Duckadam: „Dacă recidivează cu pariurile, Șumudică trebuie exclus din fotbal! E posibil să existe aranjamente în ligile inferioare”

2017-03-16 11:30:00

Helmut Duckadam este președinte de onoare al Stelei (fcsb) și specialist al site-ului nostru, unde analizează meciurile din Liga 1. Am vobit cu el despre pariurile de ieri și de azi și despre blaturile de ieri și de azi.
Sunteți specialist pe Pariurix. Cum vedeți lumea asta a pariurilor?
Nu aș putea să spun că sunt un specialist, deoarece merg foarte mult pe logică, dar este un hobby interesant, dacă nu exagerezi.
Sunt multe case de pariuri care sponsorizează echipe importante de fotbal. Și Steaua are ca sponsor o casă de pariuri. Nu se pot isca discuții când te sponsorizează o casă de pariuri?
Casele de pariuri sponsorizează echipe de fotbal și, mai nou, una dintre ele e sponsor al Federației Române de Fotbal, deci normal ar fi să nu existe suspiciuni.
Se tot speculează că fotbalul este acaparat de Mafia pariurilor. Credeți sau nu în această variantă?
Nu cred că fotbalul a căzut pradă Mafiei pariurilor, dar nu exclud ca în ligile inferioare să se facă aranjamente.
„Atenție la unele meciuri din play-out!”
Și în România sunt oameni care vorbesc despre așa ceva. Ați simțit ceva meciuri dubioase la noi?
Nu am simțit ceva concret până în prezent, dar FRF trebuie să fie foarte atentă la ultimele jocuri din play-out.
Dacă jucătorii sunt neplătiți, au tentația asta să parieze sau să dea curs unor propuneri de trucare de meciuri?
Este posibil să se întâmple asta mai ales la echipele aflate în insolvență.
Șumudică a fost suspendat pentru că a pariat. Cum ați văzut suspendarea lui? Justă sau injustă?
Cred că prima dată trebuia amendat și avertizat, iar la recidivă ar trebui exclus din fotbal. Este valabil și pentru ceilalți oameni din fotbal (jucători, antrenori, conducători) care pariază.
Lucian Bălan și boala păcănelelor
Un fost coleg de-ai dumneavoastră din generația 1986, câștigător al CCE, a ajuns să se sinucidă din cauza jocurilor de noroc și a împrumuturilor. Se putea face ceva pentru Lucian Bălan înainte să recurgă la acest gest extrem?
Lucian Bălan a fost colegul meu de cameră în cantoanente la Steaua. În ultimul timp, știu că avea boala păcănelelor. El a rezistat atât timp cât a trăit mama lui, pe care a iubit-o foarte mult, însă după dispariția ei singurătatea l-a distrus.
Pițurcă, un alt coleg din generația Steaua 86, e un împătimit al cazinourilor, el a făcut și închisoare pentru prcaticarea jocurilor de noroc pe vremea lui Ceaușescu, pentru că atunci erau interzise. Pierdeau fotbaliștii bani în cazinouri înainte de 1989?
Despre Pițurcă am vorbit la un moment dat, nu vreau să comentez mai mult.
Cum se făcea un blat înainte de 1989
Pe vremea dumneavoastră nu existau pariuri, case de pariuri, ci doar Pronosport, dar blaturi erau. Cum se făcea un blat? Vă spunea antrenorul sau președintele că trebuie să o lăsați mai moale?
Se mai făcea câte un aranjament. De exemplu, venea președintele în vestiar și zicea: „Băieți, azi trebuie să câștigați neapărat! Aveți primă 2000 de lei. Dar dacă pierdeți, prima este de 5000 de lei!
Ați câștigat vreodată la pariuri sau la Pronosport? Sau la altfel de joc de noroc (Loto, Loz in plic)?
Cel mai mare premiu pe care l-am câștigat a fost la Loz in plic: 25 de lei, înainte de '89.
Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...
Citeste mai mult



Case de pariuri online legale recomandate
Cazinouri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii