai echilibrată echipă

Caramavrov
Caramavrov

2018-11-11 20:38:30

image Emil Săndoi: Craiova are forța să ia campionatul în acest sezon! Este cea mai echilibrată echipă

Emil Săndoi consideră că U Craiova are prima șansă să ia titlul în Liga I, fiind cea mai echilibrată echipă. Antrenorul lui FC Argeș mărturisește că s-a amuzat când a văzut imaginile cu episodul în care l-a deposedat pe un fotbalist al Chindiei Târgoviște, care trecea prin dreptul băncii tehnice a piteștenilor.

Deschide cont și încasează un FREEBET de 150RON după primul pariu plasat pe minim 1RON!

Cum apreciați nivelul actual al Ligii a 2-a, raportat la cel pe care îl avea competiția când era structurată pe două serii?

Eu cred că e cel mai puternic sezon de liga a 2-a de după Revoluție, pentru că s-au concentrat valorile. Multe echipe din Liga I au adus fotbaliști străini, astfel că jucătorii români care nu au mai avut loc în acele echipe s-au transferat în eșalonul secund. Petrolul, Snagov au în componență fotbaliști care au fost titulari în Liga I. Faptul că noi nu suntem în primele trei echipe, deși am pierdut numai două meciuri, spune totul despre nivelul competiției.

Ce îi lipsește lui FC Argeș pentru a se implica în lupta pentru promovare?

În vară noi am transferat patru jucători U21 și alți doi fotbaliști cu experiență, care veneau după o perioadă de inactivitate. Apoi am mai adus doi fotbaliști, pe Vasile Gheorghe și pe Enceanu, care nu mai jucaseră de mult timp. Ei au nevoie de o perioadă de adaptare. Nu am putut transfera jucători care să intre titulari și să aibă impact imediat, dar cu siguranță că în retur vom fi mai puternici.

Mitriță și Koljic - senzaționali

Apropo de transferuri, dacă ați putea să transferați oricare trei jucători din Liga I, care ar fi aceia?

Aș începe cu Mitriță și aș continua cu Koljic. Nici nu îmi trebuie trei, doar de ei doi aș avea nevoie!

Ați remarcat în Liga a 2-a fotbaliști care ar face față în primul eșalon?

În momentul de față, sunt mai mulți tineri de perspectivă. Această Regulă U21 introdusă de federație este benefică, iar rezultatele naționalelor U19 și U21 nu au fost întâmplătoare. Peste câțiva ani, tot fotbalul românesc va avea posibilitatea de a avansa.

V-ați amuzat după ce ați văzut acele imagini în care l-ați deposedat pe jucătorul de la Chindia Târgoviște?

Când am văzut imaginile la jurnalele de știri, chiar m-am amuzat. Nu a fost rea intenție din partea mea. Eu atunci am crezut că sunt cu ambele picioare în afara terenului, dar am studiat imaginile și am văzut că eram cu un picior în afara terenului, iar piciorul cu care am oprit mingea era în suprafața de joc... M-a costat această distracție... Am pierdut 2 puncte cu Energeticianul. Am toată încrederea în colaboratorii mei, dar poate că ar fi contat să fiu pe banca tehnică la acel meci.

Recent, un fotbalist de la ACS Poli Timișoara a recunoscut că a pariat împotriva propriei echipe. Ce poate face un antrenor care observă o evoluție suspectă a unui jucător, dar nu are probe că acesta ar fi pariat?

Să îl treacă pe banca de rezerve sau în tribună. Asta e singura soluție, este foarte greu de dovedit. Oricum, trebuie să nu ai caracter ca să faci așa ceva, pentru că fotbalul este un joc colectiv. Eu nu am jucat în viața mea la pariuri, nu sunt un răsfățat al norocului.

Balaci, geniul fotbalistic

În opinia dumneavoastră, de ce nu i s-a propus lui Ilie Balaci măcar un rol de președinte de onoare la U Craiova?

Ilie Balaci, Dumnezeu să îl odihnească, nu a fost un fotbalist, ci un geniu fotbalistic. Îmi este foarte greu să comentez, poate nici el nu a vrut să accepte o poziție în cadrul unui club, avea un statut aparte.

Ce șanse are U Craiova să câștige titlul în Liga I în acest sezon?

Craiova este cea mai echilibrată echipă. Steaua are valori individuale, CFR are jucători cu experiență, dar Craiova are elan, are suportul publicului. La Steaua și la CFR nu mai este aceeași afluență de spectatori. Din aceste puncte de vedere, Craiova are forța să ia campionatul în acest sezon.

Deschide cont și încasează un FREEBET de 150RON după primul pariu plasat pe minim 1RON!

Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Tudor Cosma
+99.44
Câștigate
45
Pierdute
21
2
Curry
+79.67
Câștigate
17
Pierdute
8
3
Baicu Marius
+52.1
Câștigate
6
Pierdute
3

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE LA PARIURIX